Yoon, care și-a preluat mandatul în luna mai, a condus prima sa ședință cu principalii comandanți militari ai armatei sud-coreene și a cerut întărirea capacităților de luptă pentru a descuraja programele balistic și nuclear ale Coreei de Nord.
Coreea de Nord face teste de rachete într-un ritm fără precedent în ultima perioadă, iar în acest moment este de așteptat ca regimul de la Phenian să efectueze al șaptelea test nuclear al său.
Întâlnirea noului președinte sud-coreean cu generalii armatei are loc la o zi după ce mai multe avioane F-35 stealth au ajuns în Coreea de Sud.
„Președintele Yoon a spus că ar trebui pregătite capacități puternice de apărare pentru a proteja securitatea țării și interesul național, în condițiile în care incertitudinile legate de securitate în Coreea de Sud și Asia de nord-est se intensifică mai mult ca niciodată”, a transmis președinția sud-coreeană.
Săptămâna trecută, Yoon s-a întâlnit cu președintele SUA, Joe Biden, și cu premierul Japoniei, Fumio Kishida, la summit-ul NATO de la Madrid, acolo unde s-au pus de acord să își intensifice eforturile de descurajare față de Coreea de Nord.
Yoon conduce o politică mai aspră în ce privește Coreea de Nord față de predecesorul său, Moon, care a preferat o abordare diplomatică și pașnică facă de regimul Kim.
Citiți și: Coreea de Nord acuză SUA că vrea să creeze un NATO asiatic cu Japonia și Coreea de Sud
