Tentativa de asasinat a ofițerului din armata germană Claus Schenk Graf von Stauffenberg asupra dictatorului Adolf Hitler a fost cel mai important act de rezistență  împotriva politicianului german. Cu toate acestea, planurile sale stârnesc controversă și în ziua de azi, la 80 de ani după evenimente, informează DW.com. 

În urmă cu 80 de ani, pe 20 iulie 1944, la ora 12:42, o bombă a explodat în sala de conferințe a cartierului general militar al Bârlogului Lupului din Prusia de Est, cea mai estică provincie a Reich-ului German până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Trebuia să-l omoare pe Adolf Hitler și fusese plantată de ofițerul din armata germană Claus Schenk Graf von Stauffenberg. Acesta nu mai vedea nicio altă opțiune în afară de uciderea dictatorului. „Nu mai rămâne nimic decât să moară”, le spusese el celor mai apropiați confidenți cu câteva zile mai devreme.

Stauffenberg nu a fost doar cel care a vrut să îl omoare pe Hitler, ci și cel mai important organizator al unei tentative de lovitură de stat pe scară largă a unor oameni din cercurile conservatoare, care includeau militari de rang înalt, diplomați și oficiali administrativi.

Cu puțin timp înainte ca bomba să explodeze pe 20 iulie 1944, ofițerul părăsise cazarma. A zburat cu o aeronavă militară spre Berlin, crezând că „Führerul” era mort. În capitala Germaniei era în desfășurare „Operațiunea Valkyrie”.

Conceput inițial ca un plan al Wehrmacht-ului pentru a înăbuși o posibilă revoltă, conspiratorii, care dețineau poziții cheie în întregul aparat de stat nazist, au vrut să reconstituie „Operațiunea Valkyrie” pentru propria lor lovitură de stat.

Cu toate acestea, Hitler a suferit doar răni minore. Masa grea de stejar și faptul că ferestrele cazărmii erau larg deschise din cauza vremii calde au atenuat forța exploziei.

În ciuda acestui fapt, șansa pentru o lovitură de stat nu ar fi fost încă pierdută complet, dacă toți cei implicați ar fi continuat „Operațiunea Valkyrie”. Au fost însă întârzieri, avarii și planificare insuficientă. În plus, confruntându-se cu presiunea enormă de a fi eventual descoperiți, unii dintre cei implicați au rămas pasivi sau chiar și-au schimbat partea.

Spre seară, tentativa de lovitură de stat eșuase. Hitler a mers la radio pentru a transmite oamenilor și a vorbit despre „providența” care l-a salvat. Stauffenberg și câțiva conspiratori au fost arestați și executați în acea noapte. În total, aproximativ 200 de luptători din rezistență au fost uciși.

Istoricul Wolfgang Benz crede că principalul motiv al eșecului a fost faptul că „niciunul dintre liderii militari celebri” de la acea vreme, precum generalul Erwin Rommel, nu a participat. „Măcar unul dintre ei trebuia să fi fost la cârmă, pentru ca atunci oamenii să spună: <<Aha, și Rommel înțelege că Hitler este un criminal>>”, a spus el.

În ciuda eșecului său, rezistența împotriva lui Hitler din 20 iulie 1944 a devenit un simbol puternic. Cu câteva zile înainte, cel care l-a ajutat pe Stauffenberg, Henning von Tresckow, ajunsese la concluzia că succesul nu mai conta: lucrul important era „că mișcarea de rezistență germană a îndrăznit să-și riște viața în fața lumii și în fața istoriei”.

Au existat și alte operațiuni de rezistență, cum ar fi încercarea eșuată a tâmplarului Georg Elser de a-l ucide pe Hitler folosind o bombă artizanală într-o berărie din München în 1939, sau campania unui grup de tineri prieteni cunoscut sub numele de „Trandafirul Alb”. Ulterior, ei au fost eclipsați de „rezistența târzie, ca să nu spunem întârziată a elitelor conservatoare”, așa cum a judecat Wolfgang Benz complotul din 20 iulie 1944.

Amintirea „Operațiunii Valkyrie” și a tentativei de asasinat s-a schimbat de-a lungul timpului. La mult timp după încheierea războiului, inițiatorii săi erau încă considerați trădători. Soției lui Stauffenberg, de exemplu, i s-a refuzat inițial pensia primită în mod normal de către văduve. Ulterior, conspiratorii au fost desemnați oficial eroi: străzile, școlile și barăcile au fost numite după ei, iar clădirile publice au fost decorate cu steaguri în fiecare 20 iulie. 

Au existat mereu critici la adresa celor implicați în complot. Biograful lui Stauffenberg, Thomas Karlauf, a subliniat că grupul a acționat pentru prima dată în vara europeană a anului 1944, la scurt timp după ce Aliații au debarcat în Normandia. După victoriile militare rapide ale Germaniei asupra Poloniei și Franței în 1940, Stauffenberg se entuziasmase: „Ce schimbare într-un timp atât de scurt!” El și ceilalți bărbați care au participat la rezistența militară au ales o „cale foarte, foarte lungă către reformă”, a spus Benz, adăugând: „Holocaustul nu i-a interesat deloc”. Confruntați cu o înfrângere militară, ei au vrut să încerce „să salveze ce poate fi salvat” pentru Germania prin inițierea unei lovituri de stat.

Colegiul istoric Johannes Hürter este de părere că Stauffenberg nu era un democrat: el avea în minte o formă de guvernământ autoritară pentru Germania, dacă asasinatul ar fi avut succes.

Wolfgang Benz are o judecată ceva mai puțin dură: „În orice împrejurare, Germania ar fi redevenit un stat constituțional. Dar democrația așa cum o știm, așa cum a fost stabilită în Constituția Legii fundamentale, nu a fost viziunea conspiratorilor din 20 iulie. "

Mulți germani se gândesc astăzi la 20 iulie 1944 când vine vorba de rezistența împotriva național-socialismului. Prin urmare, Claus Schenk Graf von Stauffenberg a devenit simbolul său. Au fost mulți alți eroi care s-au răzvrătit împotriva terorii regimului nazist: evrei, comuniști, oameni din biserică, artiști, partizani. Cu siguranță au fost și oameni care au îndurat în tăcere și ale căror fapte, spre deosebire de cele ale atacatorilor din 20 iulie, au fost de atunci uitate.