• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-03 15:37:39
  • Sursa:
Noua stiinta despre moarte: „Ceva se intampla in creierul nostru care nu are nicio logica” (The Guardian) Imagine

Noi descoperiri făcute în urma studierii creierului și a experiențelor aproape de moarte arată că granița dintre viață și moarte ar putea fi mult mai neclară decât se credea până acum, relatează The Guardian.

Pacienta 1 avea 24 de ani și era gravidă cu al treilea ei copil când a fost deconectată de la aparate. Era anul 2014. Cu doi ani în urmă, ea a fost diagnosticată cu o tulburare care îi provoca bătăi neregulate ale inimii. În timpul primelor două nașteri, femeia a avut convulsii și a leșinat.

La patru săptămâni după ce a rămas însărcinată pentru a treia oară, ea s-a prăbușit pe podea în casa. Mama ei a sunat la urgențe, dar până au ajuns paramedicii, Pacienta 1 a fost inconștientă pentru mai bine de 10 minute. Inima ei se oprise.

După ce a fost transportată la un spital unde nu a putut fi tratată, Pacienta 1 a fost dusă la departamentul de urgențe al Universității din Michigan.

Acolo, medicii au fost nevoiți să îi administreze șocuri la nivelul pieptului de trei ori cu un defibrilator ca să îi repornească inima. A fost transferată la unitatea de terapie neurointensivă, unde doctorii i-au monitorizat activitatea cerebrală.

Femeia nu răspundea la stimuli externi și avea o umflătură mare în creier. După ce a rămas într-o comă profundă timp de trei zile, familia ei a decis că cel mai bine ar fi să fie deconectată de la aparatele care o țineau în viață.

În acel moment, după ce nu i s-a mai administrat oxigen și asistentele i-au scos tubul prin care respira, Pacienta 1 a devenit unul dintre cele mai fascinante subiecte științifice din istoria recentă.

Timp de mai mulți ani, Jimo Borjigin, profesoară de neurologie la Universitatea din Michigan, a studiat problema a ceea ce se întâmplă cu noi atunci când murim.

Borjigin a citit despre experiențele la granița morții prin care au trecut unii oameni care au supraviețuit unui stop cardiac și care au trăit o călătorie psihică extraordinară înainte de a fi resuscitați.

Uneori, acești oameni spun că simt că au făcut o călătorie în afara corpului lor înspre surse de lumină copleșitoare, acolo unde au fost întâmpinați de rude care au trecut în neființă. Alții spun că au înțeles altfel viața sau că au întâlnit ființe de o bunătate profundă.

Borjigin nu a crezut că aceste povești erau adevărate – nu credea că sufletele oamenilor aflate pe moarte călătoreau cu adevărat înspre o lume de apoi – dar bănuia că ceva foarte real se întâmpla în creierul pacienților.

„Moartea este o parte atât de esențială a vieții, dar nu știam aproape nimic despre creierul care moare”, a spus Borjigin.

Aproape 10-20% dintre persoanele care au fost resuscitate au povestit cum au trăit experiențe în care simțeau cum sufletul sau propria lor ființă se desprindea de corpul lor. O parte dintre ei au susținut chiar că au putut să vadă de sus cum doctorii încercau să îi resusciteze.

Una din zece persoane susține că a trecut printr-o experiență aproape de moarte care a implicat un stop cardiac sau o experiență similară în condiții ce i-au adus la un pas de moarte, potrivit mai multor sondaje și studii internaționale. Asta înseamnă că 800 de milioane de suflete din toată lumea s-ar putea să fi pătruns parțial în „lumea de dincolo”.

În anii '70, un grup mic de cardiologi, psihiatri, sociologi medicali și psihologi sociali din America de Nord și Europa au început să investigheze posibilitatea ca experiențele aproape de moarte să demonstreze că moartea nu este sfârșitul existenței, iar conștiința de sine poate exista independent de creier. Așa s-a născut domeniul studierii experiențelor aproape de moarte.

