• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-24 17:43:33
  • Sursa:
O drona-spion a fost descoperita urmarind portavionul britanic HMS Queen Elizabeth in Portul Hamburg Imagine

O dronă a fost descoperită în portul Hamburg, Germania, urmărind portavionul britanic HMS Queen Elizabeth, aflat într-o scurtă vizită.

Incidentul a avut loc vineri, iar descoperirea dronei în port a fost confirmată ulterior de Bundeswehr, scrie Bild.

„Putem confirma faptul că drone a fost descoperită vineri. Unitatea Bundeswehr pentru protecția împotriva dronelor ia măsuri cu ajutorul bruiajelor de tip HP47”, a declarat un reprezentant al comandamentului teritorial al Bundeswehr.

Jurnaliștii de la Bild au fost primii care au raportat evenimentul. Potrivit informațiilor lor, drona, care măsura aproximativ 1,5 pe 1,5 metri, a dispărut după ce a survolat un terminal de containere.Nu au fost furnizate mai multe informații cu privire la eveniment.

Conform legislației germane, Bundeswehr are voie doar să urmărească drona peste zona de securitate militară (unde teoretic are permisiunea să o doboare). Dacă ea părăsește zona, poliția este cea care trebuie să preia controlul.

Așa s-a întâmplat și acum. Din zona portavionului, poliția maritimă a urmărit  drona în drumul ei către piața de pește din Hamburg, peste Norderelbe - și în final în zona terminalului de containere Tollerort. Apoi ea a dispărut.

Coincidență sau nu, China este coproprietarul terminalului Tollerort de un an.

Raportul de situație al Bundeswehr afirmă: „Inspecția terestră ulterioară de către poliție nu a avut succes”.

Nu este pentru prima dată când Bundeswehr se confuntă cu problem de securitate provocate de drone, iar marea majoritate a problemelor au apărut după delanșarea războiului din Ucraina. Uneori, drone străine sunt observate deasupra intsalațiilor militare din Germania și nimeni nu se mai îndoiește că sunt acte de spionaj ale Rusiei.

HMS Queen Elizabeth se află în portul Hamburg de luni. Prezența sa ar fi trebuit să demonstreze cooperarea strânsă dintre Germania și Marea Britanie.

Portavionul nu a mai vizitat portul Hamburg în ultimii 13 ani.

În după-amiaza zilei de duminică, 23 noiembrie, HMS Queen Elizabeth a părăsit portul Hamburg.

 

 

 

Premierul desemnat Marcel Ciolacu a avut, luni, primul mesaj pentru președinte, de față cu Klaus Iohannis. „Aș dori să vă transmit La Mulți Ani”, i-a spus Ciolacu președintelui, căruia i-a mulțumit pentru „onoarea” de a-l desemna prim-ministru.

Economie 2023-06-13 14:24:58

Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei a constatat, într-un raport publicat joi, după ce a vizitat spitalele de psihiatrie din Bălăceanca, Botoşani, Obregia (Bucureşti) şi Socola (Iaşi), că în toate, cu excepţia Obregia, au fost consemnate cazuri de presupuse rele tratamente şi abuzuri verbale din partea personalului. Delegația a primit numeroase acuzaţii de rele tratamente aplicate pacienţilor în special în secţia bărbaţi din cadrul Clinicii de Psihiatrie Botoşani, fiind vorba de lovituri cu pumnii, palmele, împingere şi strigăte de către personalul auxiliar. Pentru a pune capăt relelor tratamente, CPT spune că este nevoie de măsuri de îmbunătăţire a formării personalului auxiliar, de creştere a efectivelor de personal din secţie şi de reducerea supraaglomerării. Totodată, delegaţia a vizitat, în premieră, Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Costâna şi Sasca Mică, judeţul Suceava, Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Dizabilităţi de la Păstrăveni, judeţul Neamţ, şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă de la Mirceşti, judeţul Iaşi.

Economie 2023-10-05 13:21:18

Un bărbat din Bacău a fost condamnat la 26 de ani, 9 luni și 15 zile de închisoare, după ce a ucis un bătrân în autogara din Onești. Individul a avut și o femeie complice, care va plăti cu 6 ani de detenție. Disperați să facă rost de bani pentru băutură, cei doi au agresat un călător, de la care au furat 150 de lei, o șapcă și o iconiță mototolită, scrie Deșteptarea.ro. Decizia dată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.

Economie 2023-09-20 15:59:08

UE nu se va grăbi să redeschidă renegocierile privind Brexit cu Marea Britanie, chiar dacă Laburiştii vor obține o victorie la alegerile parlamentare din 4 iulie, au transmis surse la nivel înalt de la Bruxelles, citate de The Guardian.

Economie 2024-07-01 12:18:11

Este celebru, susține democrații, ba chiar se implică în campanii electorale și strângeri de fonduri. L-a susținut pe Joe Biden și își dorește un președinte democrat. Dar simte că este momentul să se implice mai mult, să facă un pas în față și să-și spună părărerea: și anume că Joe Biden trebuie să renunțe la candidatură. Vorbim despre actorul George Clooney, care a simțit nevoia să scrie chiar un editorial în cotidianul The New York Times pentru a-l ruga pe Biden să renunțe.

Economie 2024-07-10 21:09:40

Polițiștii din Giurgiu fac cercetări într-un dosar de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă în urma accidentului rutier de pe DN 6, din localitatea giurgiuveană Stâlpu, de luni, 11 noiembrie, dintre un autoturism și un microbuz cu călători. Șoferul autoturismului, o femeie în vârstă de 50 de ani, a murit şi alte nouă persoane, pasageri din microbuz, au fost rănite, informează Agerpres.

Economie 2024-11-12 11:13:06

Actrița americană Shelley Duvall, cunoscută pentru filme precum “The Shining”, “Annie Hall” și “Nashville”, a murit la vârsta de 75 de ani.

Economie 2024-07-11 19:20:26

Polonia i-a refuzat delegaţiei ruse intrarea pe teritoriul său pentru o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), informează vineri AFP, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe polonez.

Economie 2022-11-18 19:14:55