• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-17 09:48:11
  • Sursa:
Numarul beneficiarilor de pensii speciale a crescut in februarie Imagine

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, în februarie 2023, de 10.198 (plus 146 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.137, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.477 de lei, din care 20.061 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.765 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform Agerpres.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna ianuarie un număr de 743 persoane. Pensia medie era de 5.796 de lei, din care 2.552 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.057 de lei (2.525 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.381 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.479 de lei, din care 7.531 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 559 de persoane, media fiind de 8.502 de lei, din care 2.818 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.662 de pensionari, pensia medie fiind de 5.108 de lei, din care 2.447 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a spus, miercuri seara, la Digi24, că „este exclus să câștigi mai mult la pensie decât ai avut în activitate” și a anunțat că se va găsi o formulă prin care pensiile speciale să fie impozitate, pentru a se corecta „excesele legii”. Liderul PSD spune că întregul sistem de pensii va fi raportat la venitul președintelui României.

De asemenea, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, săptămâna trecută, că reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi făcută „aşa cum este prevăzută” și că cheltuielile din PIB cu pensiile de serviciu vor fi reduse conform prevederilor din PNRR.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a precizat că circulă, în mod fals, un mesaj pe WhatsApp referitor la măsurile de autoprotecţie pentru populaţie în cazul contaminării radioactive a mai multor regiuni din ţară.

Economie 2023-05-27 20:49:13

Activiştii pentru climă ai mișcării ecologiste Ultima Generație s-au lipit joi de pistă pe aeroporturile din Munchen şi Berlin, într-un protestat împotriva subvențiilor primite de industria aviatică.

Economie 2022-12-08 14:06:01

În ciuda campaniei Occidentului de a bloca accesul economiei de război a Rusiei la echipamentele de care are mare nevoie, o rețea de companii obscure ajută Moscova să pună mâna pe tehnologii care îi sunt vitale pentru a susține războiul din Ucraina, potrivit unui raport al Centrului pentru Studii Avansate de Apărare.

Economie 2024-06-20 07:00:03

Vremea rea se prelungește până joi, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie, temperaturile minime urmând să se situeze între minus 10 și 0 grade Celsius în toată țara. În acest interval pot apărea bruma și înghețul la sol, iar la munte va fi viscol.

Economie 2023-03-28 10:51:25

Ucraina va avea nevoie, după războiul cu Rusia, de un plan de reconstrucţie similar cu cel oferit de SUA după Al Doilea Război Mondial, a declarat la începutul lunii aprilie comisarul european pentru Buget, Johannes Hahn. În cadrul Planului Marshall de după Al Doilea Război Mondial, SUA au oferit Europei ca asistenţă economică şi tehnică pentru o perioadă de patru ani o sumă echivalentă astăzi cu circa 200 de miliarde de dolari. Acum, odată cu constatările tot mai evidente ale distrugerilor provocate de invazia rusă în Ucraina, analiștii cred că ajutorul pentru Ucraina poate începe imediat, deși ar trebui să fie folosit cu discreție. Repararea podurilor care sunt pur și simplu distruse din nou de Rusia nu ar servi la nimic folositor, observă un reputat profesor de economie într-o analiză pentru The Guardian. 

Economie 2022-05-13 08:00:46

Zeci de păsări, pene și excremente peste tot - asta au descoperit polițiștii într-un apartament din Italia. Chiriașul, un bărbat din Sri Lanka, își transformase locuința într-o crescătorie ilegală de păsări. Deranjați de zgomote, dar mai ales de mirosul insuportabil, vecinii l-au reclamat pe bărbat la poliție, scrie Corriere della Sera.

Economie 2023-06-14 10:27:32

Potrivit unui sondaj recent, 51% dintre români nu cred ca 2023 va fi un an bun. Ei au răspuns că îl văd chiar mai prost decât cel care se încheie. Totuși 24% sunt optimiști și spun că anul ce va începe în mai puțin de 48 de ore va fi unul bun. Potrivit cercetării sociologice, cei mai optimiști sunt respondenţii cu nivel redus de educaţie, relevă un sondaj IRES, informează Agerpres.

Economie 2022-12-30 12:49:40

Cercetătorii au descoperit că o examinare a vaselor de sânge ale ochiului ar putea ajuta la identificarea persoanelor care pot avea probleme cardiace.

Economie 2022-06-13 11:31:55