• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-27 20:54:45
  • Sursa:
O companie farma este cercetata penal in SUA pentru falsificarea rezultatelor studiilor pentru un medicament impotriva Alzheimer Imagine

Departamentul american pentru Justiţie a deschis o anchetă penală cu privire la suspiciunea că o companie de biotehnologie, Cassava Sciences Inc, ar fi manipulat rezultatele unor studii pentru medicamentul său experimental împotriva maladiei Alzheimer, transmite miercuri Reuters care citează două persoane familiare cu această anchetă.

Echipa din cadrul Departamentului pentru Justiţie care desfăşoară investigaţia asupra companiei din Austin, Texas, este specializată în examinarea cazurilor în care companiile induc în eroare sau îi fraudează pe investitori, agenţiile guvernamentale sau pe consumatori, conform surselor care au făcut aceste declaraţii sub acoperirea anonimatului.

La fel ca în cazul oricărei investigaţii deschise de Departamentul pentru Justiţie, şi această anchetă poate conduce la formularea de acuzaţii penale sau la renunţarea la caz.

Într-o declaraţie transmisă prin e-mail, avocatul Kate Watson Moss, care reprezintă compania Cassava, nu a confirmat dar nici nu a infirmat aceste informaţii, scrie Agerpres.

"Pentru a fi clar: Cassava Sciences dezminte cu vehemenţă oricare şi toate acuzaţiile că ar fi încălcat legea", a declarat Watson Moss, adăugând că această companie "nu a fost niciodată cercetată penal şi pentru un motiv bun - Cassava Sciences nu a desfăşurat niciodată activităţi ilegale".

Un purtător de cuvânt al Departamentului american pentru Justiţie a refuzat să comenteze acest subiect.

Compania Cassava era deja investigată de Comisia pentru valori mobiliare şi burse din SUA (U.S. Securities and Exchange Commission) şi de investitori după ce doi medici din afara Cassava au formulat în urmă cu un an acuzaţii de manipulare de date şi denaturare a adevărului în legătură cu studiile privind medicamentul anti-Alzheimer al companiei, denumit simufilam.

Cassava a declarat într-un comunicat că aceste acuzaţii sunt false.

Pe site-ul său, compania descrie medicamentul simufilam ca pe "o abordare cu totul nouă în tratarea maladiei Alzheimer", cea mai răspândită formă de demenţă ce afectează aproximativ 6 milioane de americani. Medicamentul care se ia pe cale orală reface forma normală şi funcţiile unei proteine cheie din creier, conform companiei.

Ancheta penală a început, conform surselor, la ceva timp după ce a fost depusă o petiţie la Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA), în august 2021, de către un avocat care acţiona în numele celor doi medici care solicitau stoparea testelor clinice pentru simufilam. Cei doi medici sunt David Bredt, neurolog care a lucrat şi la proiectul vaccinului anti-Covid Johnson & Johnson's Janssen, şi respectiv Geoffrey Pitt, un cardiolog care este şi directorul Institutului de Medicină Cardiovasculară Weill Cornell din New York.

În petiţia depusă de avocatul newyorkez Jordan Thomas în numele ambilor medici se precizează că această companie a publicat studii cu privire la testele clinice pentru simufilam în diferite jurnale ştiinţifice, studii ce conţineau date denaturate şi imagini ale experimentelor care păreau a fi manipulate prin intermediul unui software de editare foto.

FDA a respins petiţia şi a lăsat testele să continue.

Acţiunile companiei Cassava au scăzut rapid după această petiţie. Compania a primit peste 20 de milioane de dolari din partea Institutului Naţional american pentru Sănătate (U.S. National Institutes of Health) pentru dezvoltarea medicamentului simufilam.

Sebastian Burduja a anunţat că operaţiunile de amenajare a perimetrului Neptun Deep, unde OMV Petrom şi Romgaz vor exploata gaze naturale la mare adâncime, în Marea Neagră, merg „foarte bine”. Minsitrul Energiei a adăugat că o primă sondă a început forajele și a trecut de o mie de metri, după care vor urma alte nouă sonder care vor săpa la adâncimi cuprinse între o sută şi o mie de metri.

Economie 2025-03-28 23:47:15

Aleksei Navalnîi este comemorat în Capitală. Mai mulți oameni s-au adunat în fața Ambasadei Rusiei din București, ei au adus flori și lumânări ca un ultim omagiu pentru omul care a avut curajul să se opună Kremlinului. 

Economie 2024-02-18 16:23:25

Sârbul Novak Djokovici a fost amendat cu aproape 7.000 de euro după o ieşire nervoasă pe care a avut-o în timpul finalei de la Wimbledon pierdută în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, potrivit independent.co.uk.

Economie 2023-07-18 11:53:43

Mii de turiști ruși au găsit o bijuterie tropicală cu țărmuri cu nisip fin și alb, dar și cu ape turcoaz în Caraibe. Confruntați cu restricții de zbor din cauza războiului, turiștii ruși aflați în căutarea unor destinații însorite sunt în această ultimă lună a anului în frumoasa Insulă Margarita a  Venezuelei.

Economie 2022-12-07 11:31:50

Piloții militari români vor participa cu patru avioane F-16 la misiunea de poliție aeriană în țările baltice, în perioada aprilie - iulie 2023. În total, la misiunea sub comandă NATO, va participa un detașament format din aproximativ 100 de militari, informează Ministerul Apărării Naționale.

Economie 2023-03-03 14:45:08

Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a verificat, miercuri, mai multe locuri de joacă din oraş şi a constatat mai multe nereguli. Pentru a fi luate măsuri încât să nu se mai repete incidente ca cel în care o fetiţă s-a electrocutat, prefectul a convocat, pentru vineri, Şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Economie 2023-08-09 22:16:17

Armata rusă a lansat o campanie video pentru a convinge mai mulţi soldaţi profesionişti să lupte în Ucraina, provocându-i pe cei interesaţi să demonstreze că sunt "bărbaţi adevăraţi" şi să schimbe ceea ce ea consideră a fi o viaţă civilă monotonă cu câmpul de luptă, potrivit Reuters şi EFE.

Economie 2023-04-20 16:57:43

Academia SRI a declarat, pentru Libertatea, că programa universitară din toamnă nu va mai include norma didactică pentru Florian Coldea. El ocupa un post de conferențiar universitar acolo încă din anul 2017.

Economie 2024-06-08 16:55:00