• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-11 14:19:43
  • Sursa:
O companie de asigurari auto trebuie sa dea unei femei 5 milioane de dolari, dupa o partida de amor intr-o masina Imagine

O femeie din Statele Unite ar urma să primească despăgubiri de peste 5 milioane de dolari pentru că ar fi contractat o infecție cu transmitere sexuală, după ce a întreținut relații sexuale într-o mașină, informează BBC.

Femeia, cunoscută în dosarele instanțelor drept „MO”, a spus că s-a infectat cu HPV în urma unor relații sexuale cu partenerul ei de atunci, care au avut loc în mașina lui.

Al doilea cel mai mare asigurător auto din Statele Unite, Geico, trebuie să îi plătească femeii suma de 5,2 milioane de dolari, după ce Curtea de Apel din Missouri i-a dat dreptate acesteia, mașina respectivă fiind asigurată de compania americană. Geico a contestat decizia.

În 2021, femeia a trimis prima notificare către compania de asigurări pentru a cere despăgubiri, în care susținea că fostul iubit „a contribuit la infectarea cu HPV prin neglijență, neluând măsurile de precauție adecvate și ascunzând diagnosticul”.

Hotărârea judecătorească este fără precedent în Statele Unite și ar putea schimba regulile pentru care firmele de asigurări vor oferi despăgubiri.

Infecția cu HPV este cea mai răspândită boală cu transmitere sexuală, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

 

Belgia are, începând de miercuri, 6 septembrie, ambasadă în Republica Moldova. Misiunea diplomatică a fost inaugurată la Chişinău în prezenţa şefei diplomaţiei belgiene, Hadja Lahbib, şi a omologului său moldovean Nicu Popescu, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău, preluate de Agerpres.

Economie 2023-09-06 17:56:32

Un sondajul realizat pe 6.752 de persoane de origine africană din 13 țări europene arată că aproape jumătate dintre acestea au suferit discriminare. Rasismul este în creștere în Europa, iar aproape jumătate dintre persoanele de culoare din statele membre chestionate de UE raportează discriminare, de la abuzul verbal asupra copiilor lor, până la blocarea de a închiria case, transimte The Guardian.

Economie 2023-10-29 08:00:05

Comisarul european Thierry Breton a declarat, vineri, că Uniunea Europeană va avea capacitatea de a produce cel puţin 1,3 milioane de obuze până la sfârşitul anului, în contextul în care UE se confruntă cu dubla provocare de a oferi ajutor militar Ucrainei şi de a-şi reface propriile stocuri, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-01-20 00:05:08

Schimbarea ROBOR cu IRCC nu mai e suficientă pentru românii preocupați de ratele care cresc constant, de aproape un an. Mulți văd salvarea în creditele în euro, care au dobânzi mai mici, dar specialiștii avertizează însă că această situație poate fi o capcană pe termen lung.

Economie 2022-08-27 16:13:47

Un copil de 9 ani a murit şi unul de 7 ani a fost rănit, duminică seară, într-un accident rutier produs în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din Bucureşti. Şoferul a fugit și este căutat.

Economie 2024-07-29 01:06:01

Marina americană s-a opus, miercuri, confiscării de către Iran a două nave petroliere, în ape internaţionale, în largul Omanului, anunţă, într-un comunicat, Comandamentul Central al Forţelor navale americane.

Economie 2023-07-05 21:30:11

Exporturile ucrainene de produse agricole prin Europa de Est nu au afectat aceste pieţe, în ciuda protestelor fermierilor, iar relansarea livrărilor via Marea Neagră ar trebui să ajute la calmarea temerilor lor, a declarat miercuri un oficial ucrainean, transmite Reuters.

Economie 2024-02-14 19:09:53

Premierul albanez Edi Rama a avut cuvinte dure, joi, nu numai la adresa Bulgariei, care blochează aderarea țării sale și a Macedoniei de Nord la UE, dar a taxat întregul bloc european pentru lipsa de reacție, în declarațiile făcute la sosirea la summitul extins al UE cu țările din Balcanii de Vest.

Economie 2022-06-23 17:02:31