• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-20 11:08:37
  • Sursa:
NYT: Unde au disparut toti barbatii din Moscova? Imagine

În toată capitala Rusiei, sunt tot mai puțini bărbați în restaurante, în magazine și la adunările sociale. Mulți dintre ei au fost trimiși la luptă în Ucraina, alții au fugit ca să evite ordinul de mobilizare, iar cei care au rămas se ascund de autorități pentru a nu fi trimiși pe front, scrie The New York Times.

Serile de vineri la frizeria Chop-Chop din centrul Moscovei erau cândva pline de oameni, dar acum, la început de weekend, doar unul din cele patru scaune era ocupat.

„Era plin până acum de obicei, dar cam jumătate din clienții noștri au dispărut”, a spus Olia, managerul salonului. O mare parte dintre clienți – și jumătate dintre bărbieri – au fugit din Rusia pentru a scăpa de campania lui Vladimir Putin de a mobiliza sute de mii de bărbați pentru invazia din Ucraina.

Mulți bărbați evită să iasă afară din casă de frică să nu fie luați cu forța în armată. Când Olia a mers vineri la locul de muncă a văzut cum autoritățile controlau documentele oamenilor care ieșeau de la metrou.

Iubitul ei, care lucra ca frizer la salon, a părăsit și el Rusia, iar separarea i-a afectat mult. „Fiecare zi este grea”, a recunoscut Olia. „Mi-e greu să-mi dau seama ce e de făcut. Planurile le-am făcut mereu împreună.”

Olia nu este nici pe departe singura femeie care se află în această situație. Cu toate că mai sunt destui bărbați într-un oraș de 12 milioane de oameni, în toată capitala Rusiei, prezența lor s-a diminuat în mod considerabil – la restaurant, în comunitatea de hispteri și la adunările sociale, precum la cină în oraș și la petrecere.

Situația este cu atât mai pregnantă printre intelectualii Moscovei care dispun de fondurile și pașapoartele necesare pentru a ieși din țară.

Unii dintre bărbații care au fost revoltați de invazia pornită de Putin în Ucraina au părăsit Rusia la începutul războiului; alții, care oricum i se opuneau Kremlinului, au plecat de frică să nu fie închiși sau asupriți.

Majoritatea bărbaților care au plecat în ultimele săptămâni ori au fost chemați în armată, au vrut să evite ordinul de mobilizare sau erau îngrijorați că granițele Rusiei se vor închide dacă Putin va declara legea marțială.

Nimeni nu știe cu exactitate câți bărbați au părăsit Rusia de când Putin a anunțat ceea ce el numește o „mobilizare parțială”, însă sute de mii de bărbați au plecat deja.

Putin a spus vineri că cel puțin 220.000 de recruți au fost mobilizați. Alți 200.000 au mers în Kazahstan, țară în care rușii pot intra fără pașaport. Zeci de mii au fugit în Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Israel, Argentina și Europa de Vest.

„Simt că suntem o țară de femei acum”, a spus Stanislava, o fotografă de 33 de ani care a participat de curând la o zi de naștere unde au fost prezente doar femei. „Îi căutam pe prietenii mei bărbați ca să mă ajute să mut mobila și am realizat că aproape toți au plecat.”

Multe femei căsătorite au rămas la Moscova când soții lor au fugit de mobilizare. Femeile ale căror soți au fost luați în armată suferă și ele de singurătate, dar pentru ele frica cea mai mare este că partenerii lor s-ar putea să nu se mai întoarcă acasă în viață.

Soții, mame și copii s-au adunat săptămâna trecută în fața unui voenkomat – un comisariat militar – din nord-vestul Moscovei pentru a-și lua rămas bun de la persoanele dragi care urmau să fie trimiși la luptă.

„Acești bărbați sunt ca niște jucării în mâinile unor copii”, a spus Ekaterina, în vârstă de 27 de ani, a cărei soț, Vladimir, își primea rația, la câteva momente înainte de a fi trimis într-o tabără militară de antrenament. „Sunt doar carne de tun”.

