• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-31 14:17:37
  • Sursa:
„Nu exista un loc mai bun pentru a demonstra performanta sportiva.” Cum ajuta Real Madrid NASA sa trimita o racheta pe Luna Imagine

Un membru al stafului echipei Real Madrid colaborează cu agenţia spaţială americană în cadrul programului Artemis pentru a trimite o rachetă pe Lună până în 2026, relatează Le Figaro, potrivit News.ro. 

Cel mai bogat club din lume se poate baza pe preparatorul său fizic Antonio Pintus pentru un parteneriat cu NASA, potrivit The Athletic. Italianul, care a activat anterior la Olympique Marseille şi este poreclit „Sergentul” de jucătorii săi, este renumit pentru activitatea sa în analiza datelor şi pregătirea fizică a jucătorilor. Antonio Pintus, responsabil cu pregătirea fizică, a fost, de asemenea, numit director de performanţă la Real Madrid.

Vara trecută, un inginer de la NASA a profitat de pre-sezonul lui Real Madrid în Statele Unite pentru a-l întâlni pe conaţionalul lui Carlo Ancelotti şi a-i oferi şansa de a lucra cu agenţia spaţială americană.

„Nu există un loc mai bun decât Real Madrid pentru a demonstra performanţa sportivă. El are o experienţă bogată, chiar şi în afara sportului”, comentează Judith Hayes, cercetător-şef al NASA responsabil cu sănătatea şi performanţa umană. „A devenit foarte, foarte popular - este foarte prezent. Oamenii noştri de ştiinţă, fiziologii, astronauţii, medicii, antrenorii şi inginerii noştri se agăţau de fiecare cuvânt pe care îl împărtăşea cu noi”, adaugă cercetătoarea.

Pintus aduce o expertiză în analiza datelor care este utilă pentru NASA în programul său de cercetare pentru optimizarea condiţiilor de viaţă ale astronauţilor în timpul expediţiei pe Lună.

Programul Artemis intenţionează să readucă astronauţii pe Lună până în 2026. Dar pentru a-şi perfecţiona cercetările, agenţia se bazează pe numeroase echipe sportive, precum Houston Texans din NFL sau Houston Rockets din NBA . Centrul Spaţial Johnson este situat în Houston.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a salutat decizia statului Panama de a lăsa să expire participarea sa la planul global de infrastructură al Chinei, numind mișcarea „un mare pas înainte” pentru legăturile țării cu Statele Unite, informează The Guardian.

Economie 2025-02-04 11:46:34

Un avion folosit pentru stingerea incendiilor s-a prăbușit luni în vestul Australiei, potrivit site-ului ABC News. Cei doi piloți ai aparatului au fost duși la spital.

Economie 2023-02-06 14:54:25

Papa Leon al XIV-lea a oficiat prima sa rugăciune de duminică la Vatican, un eveniment care a umplut din nou Piața Sfântul Petru cu zeci de mii de credincioși și turiști, dornici să îl vadă pe noul Suveran Pontif. Acesta l-a menționat pe papa Francisc și făcut un apel la la liderii lumii pentru a opri războaiele.

Economie 2025-05-11 14:16:42

Crin Antonescu figurează în documentele fostei Securități cu o declarație pe care a dat-o despre un fost coleg profesor, reiese dintr-o adeverință publicată pe 15 aprilie de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. CNSAS subliniază, însă, că lui Antonescu „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al securității, în sensul legii”.

Economie 2025-04-15 19:08:04

Palatul Parlamentului și Palatul Victoria sunt iluminate în culoarea verde, marți, 17 septembrie, ca parte a unei campanii de a atrage atenția asupra celor ce suferă de sindromul Leigh, o boală ce afectează cu precădere copiii sub trei ani, informează Asociația „Prietenii Lui Ștefi”. 

Economie 2024-09-17 18:11:11

Un avertizor de integritate a primit o recompensă record de 279 de milioane de dolari la începutul acestei luni, după dezvăluirile sale în legătură cu un dosar de mită deschis împotriva companiei suedeze de telecomunicaţii Ericsson, scrie The Wall Street Journal, potrivit Agerpres. Recompensa a fost acordată de autoritatea de reglementare a pieţelor financiare americane.

Economie 2023-05-26 10:32:39

Un incendiu declanşat accidental într-o clădire cu mai multe etaje din New Delhi, vineri, s-a soldat cu 27 de morţi, au anunţat serviciile de intervenţie indiene. Incendiul s-a declanşat, la primul etaj, într-un imobil comercial cu patru etaje din vestul New Delhi la sfârşitul după-amiezii.

Economie 2022-05-13 22:50:15

Ministerul rus de Externe l-a convocat vineri pe ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, și i-a transmis o notă privind declararea a zece angajați ai misiunii diplomatice române din Rusia „personae non gratae”, informează MAE rus pe pagina sa oficială.

Economie 2022-05-13 16:34:54