• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-01 15:27:40
  • Sursa:
O companie aeriana a oferit 10.000 de dolari pentru fiecare pasager care renunta de bunavoie la zbor Imagine

Compania Delta Air Lines a oferit câte 10.000 de dolari fiecărui pasager dispus să renunțe la locul cumpărat la o cursă supraaglomerată.

Anunțul a fost făcut, luni, înainte de o cursă spre Michigan, în timp ce pasagerii așteptau la poarta de îmbarcare.

Reprezentanții Delta Air Lines au anunțat că vor oferi câte 10.000 de dolari pentru opt voluntari dispuși să renunțe la locuile lor în avion.

Printre pasageri se afla și un jurnalist care a povestit pentru Insider care a fost reacția oamenilor.

Inițial, oamenii nu au înțeles despre câți voluntari este vorba, iar când și-au dat seama, era deja prea târziu. "Dacă am fi știut că este vorba despre opt persoane, am fi coborât. Până ne-am dat seama, patru sau cinci persoane plecaseră deja", a spus jurnalistul.

Oferta inițială fusese de 5.000 de dolari, dar apoi compania a dublat-o. Astfel, oferta a crescut la 10.000 de dolari, suma urmând să fie plătită fie prin Apple Pay, fie sub forma unui card cadou Visa. Cel puțin patru persoane ar fi acceptat această sumă.

În 2017, CNBC a intrat în posesia unui document intern al Delta conform căruia linia aeriană a crescut plafonul pentru compensațiile acordate pasagerilor de la 1.350 de dolari la 9.590.

Despăgubirea neobișnuită vine în contextul unui sezon de călătorie bulversant, cu zboruri întârziate și haos pe aeroporturi și în industrie, deoarece cererea a revenit la nivelurile de dinainte de pandemie. Problemele cu care se confruntă companiile aeriene includ lipsa de personal, inclusiv de piloți.

Marți, Delta a transmis că va permite pasagerilor să-și schimbe gratuit zborurile din weekendul din 4 iulie. Șeful companiei, Ed Bastian, și-a cerut scuze pentru întârzierile și anulările recente ale zborurilor.

Kayaköy, în sud-vestul provinciei turcești Muğla, este un adevărat oraș fantomă, abandonat de locuitorii săi acum 100 de ani și bântuit de trecutul său tragic. Este un monument înghețat în timp - o amintire palpabilă a unor vremuri întunecate din istoria Turciei, relatează CNN.

Economie 2024-09-02 14:19:14

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, în cadrul Congresului PPE, că pericolul destabilizării Uniunii Europene este mai ridicat ca niciodată şi este susţinut de partidele extremiste şi populiste şi de aceea trebuie să ne concentrăm eforturile şi resursele pentru a combate aceste mişcări anti-europene la următoarele alegeri.

Economie 2024-03-06 16:10:26

Tronsonul Rânca şi Obârşia Lotrului al DN67C - Transalpina este acoperit de zăpadă, iar pe alocuri s-a format gheată, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, reamintind că programul de acces pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului este în intervalul orar 09⁰⁰- 20⁰⁰. Un strat de zăpadă de doi centimetri a fost înregistrat la staţia meteo Bâlea Lac, situată la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. 

Economie 2024-09-30 11:26:16

Kremlinul califică drept „o provocare” acuzaţiile Ucrainei conform cărora o dronă rusă încărcată cu explozivi ar fi avariat serios în cursul nopţii o structură care previne scurgerile de radiaţii la centrala nucleară de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, transmite vineri Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-02-14 16:52:52

Conversaţiile interceptate între soldaţii ruşi din Ucraina și soţiile lor de acasă, despre ce trebuie să fure din casele jefuite, reprezintă o „continuitate istorică” în cazul Rusiei, arată profesorul universitar Ioan Stanomir. El subliniază că un piedicile morale dispar „în momentul în care ţi se explică că omul din faţa ta nici măcar nu mai este om”.

Economie 2022-06-01 20:33:33

Cererea mondială de aur a scăzut în trimestrul al doilea, fiind influenţată în principal de scăderea achiziţiilor băncilor centrale, pe fondul dificultăţilor economice, preţurilor ridicate la aur şi majorării dobânzilor, a anunţat marţi Consiliul Mondial al Aurului (WGC), transmite Dow Jones Newswires, preluat de Agerpres.

Economie 2023-08-01 11:49:08

Sindicatul Național Sport și Tineret susține că ministrul Sportului, Eduard Novak, ar fi condus mașina instituției fără ca aceasta să fie adaptată pentru dizabilitatea pe care o are. Mai mult, sindicaliștii relatează despre un accident rutier pe care ministrul l-ar fi provocat anul trecut cu autoturismul de serviciu și ar fi ascuns incidentul. În replică, ministrul se apără și spune că nu are nevoie de permis special sau de mașină adaptată.

Economie 2022-11-21 17:10:07

Aproape 10.000 de civili au fost ucişi de la începutul războiului din Ucraina, a declarat marţi Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, informează dpa, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-16 10:01:18