Singurul candidat la funcţia de preşedinte, Aurelian Pavelescu, a încercat să îşi îmbărbăteze colegii cu un citat din Biblie. „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea. Repet şi aceste cuvinte, astăzi, în faţa dumneavoastră: îndrăzniţi, eu am biruit lumea”, a declamat liderul PNŢCD, aplaudat îndelung.
De altfel, moţiunea cu care noua echipă a candidat la conducerea partidului poartă denumirea „Renaştem pentru România ta”.
Din noua conducere fac parte şi liderii Iniţiativei România Liberală, proaspăt înscrişi în partid. „Mă simt dator să mă angajez - eu şi colegii din IRL - că vom da PNŢCD, partidul nostru, tot ce avem noi mai bun: idei, experienţă, competenţă, putere de muncă şi logistică, pentru ca echipa PNŢCD să devină cea mai bună echipă a României”, a declarat fostul membru PNL Vlad Moisescu, acum prim-vicepreşedinte creştin-democrat.
La congres au fost invitaţi reprezentanţi ai tuturor partidelor de dreapta. Toţi au subliniat faptul că, mai mult ca oricând, este necesară unitatea, pentru a putea ţine piept USL. Printre ei, şi Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, alături de care IRL şi PNŢCD compun Alianţa D.A.:
„Nimic nu-mi umple sufletul cu mai multă bucurie decat să văd cum pâraiele pe care mulţi se străduie să le sece încep să se strângă într-un singur fluviu”, a spus fostul premier.
A fost secondat de Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte al PDL, cu acelaşi tip de discurs: „A venit, fraţilor, din nou acest moment. Avem nevoie să fim solidari, verticali şi uniţi.”
Au avut loc însă şi momente care au descreţit frunţile participanţilor. Democrat-liberalul Theodor Paleologu a ţinut să mulţumească pentru atenţia cu care a fost tratat: „Vă mulţumesc foarte mult că m-aţi invitat, dragi prieteni, doamnelor şi domnilor, mă bucur foarte mult, nu pentru că nu mă mai invită nimeni nicăieri, în principal colegii din PDL mă ignoră cu totul”, a mărturisit cu umor fostul ministru al Culturii.