Ekaterina ar fi vrut ca soțul ei să evite mobilizarea, spunând că ar fi fost mai bine ca el să stea la închisoare câțiva ani decât să se întoarcă mort de pe front.

Moscoviții s-au putut răsfăța vara aceasta întrucât viața lor nu se schimbase încă prea mult în ciuda războiului și a sancțiunilor, dar situația se va schimba pentru ei pe măsură ce iarna se instalează și consecințele luptelor din Ucraina se fac simțite.

Primarul Moscovei a anunțat că mobilizarea s-a încheiat în capitală, dar multe întreprinderi resimt deja lipsa clienților. În cele două săptămâni de la începutul mobilizării, numărul de comenzi primite de restaurantele din Moscova a scăzut cu 29% față de aceeași perioadă a anului trecut. Sberbank, cea mai mare bancă de credite din Rusia, a închis 529 de filiale din luna septembrie și până acum, potrivit Kommersant.

Multe vitrine de magazine au rămas goale, iar semnele pe care scrie „de închiriat” sunt agățate pe toate geamurile. Până și Aeroflot, principala companie aeriană a Rusiei, și-a închis biroul de pe eleganta stradă Petrovka. În apropiere, geamurile magazinelor unde designerii occidentali își prezentau hainele și alte produse de lux erau acum acoperite cu hârtie.

„Îmi aduce aminte de Atena în 2008”, a spus Alexei Ermilov, fondatorul Chop-Chop, care a comparat Moscova cu capitala Greciei din timpul crizei financiare globale. „Observăm un val de relocare masiv în special în Moscova și Sankt Petersburg, mai mult decât în alte orașe, pentru că acolo sunt mai mulți oameni care au posibilitatea de a pleca”, a spus Ermilov.

Unul dintre cele mai mari cluburi de striptease din Moscova a primit vizita a doar 40% din clientela obișnuită, potrivit unui raport publicat în media locală. În plus, paznicii s-au prezentat în număr mai mic la muncă din cauză că restul au fost mobilizați sau au fugit.

În același timp, aplicațiile de dating au fost descărcate mult mai des în țările în care au fugit bărbații ruși. În Armenia, numărul de înregistrări noi pe aplicația Mamba a crescut cu 135%, potrivit unui reprezentant al companiei. În Georgia și Turcia, aplicația a fost descărcată de două ori mai mult decât de obicei, iar în Kazahstan rata de descărcare a crescut cu 32%.

„Cei mai rezonabili bărbați au plecat”, a spus Tatiana, o femeie în vârstă de 36 de ani care lucrează în vânzări în domeniul tehnologiei, în timp ce juca biliard cu prietenele într-un club elegant din Aleea Stoleșnikov. Numărul de bărbați cu care rusoaicele pot ieși la o întâlnire a scăzut cu cel puțin 50%, potrivit Tatianei.

Pe timpul verii, strada era plină de ruși tineri îmbrăcați modern care ieșeau să se distreze. Acum, într-o noapte de sâmbătă, strada era aproape goală. Tatiana a ales să rămână deocamdată la Moscova din cauza locului de muncă ce nu îi permite să lucreze de la distanță și pentru că nu vrea să își abandoneze câinele.

Alisa, însă, care doar ce a absolvit facultatea, a spus că vrea să strângă destui bani și să plece din Rusia după ce prietenele ei își termină și ele studiile. „Nu văd niciun viitor aici în Rusia, cel puțin nu cât Putin este la putere.”

Pentru bărbații care au rămas totuși la Moscova, viața a devenit mult mai stresantă. „Încerc să conduc peste tot pentru că [autoritățile] împart somații de mobilizare pe stradă și la metrou”, a spus și Alexander Perepelkin, director de marketing și editor al unei publicații de fashion și cultură.

Perepelkin a rămas în Rusia pentru că simte că are o datorie față de cei peste 100 de angajați care țin compania în viață. Dar acum, birourile sale îi aduc aminte de primele luni ale pandemiei de coronavirus din cauza lipsei oamenilor.

