• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-17 17:35:44
  • Sursa:
Noua soldati au fost raniti intr-o explozie la o baza militara din Cehia, folosita pentru antrenarea trupelor ucrainene Imagine

Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit News.ro. 

Doi soldaţi care au răni de gravitate medie au fost transportaţi cu elicopterul la spitalul universitar din oraşul învecinat cu baza militară, Olomouc, situat la aproximativ 200 de kilometri est de capitala Praga, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Adam Fritscher.

„Şase au fost transportaţi la un spital militar din Olomouc cu ambulanţele, iar unul a fost tratat la faţa locului", a precizat el pentru Agenţia France-Presse.

 Libava, la est de Olomouc, este locul unde armata cehă antrenează soldaţi ucraineni de la sfârşitul anului 2022.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei militare, Katerina Mlynkova, a declarat însă pentru AFP că răniţii „nu sunt străini".

 Armata cehă a declarat pe rețeaua socială X că incidentul s-a produs după ce a explodat „muniţie nespecificată", fără a da alte detalii.

„Avem de-a face cu un accident grav în zona de antrenament militar Libavá, unde o muniţie încă nespecificată a explodat. Din păcate, există răniţi la faţa locului. Încercăm să acordăm ajutor cât mai rapid, elicopterul de salvare intervine. Incidentul este gestionat de poliţia militară”, spune postarea armatei cehe.

Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că schema de compensare şi plafonare a preţurilor la energie continuă. Premierul a declarat că azi-noapte, în şedinţa de Guvern în care s-a aprobat bugetul pe 2024, au fost făcute modificările astfel încât şi la Ministerul Energiei şi la Ministerul Muncii, să fie prins în buget câte un miliard de lei pentru luna ianuarie, transmite News.ro.

Economie 2023-12-15 16:19:18

Proiectul hidrocentralei Tarniţa - Lăpusteşti ar trebui declarat de importanţă naţională, dar acest lucru se poate face abia după ce va fi efectuat un studiu de fezabilitate, pentru că acum există doar o idee sau studii mai vechi, crede ministrul Eenergiei, Sebastian Burduja.

Economie 2024-12-17 22:55:57

Un nou record negativ pentru români. Trăim, în medie, cu 5 ani mai puțin decât restul cetățenilor din Uniunea Europeană, iar medicii pun speranța de viață scăzută pe alimentația proastă și consumul exagerat de alcool. Tot la noi în țară sunt și cele mai mari diferențe între femei și bărbați. Dacă femeile ajung să trăiască până la 80 de ani, bărbații români sunt fericiți dacă ajung să împlinească 70 de ani.

Economie 2024-11-08 07:00:08

5 martie 1940 - ORDIN CRIMINALStalin și alți lideri ai URSS semnează un ordin pentru execuția a peste 25.000 de prizonieri polonezi - militari, intelectuali și oficiali - adică florea Poloniei interbelice. Masacrul are loc într-o pădure de lângă Katyn, un sat aflat lângă granița dintre Rusia și Belarus. Armata germană găsește gropile comune în 1943 și anunță ce au făcut rușii. URSS neagă orice implicare și acuză Germania de masacru. În 1990, Gorbaciov recunoaște că NKVD a ucis prizonierii polonezi. În arhive este găsit ordinul semnat de Stalin.1946 - CORTINA DE FIERWinston Churchill, într-un discurs susținut la o universitate din SUA, spune că o "cortină de fier" separă Europa liberă   de Europa dominată de URSS. Sintagma va defini o epocă. "De la Stettin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a căzut peste continent. În spatele ei, capitalele Europei Centrale" - a spus Churchill. Inițial, discursul fostului premier britanic nu a fost bine primit. Dar în câțiva ani, s-a dovedit că Churchill avea dreptate. "Cortina de fier" a căzut abia în 1989.1953 - MOARTEA LUI STALINLa 21:50, Stalin moare la patru zile după ce a suferit o hemoragie cerebrală. Avea 74 de ani. Simultan au început pregătirea funeraliilor și lupta pentru putere. Stalin este îmbălsămat și este dus la Casa Sindicatelor din Moscova. Aici vin sute de mii de oameni să-și ia adio. Pe 9 martie, dictatorul este băgat în mausoleul lui Lenin. În acel moment, toate sirenele din URSS încep să sune iar trenurile se opresc, ca omagiu. Toată lumea comunistă îl plânge. Ororile comise de Stalin nu erau știute deplin.

Economie 2023-03-05 07:40:04

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de azi, programată să înceapă la ora 15.00, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023. Proiectul de buget pentru anul viitor este configurat pe o creştere economică de 2,8%, în condiţiile în care şocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă, se arată în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023, publicat de Ministerul Finanţelor.

Economie 2022-12-08 09:17:19

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a afirmat miercuri, la Strasbourg, că a priva de apă populaţiile „este contrar dreptului internaţional" şi că Uniunea Europeană „nu poate accepta" ca acest lucru să se întâmple în Fâşia Gaza, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-10-18 16:45:32

Cel puţin opt persoane au murit în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,9, care a avut loc luni seara în nord-vestul Chinei, a anunţat agenţia oficială de presă chineză Xinhua citată de AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-12-18 23:09:01

Un dealer de droguri a fost înjunghiat cu cuţitul într-o maşină staţionată în faţa unui bloc din zona Lujerului din Capitală, agresorul fiind un tânăr nemulţumit că primise droguri de slabă calitate, au declarat surse judiciare, vineri, pentru AGERPRES.

Economie 2023-03-03 16:09:05