„Am realizat-o după o idee a unui american, care a utilizat-o în primul rând, atunci, la vremea respectivă, la alun. Noi am îmbunătăţit-o şi am adaptat-o condiţiilor de la noi”, spune Gheorghe Achim, profesor cercetător SCPP Vâlcea.
Anual, mii de nuci altoiţi la Vâlcea ajung în plantaţiile din ţară şi din străinătate. În acest an, au comenzi de 20.000 de nuci. Preţul unui material săditor este de 100 de lei.
„Am avut o cerere din partea spaniolilor, am avut turci, din Grecia şi din Franţa chiar, deci ne-au solicitat material biologic din creaţiile noastre, pentru că au fost încântaţi de ceea ce au văzut la noi”, a precizat Silvia Preda, directorul SCPP Vâlcea.
Staţiunea adăposteşte peste 110 forme de nuc, 2.500 de hibrizi şi livrează 7 soiuri proprii omolgate. O nucă de calitate trebuie să aibă între 10 şi 16 grame, iar jumătate din greutatea ei îl reprezintă miezul.
Staţiunea de cercetare din Vâlcea este sub tutela Universităţii din Craiova şi deţine colecţia naţională de soiuri de alun. Tot aici se dezvoltă şi cei mai buni castani comestibili din ţară.
