• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-21 19:10:58
  • Sursa:
O asistenta de la Spitalul Municipal Mangalia este cercetata pentru furt: si-a insusit medicamente pe care le-a vandut ulterior Imagine

O angajată a Spitalului Municipal Mangalia în vârstă de 39 de ani este cercetată penal pentru delapidare după ce a furat din gestiunea unităţii medicamente şi instrumente medicale cu scopul de a le comercializa, spun polițiștii, potrivit Agerpres.

Polițiștii au făcut luni, 21 octombrie, o percheziție domiciliară într-un dosar ce vizează comiterea infracțiunii de delapidare, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 21 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico - Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de delapidare", se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții IPJ Constanţa.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 - septembrie 2023, o femeie în vârstă de 39 de ani, angajată în cadrul unei unităţi medicale, din judeţul Constanţa, şi-ar fi însuşit din gestiunea unităţii medicamente şi instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unităţii spitaliceşti.

„În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop şi un telefon mobil", a declarat sursa citată. 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Un bărbat din Constanţa este cercetat pentru furt după ce a fost prins în vama Petea cu uneltele pe care le-a folosit în construcţii la fostul loc de muncă din Franţa, el declarând că doreşte să îşi deschidă o afacere în România, informează, marţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF).

Economie 2023-09-19 18:27:01

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni seară, la Antena 3 CNN, că ar fi mândru dacă președintele Klaus Iohannis ar obține șefia Consiliului European.

Economie 2024-01-15 23:03:53

Elevii români au câștigat două medalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Geografie de la Paris, organizată şi derulată online, în perioada 12-18 iulie.

Economie 2022-07-18 14:49:26

Nouă copii au murit în sud-estul Afganistanului în explozia unei mine de pe vremea războiului cu Uniunea Sovietică, în anii '80, cu care se jucau, a anunţat luni un reprezentant al provinciei Ghazni.

Economie 2024-04-01 16:17:33

O femeie de 25 de ani, din India, a fost omorâtă în bătaie de către vărul ei, pentru că a refuzat să se căsătorească cu el, spune poliția.

Economie 2023-08-01 15:44:40

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților este o rânduială a bisericii creștine în care se face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Potrivit ritualului, în această zi, în biserică, se oficiază Sfânta Liturghie și slujba Parastasului. 

Economie 2025-02-22 07:00:39

Negociatorii de la Moscova şi Washington vor discuta luni la Riad despre siguranţa navigaţiei pe Marea Neagră şi despre o posibilă reluare a căilor de export, cu intenţia de a lega un acord pe mare de un acord de pace mai larg. Dar statele europene cu ieşire la Marea Neagră urmăresc cu nervozitate negocierile de pace dintre SUA şi Rusia cu privire la Ucraina, temându-se de un posibil acord ce ar reda Moscovei o parte din influenţa sa asupra apelor disputate, scrie Financial Times (FT).

Economie 2025-03-24 10:29:25

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a vorbit joi despre posibilitatea ca Marea Britanie să trimită avioane de vânătoare Ucrainei. El nu exclude furnizarea acestora Kievului, dar avertizează totodată că nu este vorba de o „baghetă magică”, având în vedere timpul necesar pentru pregătirea piloţilor, relatează AFP.

Economie 2023-02-02 20:37:29