Nici măcar cei mici nu sunt încântaţi de parcul din comună.
Fostul primar din Balş, cel care a taiat panglica de inaugurare a parcului spune că locul a ajuns în paragină deoarece actualul primar nu îl administrează corespunzător.
"Nu a fost în stare sa faca adresă constructorului să facă replantarea puieților care s-au uscat. Pentru că nu au fost ingrijiți, o parte s-au uscat. Pentru că e în garanție 5 ani de zile, trebuia sa facă adresă să vină să replanteze copacii," a spus Constantin Apostol, fost primar al comunei Balş.
Pe de altă parte, Constantin Cibotaru, actualul primar al comunei Balş, se apără - "copacii respectivi nici măcar nu s-au prins. S-au uscat din cauza apei care băltește acolo. Nu trebuia să plantezi sau nu trebuia să faci respectiva investiție fără cap. Nu s-a știut să se gestioneze o sumă de bani primită pentru o asemenea investiție."
Chiar dacă o treime din populaţia comunei nu are apă potabilă curentă iar gazul metan intră în casele a doar 400 de oameni, cei din Balş au cu ce se mândri - deţin probabil cel mai frumos loc din ţară unde păsările sunt scoase să mănânce şi să se bălăcească în apă.
