• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-30 14:47:25
  • Sursa:
O fantana arteziana din centrul Ploiestiului s-a umplut de spuma dupa ce s-a turnat o substanta necunoscuta in ea Imagine

Persoane neidentificate au turnat o substanţă care produce spumă în apa unei fântâni arteziene situată în centrul municipiului Ploieşti, în apropiere de sediul Primăriei. Nu este prima dată când un astfel de incident are loc la Ploieşti. În vara anului trecut, în mai multe fântâni arteziene din oraş a fost turnat detergent, scrie News.ro

Informaţia privind vandalizarea uneia dintre fântânile arteziene din centrul oraşului Ploieşti a fost făcută publică, marţi, de societatea care se ocupă de întreţinerea domeniului public, SC Servicii de Gospodărire Urbană SRL, firmă al cărei acţionar este Consiliul Local Ploieşti. ”Prin eforturi susţinute, angajaţii societăţii noastre continuă activităţile de întreţinere a fântânilor arteziene din oraş, în scopul de a asigura buna funcţionare a acestora şi a oferi publicului un spectacol nocturn deosebit. Din păcate, în detrimentul numeroaselor noastre apeluri la civism, încă există persoane lipsite de bun simţ, care vandalizează aceste obiective, chiar şi la scurt timp după repararea lor”, au transmis reprezentanţii firmei.Aceştia le solicită celor care constată astfel de acte de vandalism să sune la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984) şi Poliţiei Locale (0244/954).Şi în vara anului trecut, persoane necunoscute au turnat, cel mai probabil, detergent în mai multe fântâni arteziene din Ploieşti. De altfel, autorităţile din acest oraş se confruntă frecvent cu acte de vandalism, în diverse zone ale municipiului fiind distruse locuri de joacă sau mobilierul din parcuri.

Conversația globală despre dezinformare și știri false evoluează. Utilizarea termenului „fake news” a explodat la nivel mondial în 2016, odată cu candidatura lui Donald Trump la președintele SUA. Cu toate acestea, începând cu anul 2020 au fost folosiți mai frecvent termeni precum „misinformation” și „disinformation”, potrivit unui raport realizat de laboratorul de informații despre rețelele sociale al Universității din Carolina de Sud.

Economie 2023-02-15 11:51:44

Cel mai recent sondaj YouGov a arătat că numărul britanicilor care cred că ieșirea țării lor din UE a fost o idee bună este la cel mai mic nivel de la referendum și până în prezent: doar trei din 10 britanici susțin că a fost decizia corectă. La cinci ani de la Brexit, câte din promisiunile făcute înainte de votul din 2016 s-au materializat și cât de bine (sau de rău) o duce Marea Britanie în afara Uniunii Europene?

Economie 2025-01-31 12:54:50

Cea mai folosită parolă la nivel mondial rămâne şi anul acesta cuvântul "parolă", menţinându-se în top şi şirurile de cifre în ordine crescătoare sau înşiruirea de la stânga la dreapta a primelor litere de pe tastatură, arată un studiu realizat de compania de securitate cibernetică NordPass.

Economie 2022-11-16 14:26:22

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost judecător CCR, așteaptă ca azi Curtea Constituțională să dea o decizie în cazul rezultatelor turului I al alegerilor prezidențiale, spunând că nu există motive pentru o nouă amânare. În opinia lui, turul I nu va fi anulat.

Economie 2024-12-02 12:10:53

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a afirmat, joi, întrebat dacă România a notificat aliaţii că îl nominalizează pe preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO, că în numele Guvernului nu are date pentru a comunica pe acest subiect.

Economie 2024-02-22 20:31:44

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, modificarea Codului fiscal în sensul neimpozitării contribuţiei la pilonul II de pensii, ci doar a câştigurilor, prevederea urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Economie 2022-10-19 15:23:15

Casele eficiente energetic devin obligatorii. Până în 2050, toate clădirile din Uniunea Europeană trebuie să respecte standardele prin care consumul energetic să fie aproape de zero. Locuințele în miniatură sunt cel mai bun exemplu, iar piața din România începe să se mobilizeze. Casele au dotări inteligente cum ar fi: panouri fotovoltaice, geamuri cu senzori de ploaie, control prin tabletă la jaluzele, dar și încălzire în pardoseală. Totul pentru reducerea poluării, a emisiilor de gaze, dar și pentru economia personală.

Economie 2024-10-05 12:07:04

Vom porni împreună într-o călătorie inedită la Digi și vom încerca să descoperim comunitățile din țară, câteva dintre ele, în care s-au întâmplat lucruri în direcția ecologiei, sustenabilității, a orașelor smart și nu în ultimul rând în privința mobilității, pentru că suntem la caravana Viitorului. Primul oraș în care mergem e Oradea. În ultimii 15 ani, Oradea s-a reinventat și a investit constant în dezvoltarea sustenabilă. E orașul care a reușit să obțină din fonduri europene peste jumătate de miliard de euro.

Economie 2023-07-21 17:12:01