• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-20 19:59:40
  • Sursa:
O duba a ars in totalitate dupa ce a luat foc in mers pe DE 581, in Vaslui. Care a fost cauza incendiului Imagine

Un autoturism a luat foc, vineri, în timp ce se deplasa pe DE 581, între localităţile Costeşti şi Sârbi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

La faţa locului au intervenit două echipaje cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vaslui.

"La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, însă după câteva minute, flăcările au fost lichidate. Autoturismul a fost degradat în totalitate. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, conducătorul auto s-a autoevacuat, acesta fiind găsit în siguranţă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, au transmis reprezentanţii ISU Vaslui.

Autorităţile sanitare din Fâşia Gaza au anunţat că un bebeluş în vârstă de mai puţin de trei săptămâni a murit din cauza „frigului intens” care afectează în prezent teritoriul palestinian, devastat de mai bine de un an de război între Israel şi Hamas.

Economie 2024-12-30 07:31:13

Un minor în vârstă de 13 ani, care fugise dintr-un centru de plasament şi conducea un autoturism furat, a fost prins de un poliţist aflat în timpul liber, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Economie 2023-03-24 11:58:57

Republica Moldova îşi doreşte trei interconexiuni robuste cu sistemul electroenergetic din România, orizontul de timp pentru aceste proiecte fiind 2030, potrivit ministrului moldovean al Energiei, Victor Parlicov, potrivit Agerpres.

Economie 2023-09-11 17:19:28

Trei tineri s-au înecat în râuri din România, în ultimele 24 de ore, printre care și un copil de 8 ani. Copilul s-a înecat, miercuri seara, în râul Someş, unde făcea baie, alături de mai mulţi prieteni.

Economie 2022-06-30 09:21:18

Un scandal a izbucnit, marţi seară, pe strada Bujorilor, de la marginea oraşului Timişoara, între doi vecini. Unul dintre ei a aruncat centrala termică peste maşina vecinului său. Vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112, iar când au venit poliţiştii şi l-au urcat în autospecială pe bărbat, acesta s-a lovit intenţionat cu capul de sistemele din maşină, provocându-şi răni, transmite News.ro.

Economie 2024-02-27 21:34:45

Reorganizarea administrativ teritorială trebuie înfăptuită „cu înţelepciune”, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, menţionând că multe persoane vorbesc despre comasarea comunelor sau desfiinţarea de judeţe fără să cunoască în mod real istoria şi evoluţia societăţii româneşti sau marile trenduri de dezvoltare urbană, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-11-13 16:48:34

Serviciile secrete ucrainene susțin că armata lui Putin a reînființat tradiția celebrelor „detașamente de blocare” care au misiunea de a deschide focul în propriii militari care încearcă să se retragă din fața avansului trupelor ucrainene. Așa-numitele „detașamente de blocare” au fost înființate pentru prima oară în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, printr-un ordin emis de fostul dictator sovietic, Iosif Stalin, în timpul bătăliei de la Stalingrad.

Economie 2022-09-19 16:00:09

Un al optulea suspect în ancheta privind atentatul comis vineri seară într-o sală de concerte de la periferia Moscovei a fost plasat marţi în arest preventiv de un tribunal din capitala rusă, a anunţat serviciul său de presă pe Telegram, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Economie 2024-03-26 13:48:08