„Acum am ajuns într-un punct în care avem atât instrumentele, cât și mijloacele să răspundem din punct de vedere științific la întrebarea veche de când lumea: Ce se întâmplă când murim?”, a scris Sam Parnia, un specialist de renume în domeniul resuscitărilor și unul dintre experții mondiali în experiențele aproape de moarte.

Cu toate că rezultatele obținute de Parnia au fost destul de ambigue, Borjigin, împreună cu alți colegi, a studiat îndeaproape activitatea cerebrală a Pacientei 1, după ce a fost deconectată de la aparate.

Ceea ce echipa ei de cercetători a descoperit, rezultatele fiind raportate pentru prima dată anul trecut, a fost cu totul neașteptat și ar putea rescrie tot ceea ce știm despre moarte.

„Cred că ceea ce am descoperit este doar vârful unui iceberg uriaș”, a spus Borjigin. „Ceea ce rămâne sub suprafață este o relatare completă a adevăratului mod în care are loc moartea. Pentru că ceva se întâmplă acolo, în creier, care nu are nicio logică.”

Până în anii '60, pentru cei mai mulți oameni din întreaga istorie, stopul cardiac era sfârșitul vieții lor. Totul s-a schimbat după ce au apărut regulile privind ventilația artificială, compresiile toracice și defibrilarea externă, cunoscută sub denumirea de resuscitare cardiopulmonară (RCP).

Pe măsură ce tot mai mulți oameni au fost resuscitați, oamenii de știință au descoperit că, chiar și în ultimele etape, moartea nu este un punct fix, ci un proces.

După stopul cardiac, sângele și oxigenul nu mai circulă prin corp, celulele încep să se descompună, iar activitatea electrică normală a creierului este întreruptă.

Dar organele nu cedează ireversibil imediat și creierul nu încetează să mai funcționeze cu totul dintr-odată. De multe ori, mai există șansa ca pacientul să se întoarcă la viață. Deteriorarea celulelor poate fi oprită sau încetinită semnificativ, iar inima și funcția creierului pot fi repornite. În alte cuvinte, procesul morții poate fi inversat.

În 2011, doctorii din Japonia au raportat cazul unei tinere care a fost descoperită într-o dimineață în pădure, după ce o supradoză i-a oprit inima cu o noapte înainte – folosind tehnologia avansată prin care circulația sângelui și a oxigenului prin corp i-a fost restaurată, doctorii au reușit să o trezească șase ore mai târziu, iar femeia a fost externată după trei săptămâni de îngrijiri.

O femeie din Marea Britanie a rămas în stop cardiac timp de șase ore înainte ca doctorii să o aducă din nou la viață fără nicio leziune evidentă la nivelul creierului.

În momentele după ce Pacienta 1 a rămas fără oxigen, a existat o intensificare bruscă a activității creierului ei aflat pe moarte. Părți ale creierului ei care fuseseră aproape complet inactive cât timp a fost conectată la aparate au început să se umple de semnale electrice de înaltă frecvență numite unde gamma.

În special, părțile creierului considerate „zone fierbinți” ale conștiinței noastre de către oamenii de știință au prins viață în mod dramatic.

„În timp ce murea, creierul Pacientei 1 a intrat cumva într-o stare de hiperactivitate”, a spus Borjigin. Timp de vreo două minute după ce oxigenul a fost tăiat, s-a produs o sincronizare intensă a undelor cerebrale, o stare asociată cu multe funcții cognitive, precum atenția crescută și memoria.

Această sincronizare s-a atenuat timp de 18 secunde și apoi s-a intensificat din nou pentru mai bine de patru minute. S-a stins un minut și apoi a revenit pentru a treia oară.

În acele perioade dintre viață și moarte, diferite părți ale creierului Pacientei 1 se aflau într-o comunicare strânsă unele cu celelalte. Interacțiunile dintre părțile creierului care se ocupă cu procesarea experiențelor conștiente – zone care sunt active atunci când suntem treji sau când avem vise lucide – și cele implicate în formarea amintirilor erau cele mai intense.

