• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-01 10:42:55
  • Sursa:
O angajata a uneia dintre cele mai mari banci din lume a zacut moarta la birou timp de patru zile. Colegii se plangeau de un miros urat Imagine

Oficialii din statul american Arizona investighează moartea unei angajate a Wells Fargo, a treia cea mai mare bancă din SUA, care a ajuns la birou într-o zi de vineri și a fost descoperită fără viață de un coleg de la muncă abia patru zile mai târziu, potrivit The Guardian.

Potrivit presei locale, autoritățile au spus că Denise Prudhomme, în vârstă de 60 de ani, a intrat în clădirea Wells Fargo din Tempe, Arizona, la 7 dimineața pe data de 16 august.

Paznicii au anunțat poliția despre o „persoană căzută” pe data de 20 august. Un angajat a declarat pentru 12News că Prudhomme a fost găsită fără suflare la birou de un coleg care se plimba prin clădire.

Biroul lui Prudhomme se afla la etajul trei al clădirii și departe de culoarul principal.

Angajatul care a vorbit pentru 12News a spus că mai mulți oameni s-au plâns de un miros urât, dar au presupus că problema venea de la canalizare.

Un alt angajat a spus: „Este sfâșietor și mă gândesc 'dacă stăteam eu acolo? Nimeni nu ar verifica ce fac?' Când am auzit că a zăcut la birou în felul ăsta, mi s-a făcut rău. Nimeni nu a făcut nimic. Așa și-a petrecut ea ultimele clipe.”

Autoritățile au spus că încă nu au determinat cauza morții, dar nu iau în calcul o crimă.

Investitorii sunt acum cu ochii pe graficele financiare ale pieței, care înregistrează scăderi în urma blocajului major al serviciilor informatice din întreaga lume, provocând presiune în piață și teamă față de riscuri, arată analiștii XTB, companie de tranzacționare pe bursele internaționale, într-un comunicat de presă. 

Economie 2024-07-19 13:56:41

Românii au fost privaţi de posibilitatea de a vota pentru candidatul lor preferat la preşedinţie, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, răspunzând la o solicitare din partea agenţiei de presă a statului, TASS, de a comenta rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Economie 2025-05-05 13:44:47

Fostul papă Benedict al XVI-lea „este absolut lucid şi prezent” după ce a dormit bine noaptea trecută, însă starea sa rămâne „gravă”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, informează agenţiile DPA, AFP şi ANSA.

Economie 2022-12-29 17:27:04

Franţa este dispusă să se ralieze obiectivului de 5% din produsul intern brut (PIB) pentru cheltuielile militare şi de securitate, a lăsat să se înţeleagă joi ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot, care participă la o reuniune informală a miniştrilor de externe din NATO, destinată să pregătească summitul alianţei de luna viitoare.

Economie 2025-05-15 18:07:15

Tromboza venoasă profundă este boala care apare atunci cand se formează un tromb, adică un cheag de sânge, într-o venă profundă. Este o afecțiune gravă, care poate pune viața în pericol. Despre diagnostic, complicații și tratament ne vorbește dr. Rodica Niculescu, medic primar Cardiologie.

Economie 2022-08-10 12:05:31

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat luni că se va deplasa la Teheran „mai târziu săptămâna aceasta", înaintea unei noi sesiuni de negocieri ce va avea loc sâmbătă între Iran şi SUA asupra dosarului nuclear.

Economie 2025-04-14 13:41:04

Mass-media de stat din China și-a autocenzurat un videoclip prin care intenționa să promoveze orașul Hangzhou, care găzduiește luna aceasta Jocurile Asiatice, după ce publicul a sesizat că include un poem despre liderii corupți, care ignoră crizele naționale, scrie The Guardian.

Economie 2023-09-12 12:57:02

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat marţi „deschis unui dialog” cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) cu privire la centrala nucleara Zaporojie, situată în sudul Ucrainei şi controlată militar de Rusia din martie.

Economie 2022-10-11 22:47:04