• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-21 21:41:36
  • Sursa:
O bacterie din intestin poate reduce riscurile asociate fumatului (studiu) Imagine

O bacterie localizată în intestin poate acţiona în mod eficient asupra nicotinei, un ingredient dăunător din tutun ce provoacă dependenţă, dar şi o serie de riscuri pentru sănătate, inclusiv steatoză hepatică (boala ficatului gras), relatează vineri agenţia chineză Xinhua, preluată de Agerpres.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de cercetători chinezi și americani, care au lucrat împreună și au publicat un studiu în jurnalul științific „Nature”. Ei au constat că o colonie de bacterii intestinale a redus concentraţiile de nicotină din intestinele şoarecilor expuşi la această substanță prezentă în tutun.

Despre nicotină se cunoaşte că activează un tip de moleculă intestinală numită AMPK. Aceste molecule contribuie la progresia bolii ficatului gras non-alcoolic, potrivit studiului.

Cercetătorii chinezi de la Universitatea din Beijing, Universitatea din Zhejiang, Universitatea Fudan, Primul Spital Afiliat al Universităţii de Medicină din Wenzhou, alături de colegii lor de la Institutul Naţional de Sănătate din SUA au descoperit că Bacteroides xylanisolvens poate degrada nicotinoidele acumulate în intestinul unui fumător.

Constatările cercetării sugerează o posibilă strategie de reducere a progresiei acestei afecţiuni asociată consumului de tutun prin utilizarea bacteriilor care sunt prezente în mod natural în intestinul uman.

Miliardarul Elon Musk se implică în dezbaterea privind imigrația din SUA. Șeful Tesla a făcut o vizită la granița dintre Texas și Mexic, unde s-a întâlnit cu politicieni locali și forțe de ordine, pentru a obține ceea ce el a numit o viziune „nefiltrată” a situației, notează Reuters.

Economie 2023-09-30 01:22:29

Intrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, modernizarea ţării, atragerea investiţiilor şi a „noii bunăstări” s-au făcut pe „sacrificiul generos” al militarilor români în teatrele de operaţii, pentru că România „nu avea altceva de oferit” în anii tranziţiei, afirmă premierul Nicolae Ciucă, cu ocazia împlinirii a 19 ani de la intrarea României în NATO. Prim-ministrul a adus, duminică dimineaţă, un omagiu militarilor la Monumentul Eroilor Militari Căzuţi în Teatrele de Operaţii.

Economie 2023-04-02 10:17:22

Ungaria şi România poartă discuţii cu privire la creştere capacităţii interconectorului de gaze transfrontalier, până la peste trei miliarde de metri cubi pe an, a declarat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.

Economie 2022-07-12 13:54:53

La începutul lunii septembrie, Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat preventiv după ce a fost prin în flagrant în timp ce lua mită de 1,25 milioane lei, a încercat să își apere pensia specială la tribunal. Este doar unul dintre politicienii care au cerut în instanță păstrarea acestui privilegiu.

Economie 2023-09-23 21:21:09

Europarlamentar finlandez Mika Aaltola a avertizat pe contul său de X că Statele Unite și-ar putea retrage forțele din Europa, dacă nu se ajunge cât mai repede la un acord în privința Ucrainei. Mesajul său a fost preluat si de Hufvudstadsbladet, o publicație în limba suedeză importantă din Finlanda, cu sediul la Helsinki.

Economie 2025-02-21 12:58:17

Guvernul a aprobat luni, prin hotărâre, o majorare salarială pentru personalul care gestionează fondurile europene din programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 - 2027, cât şi PNRR.

Economie 2022-12-19 20:00:45

Emmanuel Macron a avut o perioadă proastă, care a început cu rivala sa de extremă dreaptă, Marine Le Pen, și s-a încheiat șapte zile mai târziu cu prăbușirea indicelui principal al pieței de capital din Franța. Însă interdicția de a candida a lui Le Pen și tarifele economice devastatoare impuse de președintele american Donald Trump sunt doar ultimele provocări care amenință al doilea mandat al președintelui francez, scrie Politico.

Economie 2025-04-09 14:32:21

Fraţii Andrew şi Tristan Tate au scăpat de procesul în care erau judecaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv joi să restituie dosarul lor la DIICOT pentru refacerea anchetei de la zero.

Economie 2024-12-19 17:44:21