La fel de intensă era și activitatea părților creierului asociate cu empatia. Acele sclipiri și străluciri din procesul misterios al morții contrazic toate așteptările specialiștilor care lucrează în domeniul științei resuscitării și al experiențelor aproape de moarte.

Dat fiind nivelul de activitate și conectivitate din unele zone ale creierului Pacientei 1 în timp ce murea, Borjigin crede că femeia a avut o experiență aproape de moarte profundă cu multe dintre caracteristicile sale majore: senzații extracorporale, viziuni de lumină, sentimente de bucurie sau liniște și reevaluări morale ale vieții.

Pacienta 1 nu și-a mai revenit niciodată, așa că toate lucrurile extraordinare care se întâmplau în creierul ei nu pot fi demonstrate. Totuși, moartea ar putea fi un proces mult mai „viu” decât am crezut vreodată că ar fi posibil.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat, marți, protocoalele de aderare la NATO ale Finlandei și Suediei, după ce ambele camere ale Congresului au votat cu majorități covârșitoare pentru primirea celor două țări europene în Alianța Nord-Atlantică, relatează Politico.

Economie 2022-08-10 12:52:19

Papa Francisc a afirmat duminică, în aeronava care l-a transportat din Portugalia înapoi la Vatican, că Biserica Catolică este deschisă tuturor, inclusiv membrilor comunităţii gay, pe care are datoria de a-i însoţi pe calea personală a spiritualităţii, dar în cadrul propriilor reguli, informează Reuters.

Economie 2023-08-07 14:11:00

Vântul puternic, ploile și ninsorile viscolite afectează grav traficul feroviar, în zonele aflate sub avertizări meteo cod galben și cod portocaliu. În județele Brașov și Iași, mai mulți copaci au căzut pe calea ferată, cauzând întreruperi ale circulației, transmite News.ro.

Economie 2024-11-22 23:13:59

Un bărbat din judeţul Botoşani şi cei trei fii ai săi au fost arestaţi preventiv, duminică, fiind cercetaţi pentru că şi-ar fi agresat sexual fiica, respectiv sora, o minoră în vârstă de 15 ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Economie 2022-06-12 16:24:20

După dascăli, și angajații CFR ies mâine în stradă și amenință că intră în grevă generală. Nemulțumiți de salarii și de faptul că statul taie din banii companiei, sute de angajați vor picheta mâine sediul Ministerului Transporturilor. Spun că, deși legea personalului feroviar prevedea creșterea salariilor de la 1 iulie, până în prezent, nu există un buget în acest sens. În prezent, salariu mediu net la CFR Călători este de aproape 4.200 de lei, prea mic pentru nevoile actuale - spun oamenii.

Economie 2023-05-28 11:35:22

Aflat de un sfert de secol la conducerea Rusiei, Vladimir Putin va începe marți un nou mandat de şase ani ca preşedinte care exercită o putere extraordinară, cu semne clare de autoritarism, în plin război de agresiune împotriva Ucrainei şi având relaţiile cu Occidentul mai tensionate ca niciodată, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţarea nucleară, transmite News.ro.

Economie 2024-05-06 18:35:16

Sute de persoane au manifestat duminică pentru eliberarea unui urs brun care omorât un tânăr care făcea jogging în nordul Italiei. Ordinul de eutanasiere a animalului a fost suspendat de o instanță, „procesul” ursoaicei Gaia urmând să se judece în luna mai.

Economie 2023-04-24 10:39:03

Două noi indicatoare stradale au fost instalate pe Avenue Pierre Curie, în Carcassonne, Aude, dar au fost îndepărtate sâmbătă, 24 februarie, relatează France 3. Pe plăcuţe scria "Pierre Curry" în loc de Pierre Curie, confundând celebrul preparat picant cu numele savantului francez care a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu soţia sa Marie Curie în 1903.

Economie 2024-02-26 11:20:06