• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-30 17:20:47
  • Sursa:
O echipa de televiziune din Chicago a fost jefuita sub amenintarea armelor, in timp ce relata despre o serie de furturi Imagine

O echipă de ştiri de la o televiziune din Chicago, care relata despre o serie de jafuri, a ajuns să fie jefuită la rândul ei după ce a fost ameninţată de trei bărbaţi înarmați care purtau măşti de schi, relatează Associated Press.

Postul de limbă spaniolă Univision Chicago a declarat că un reporter şi un operator aveau o filmare, cu puţin înainte de ora 5 dimineaţa, luni, în cartierul West Town din Chicago, când trei bărbaţi mascaţi care purtau arme de foc i-au jefuit, luându-le camera de luat vederi şi alte obiecte.

„Au fost ameninţaţi cu arme de foc şi jefuiţi. În principal au fost obiecte personale şi au luat o cameră de filmat”, a declarat Luis Godinez, vicepreşedinte al departamentului de ştiri al Univision Chicago, citat de Chicago Tribune.

Godinez a declarat că echipa de ştiri filma un reportaj despre jafurile din comunitatea West Town, care urma să fie difuzat la ştirile dimineţii. El a spus că imaginile filmate se află în camera furată, iar relatarea nu a mai fost făcută în direct.

Poliţia din Chicago a anunțat că victimele sunt doi bărbați, de 28 și 42 de ani. Potrivit anchetatorilor, cei doi se aflau pe stradă, când trei bărbaţi au venit cu un sedan gri şi cu un SUV negru. După ce hoţii înarmaţi şi-au însuşit obiectele de la echipa de ştiri, au fugit cu vehiculele lor.

Nu au fost raportate victime şi nimeni nu a fost reţinut, a declarat poliţia.

Godinez a spus că Univision Chicago, filiala locală a companiei internaţionale de media TelevisaUnivision, nu va dezvălui numele reporterului şi operatorului, pentru a le proteja identitatea. „Ei sunt bine şi lucrăm împreună ca o echipă”, a spus reprezentantul televiziunii.

Episodul a fost al doilea jaf din această lună în care a fost implicată o echipă de ştiri din Chicago, după ce un operator de la WLS-TV a fost agresat şi jefuit pe 8 august, în timp ce se pregătea să filmeze o conferinţă de presă în după-amiaza unei zile lucrătoare în West Side din Chicago.

Aceste jafuri au determinat Asociaţia Naţională a Angajaţilor şi Tehnicienilor din Radio şi Televiziune, care reprezintă operatorii de televiziune din Chicago, să avertizeze cu privire la ameninţările tot mai mari la adresa siguranţei celor care acoperă ştirile.

„Cameramanii şi reporterii noştri de ştiri oferă un serviciu public foarte important pentru a ţine comunitatea informată. Ne-am angajat să ne asigurăm că siguranţa lor este pe primul loc”, a declarat Raza Siddiqui, preşedintele sindicatului, într-un comunicat, potrivit Associated Press, citată de News.ro .

Siddiqui a declarat pentru Chicago Sun-Times că unele dintre posturile de ştiri afiliate la sindicat au planificat să ia măsuri suplimentare de siguranţă, inclusiv să desemneze agenţi de securitate pentru unele echipe de televiziune.

El a spus că sindicatul organizează o întâlnire pe tema siguranţei pentru ca membrii să „îşi exprime unele dintre îngrijorările pe care le pot avea când sunt pe stradă”, şi să stabilească ce poate face sindicatul pentru a oferi sprijin membrilor săi.

Când a coborât în New York de pe Leviathan, cel mai luxos transatlantic al epocii, regina Maria a declanșat “probabil cel mai devastator bombardament de blițuri și aparate foto cu care s-a confruntat cineva în istoria lumii”, după cum scria a doua zi The New York Times. La 18 octombrie 1926, în ziua în care și-a început voiajul, era prima regină care vizita țara născută din însăși contestarea ideii de monarhie. După ce a fost întâmpinată ca un megastar de mulțimi de americani, regina Maria a României devenise deja, în câteva săptămâni, conform presei americane, cea mai populară femeie din Lumea Nouă. Și cea mai intervievată dintre regine.

Economie 2025-03-29 07:00:22

Lapoviţă şi ninsoare de înregistrează, duminică, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, iar temperatura se apropie de zero grade. Întreg judeţul Sibiu este sub avertizare cod portocaliu de ploi şi vânt, anunță News.ro.

Economie 2024-09-29 17:46:05

Poliția din statul Kerala, din sudul Indiei, a arestat trei persoane care ar fi ucis două femei într-un ritual de sacrificiu uman. Rămășițele femeilor, care ar fi fost ucise la câteva luni distanță, au fost găsite marți, relatează BBC.

Economie 2022-10-12 16:38:22

Guvernatorul Californiei a declarat miercuri stare de urgenţă la Los Angeles şi în comitatele învecinate din cauza incendiilor de vegetaţie care ameninţă megalopolisul american şi au distrus deja câteva zeci de locuinţe.

Economie 2024-09-12 10:23:03

Un accident grav s-a produs duminică după-amiază în localitatea Cernica din județul Ilfov. O mașină a lovit mai multe persoane aflate în curtea unei mănăstiri. În urma impactului, una dintre victime a murit.

Economie 2022-07-10 16:18:23

Un tren a fost oprit de urgență în gara din Petroșani după ce un călător a fost înjunghiat.

Economie 2025-06-01 17:15:36

Deși este premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Marii Britanii, Liz Truss are dreptul să ceară și să primească pentru tot restul vieții o alocație anuală de 115.000 de lire sterline (peste 130.000 de euro) ca fost prim-ministru, scrie CNN. Liderul opoziției laburiste a făcut apel la Liz Truss să nu ceară acești bani.

Economie 2022-10-21 16:54:42

Procurorii din Covasna au trimis în judecată un bărbat care, în urmă cu o lună, l-a angajat pe un altul să îi bată partenerul de afaceri. În faţa instanţei va ajunge şi agresorul. Victima a fost atrasă atunci într-o capcană. A mers să vadă niște utilaje agricole, pe care intenţiona să le cumpere, iar pe drum a fost lovită de agresor cu o rangă, suferind mai multe fracturi, scrie news.ro.

Economie 2025-04-17 11:17:59