• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-20 09:22:23
  • Sursa:
Novak Djokovici condamna actele de violenta impotriva protestatarilor din Serbia: „Este o mare infrangere pentru noi ca societate” Imagine

Jucătorul profesionist sârb de tenis, Novak Djokovici, a trimis un mesaj de susţinere studenţilor care protestează la adresa guvernului din Serbia, condamnând actele de „violenţă” la care sunt supuşi tinerii. „Sprijinul meu merge întotdeauna către cei cărora le aparţine viitorul ţării noastre”, potrivit News.ro.

Zeci de mii de manifestanţi antiguvernamentali din Belgrad au comemorat victimele prăbuşirii acoperişului unei gări, tragedie pentru care acuză autorităţile sârbe.

„Sprijinul meu merge întotdeauna către tineri, studenţi şi către toţi cei cărora le aparţine viitorul ţării noastre”, a declarat Novak Djokovici în cadrul unei conferinţe de presă la Melbourne.

Studenţii de la universităţile de stat din Belgrad, Kragujevac şi Nis blochează cursurile de câteva săptămâni pentru a cere publicarea tuturor documentelor relevante pentru renovarea staţiei, precum şi urmărirea penală a funcţionarilor responsabili pentru dezastru.

În fiecare zi, ei blochează circulaţia în faţa facultăţilor lor timp de 15 minute pentru a comemora cele 15 victime.

Copertina de beton a acoperişului recent renovat al gării Novi Sad s-a prăbuşit la data de 1 noiembrie, provocând moartea a 14 persoane şi rănirea altor trei. Unul dintre răniţi a murit ulterior.

Treisprezece persoane au fost inculpate în acest caz, inclusiv fostul ministru al transporturilor..

Serbia este condusă din 2012 de Partidul Progresist Sârb (SNS, dreapta naţionalistă) al preşedintelui sârb Aleksandar Vucic.

„Nu pot pretinde că nu se întâmplă nimic (în Serbia), bineînţeles că aceste lucruri mă afectează”, a adăugat Djokovici, referindu-se în special la un incident în care o studentă a fost lovită de o maşină joi, când studenţii au blocat o intersecţie din Belgrad.

„Din păcate, aceasta nu este singura situaţie de violenţă împotriva studenţilor şi tinerilor (...) Este o mare înfrângere pentru noi ca societate, pentru societatea sârbă în general”, a el.

„Mi-aş dori ca şi copiii mei să crească în Serbia. Mi-aş dori ca tinerii care au plecat în străinătate să se întoarcă în Serbia şi să trăiască în Serbia”, a continuat Djokovici, un idol pentru mulţi sârbi.

Deşi preşedintele sârb s-a declarat iniţial „gata să asculte” ce „gândesc” demonstranţii, sâmbătă a declarat la un post local de televiziune că Serbia se confruntă cu o „tentativă de revoluţie colorată” orchestrată, în opinia sa, de „agenţi străini” din „ţările occidentale”, al căror scop este să „destabilizeze Serbia”.

Novak Djokovici condamnă actele de violență împotriva protestatarilor din Serbia. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Pugilista italiană Angela Carini a renunţat joi, după mai puţin de un minut, să lupte în sferturile de finală ale categoriei feminine -66 kg împotriva algeriencei Imane Khelif. Aceasta din urmă a fost prezentă la turneul olimpic în ciuda nivelurilor ridicate de testosteron care o excluseseră de la Campionatele Mondiale, scrie AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2024-08-02 15:06:45

Ministerul Justiţiei a anunţat, miercuri, că demarează procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), procedură ce urmează a se finaliza pe 1 martie 2023.

Economie 2022-12-28 12:25:41

Un autoturism a ars marţi seară în localitatea Hulubeşti, după ce conducătorul auto a coborât din maşină şi ar fi lăsat o brichetă antivânt aprinsă pe scaunul din dreapta şoferului.

Economie 2023-04-26 10:36:30

Autoritatea de Supraveghere Financiară propune mai multe măsuri după discuțiile din ultimele zile cu reprezentanții transportatorilor din România. Printre acestea, se numără plata în rate a RCA și suspendarea poliței dacă mașina nu este folosită.

Economie 2024-01-18 17:42:24

Crăciunul va aduce temperaturiapropiate de cele normale perioadei, în majoritatea regiunilor. Excepție face nord-estul țării, unde va fi mai frig. Și cantitățile de precipitații estimate vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval, spun meteorologii.

Economie 2022-11-25 08:26:51

Un asistent universitar titular la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București, și-a dat demisia, după ce i s-a adresat, live pe TikTok, unei studente cu un limbaj vulgar. Acesta a întrebat-o dacă are vreo colegă virgină și care să aibă păr pubian, scrie Clujust.ro. Asistentul este fiul președintelui consiliului de administrație al Universității, Ioan Neagu.

Economie 2023-01-26 22:27:12

Diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ vor conţine un cod QR începând din acest an, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Economie 2024-01-18 16:57:26

Într-o decizie uluitoare și fără precedent, Curtea Supremă din Colorado l-a eliminat marți pe fostul președinte Donald Trump de pe buletinul de vot al statului, pentru alegerile la președinția SUA din 2024, hotărând că nu este un candidat eligibil pentru această funcție din cauza „implicării în acțiunile insurecționiste” din timpul asediului Capitoliului și invocând al 14-lea amendament, transmite CNN.

Economie 2023-12-20 08:51:13