• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-02 12:05:56
  • Sursa:
Numarul mortilor dupa prabusirea unei autostrazi in China a crescut la 48 Imagine

Numărul morților după surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a ajuns la 48, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat.

ACTUALIZARE 12.00 Autorităţile chineze au rectificat în creştere în ultimele ore, la cel puţin 48 de morţi şi 30 de răniţi, bilanţul victimelor. 

Operaţiunile de salvare la care au luat parte peste 500 de oameni continuă, având în vedere amploarea surpării, şi urmăresc eliberarea tuturor vehiculelor şi recuperarea cadavrelor.

Cei 30 de răniţi au fost duşi la spitalele din apropiere, ei fiind în afara oricărui pericol.

Știrea inițială

Agenţia de presă Xinhua a informat joi la orele 05.30 (miercuri, 21.20 GMT) că "36 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar 30 de persoane au fost rănite", precizând că vieţile celor răniţi nu sunt în pericol.

Douăzeci de vehicule au fost "prinse" în surparea unei porţiuni de autostradă între oraşul Meizhou şi comitatul Dabu, în provincia Guangdong, care a avut loc miercuri în jurul orelor 02.10 (marţi, 18.10 GMT), în care au fost implicate 54 de persoane în total, indicase Xinhua, scrie Agerpres.

Televiziunea de stat CCTV a declarat că surparea a fost un "dezastru geologic natural", care s-a produs "sub impactul puternicelor ploi persistente".

Averse uriaşe s-au abătut în ultimele săptămâni în provincia industrială Guangdong, care are Canton drept capitală, provocând inundaţii grave şi alunecări de teren. În ultimele zile, ploile torenţiale au fost mult mai puternice decât în mod normal pentru această perioadă a anului chiar înainte de sezonul musonilor.

"Intensificarea schimbărilor climatice" creşte probabilitatea unor "ploi abundente care apar de obicei doar în lunile de vară", a declarat luna trecută Yin Zhijie, responsabil de prognozele hidrologice la ministerul chinez al resurselor de apă, la postul naţional de radio. 

Naţionala României se menţine pe locul 45 în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) publicat joi, în ciuda celor două victorii obţinute luna aceasta în Liga Naţiunilor.

Economie 2024-09-19 13:31:47

Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 66 de minute şi 240 de minute.

Economie 2024-11-27 09:15:32

Conştient de lipsa perspectivelor favorabile pe front şi confruntat cu riscul scăderii ajutorului militar din partea unor aliaţi cheie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski lucrează la o foaie de parcurs unilaterală care aspiră să pună capăt războiului cu Rusia în această toamnă şi în care pariază totul pe presiunea internaţională asupra lui Putin pentru a obţine pacea în condiţii acceptabile pentru Kiev, notează luni o analiză EFE.

Economie 2024-09-09 14:21:33

Moscova şi Beijingul îşi întăresc legăturile în plin conflict în Ucraina și participă împreună la exerciții militare. Rusia a anunţat luni că mai multe nave ale sale de război vor participa din această săptămână la exerciţii cu marina chineză, informează Agerăres care citează AFP.

Economie 2022-12-19 13:40:59

Fosta soție a lui Alin Tișe, șefului Consiliului Județean Cluj, a murit de malarie. Aceasta este concluzia medicilor legiști care au finalizat autopsia. Camelia Tișe a fost găsită moartă în propria locuință. Aceasta tocmai se întorsese dintr-o excursie în Zanzibar.

Economie 2024-02-06 16:57:12

Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică, a declarat vineri, la emisiunea LIVE, de la Digi24, prezentată de Alexandru Rotaru și Robert Kiss, că de când a început războiul în Ucraina atacurile cibernetice din partea unor grupări pro-ruse sau direct legate de guvernul de la Kremlin au devenit aproape permanente, nu numai în România, ci și în majoritatea statelor europene. El a atras atenția că atacurile vor continua și în perioada următoare.

Economie 2024-03-29 20:30:17

Cel puțin 23 de persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite în urma unei tornade devastatoare și a unor furtuni puternice care s-au abătut asupra statului Mississippi, potrivit Reuters și AFP.  Zona afectată se întinde pe o suprafață de peste 150 de kilometri, iar un orășel aproape a dispărut.

Economie 2023-03-26 00:07:22

O vilă înconjurată de ruine carbonizate, situată pe o stradă din Los Angeles, a rămas intactă. Însă nu este un miracol, ci o adevărată lecție de arhitectură. Această locuinţă rezistentă la foc oferă inspiraţie pentru reconstrucţia oraşului din California. Conform proprietarului, arhitectul Michael Kovac, dacă și alte case ar fi fost costruite la fel, incendiile ar fi putut fi controlate.

Economie 2025-02-03 07:00:52