„Suntem foarte angajați pentru a ne securiza frontiera”, a afirmat acesta, făcând referire la „trei ofițeri de poliție bulgari care au murit protejând granița externă a UE”.
Însă Austria nu este impresionată. Aceasta a blocat intrarea Bulgariei în zona europeană de liberă circulație.
Cancelarul austriac Karl Nehammer i-a răspuns ulterior la câteva minute, la intrarea la summitul liderilor europeni.
Soluția lui este un gard.
„Este nevoie de un gard în Bulgaria”, a spus el, dar finanțat cu bani europeni – ceva ce blocul comunitar în mod tradițional refuză să facă.
„Președintele bulgar v-ar fi spus că au probleme mari”, a adăugat el. „Însuși președintele bulgar spune că este necesară întărirea gardului față de Turcia”.
Ambii au subliniat nevoia de a comunica regulat, însă Radev a avut totuși un mesaj mai larg pentru colegii săi: „Nu ne lăsați singuri”.
Cancelarul Austriei Karl Nehammer a declarat înaintea reuniunii că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre problema Schengen. Acesta a reluat însă acuzațiile nefondate potrivit cărora migranții care ajung în Austria trec prin România: Este „o problemă de securitate a întregii Uniuni Europene”, spune Nehammer.