„Marketingul e genul de afacere pe care o faci în viața normală”, dar nu pe timp de război, a spus acesta dintr-o cafenea în care se aflau aproape numai femei.

În Rusia, managerii de frizerii discută posibilitatea extinderii serviciilor către clienții de sex feminin. „Discutăm despre reorientarea afacerii”, a spus Olia. „Dar este imposibil să facem planuri acum când orizontul de planificare a scăzut la în jur de o săptămână”.

„Focul York”, un incendiu masiv care devastează deșertul Mojave și a provocat distrugeri mari în regiunea aflată între statele California și Nevada a dus la apariția unor „tornade de foc” la sfârșitul săptămânii trecute. Vulnerabili în special sunt copacii Joshua, o specie emblematică pentru vestul american.

Economie 2023-08-01 12:06:17

Sărbătorile Pascale pot fi ocazia perfectă pentru a trimite prietenilor și apropiaților mesaje de sărbătoare, în semn de iubire și apreciere. Pentru inspirație, ți-am pregătit o selecție de mesaje și felicitări de Paște pe care să le trimiți celor dragi.

Economie 2025-04-18 14:00:57

Celebrul tren Orient Express are o nouă rută. În luna iunie, trenul va pleca din Paris spre Portofino, într-o călătorie care costă peste 8.500 de dolari de persoană pentru trei nopți. 

Economie 2024-02-11 09:03:12

Ucraina depune eforturi pentru a organiza o întâlnire între dictatorul chinez, Xi Jinping, şi președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, după ce ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a făcut, săptămâna trecută, prima sa vizită oficială la Beijing, a confirmat, marţi, diplomația ucraineană.

Economie 2024-07-30 19:32:46

Țările membre UE își vor putea modifica planurile naționale de redresare economică, pentru a face față crizei energetice provocate de războiul din Ucraina. Este obligatoriu ca acest capitol de energie să fie regândit potrivit acestui nou program al UE, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, invitat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24. El a subliniat că România trebuie să valorifice și energia verde.

Economie 2022-05-22 15:14:31

Misterul serviciilor de intelligence incită constant curiozitatea. Informaţiile sunt o marfă în general, dar pentru serviciile secrete sunt instrumente care le ajută să protejeze statele. Cine livrează informaţii Alianţei Atlanticului de Nord? Peste 80 de servicii de specialitate. Răspunsul l-am primit chiar de la cel care coordonează activitatea de intelligence a NATO şi îl consiliază pe Secretarul General. David Cattler a acordat un interviu pentru emisiunea „Paşaport diplomatic”.

Economie 2023-10-13 14:14:20

Tensiunea în Orientul Mijlociu crește la cote inimaginabile, după ce o rachetă a căzut pe un spital din orașul Gaza. Cel puțin 470 de oameni au murit, spun oficiali din Fâșia Gaza. Armata israeliană susține că racheta a fost lansată de Jihadul Islamic, a doua organizație teroristă din teritoriul palestinian, și că ar fi căzut din greșeală lângă spital. Tragedia amenință să arunce întreaga lume într-o spirală a violenței.  În Cisiordania, la Ramallah, au fost proteste. Hezbollah, gruparea teroristă din Liban, a făcut apel la o zi a mâniei, pentru astăzi, când Joe Biden a ajuns în Israel. Președintele american s-a întâlnit, la Tel Aviv, cu liderii israelieni, Netanyahu și Herzog, și a susținut o conferință de presă comună cu premierul israelian - „Hamas a comis niște atrocități care fac ISIS să pară aproape rațional”, a spus liderul de la Casa Albă.

Economie 2023-10-19 00:09:54

Ministrul Mediului Mircea Fechet a spus, la finalul ședinței de luni a conducerii PNL, că până marți va emite un nou ordin privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs brun, care va viza 220 de animale.  El subliniază că ține cont de opiniile specialiștilor și că subiectul trebuie tratat cu „foarte mare precauție”.

Economie 2023-07-31 21:02:55