• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-14 13:16:43
  • Sursa:
Noua lege a transparentei. Ce au voie si ce nu au voie sa primeasca demnitarii romani Imagine

Membrii Guvernului, şeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general, secretarii generali adjuncţi, secretarii şi subsecretarii de stat, precum şi consilierii de stat vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, potrivit unei legi care aduce modificări Codului administrativ promulgată de președintele interimar Ilie Bolojan. Demnitarilor le este interzis și să solicite sau să accepte cadouri din partea persoanelor cu care colaborează în exercitarea mandatului.

Actul normativ promulgat de șeful interimar al statului completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului 57/2019 cu un nou capitol referitor la normele de etică şi conduită pentru membrii Guvernului, alte persoane care ocupă funcţii de demnitate publică la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru personalul încadrat la cabinetele acestora.

Dispoziţiile legii promulgate vor fi aplicate membrilor Guvernului, şefului Cancelariei Prim-Ministrului, secretarului general şi secretarilor generali adjuncţi al Guvernului, secretarilor şi subsecretarilor de stat, precum şi asimilaţilor acestora, consilierilor de stat în raporturile dintre aceştia, precum şi în raporturile acestora cu persoane fizice sau juridice, în legătură cu exercitarea mandatului sau a funcţiei.

Scopul reglementării este de a stabili reguli pentru o conduită etică şi profesională integră, precum şi mecanisme de implementare a acestora pentru categoriile de personal cărora li se aplică prevederile proiectului de act normative.

Obiectivele normelor incluse în actul normativ sunt:

Totodată, actul normativ prevede ca Institutul Naţional de Administraţie să organizeze cursuri de formare pe teme referitoare la etică şi conduită în exercitarea atribuţiilor pentru categoriile de persoane vizate de reglementare.

Astfel, conform legii promulgate, miniştrilor şi altor persoane cu funcţii de demnitate publică le este interzis, pe durata mandatului sau a funcţiei, să solicite sau să accepte cadouri de la persoane fizice, persoane juridice sau organizaţii:

„a) se află în raporturi juridice contractuale cu instituţia sau autoritatea administraţiei publice centrale din care fac parte;

b) are în curs de soluţionare una sau mai multe cereri de emitere de avize, autorizaţii, permise, licenţe, acreditări;

c) are un interes pentru promovarea unui proiect de act administrativ cu caracter individual ce intră în competența de reglementare a instituției sau autorității administrației publice centrale din care fac parte;

d) participă, în calitate de ofertant, subcontractant sau potențial beneficiar la o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică, a unui contract de concesiune sau a unui contract de închiriere, respectiv a unei finanțări organizate sau acordate de instituția sau autoritatea administrației publice centrale din care fac parte”.

Potrivit sursei citate, cadoul este considerat „orice bun mobil sau imobil, beneficiu sau serviciu oferit în mod gratuit demnitarilor în considerarea mandatului sau funcţiei deţinute, inclusiv banii, aurul sau alte metale preţioase, titlurile de valoare sau titlurile de legitimare care încorporează drepturi patrimoniale, instrumentele financiare, monedele digitale, cardurile ori voucherele valorice, programele de formare, călătoriile, invitaţiile la evenimente şi spectacole culturale, sportive, ştiinţifice, excursiile în ţară sau în străinătate plătite integral sau parţial, precum şi orice alt serviciu sau beneficiu patrimonial sau nepatrimonial”.

Demnitarii români or putea accepta:

„a) cadouri cu o valoare individuală de până la 100 euro, fără a depăşi valoarea de 300 de euro anual, în cazul în care acestea sunt primite de la aceeaşi persoană;

b) reduceri sau beneficii oferite publicului;

c) împrumuturi de la bănci sau de la alte instituţii financiare acordate în condiţiile generale de creditare adresate publicului;

d) acoperirea costurilor şi facilitării participării la manifestări, conferinţe, evenimente, în exercitarea funcţiei de reprezentare a instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale;

e) bunuri sau servicii primite în cadrul unor activităţi oficiale”.

Persoanele care primesc un cadou interzis vor trebui să îl restituie în termen de 30 de zile de la primire, arată legea promulgată de Bolojan.

Actul normativ mai prevede că, având în vedere circumstanţele personale, persoanele cu funcţii de demnitate publică, cu excepţia prim-ministrului, pot decide să nu participe la procesul decizional privind un proiect de act normativ sau de politică publică, sau la şedinţa Guvernului în care este discutat acest proiect. Abţinerea trebuie notificată prim-ministrului sau superiorului ierarhic, cu propunerea de desemnare a unui înlocuitor.

Lista abţinerilor va fi publicată pe site-ul instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale, la secţiunea „Integritate instituţională”, precum şi pe site-ul Guvernului. Aceasta va fi actualizată în termen de maximum 30 de zile de la primirea unei notificări.

Persoanele cu funcţii de demnitate publică sunt obligate să se înregistreze în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI) şi să publice, cu cel puţin două zile înainte, întâlnirile oficiale cu persoane externe, mai spune actul normativ.

Informaţiile publicate vor include numele participanţilor, data, locul şi scopul întâlnirii, iar în termen de cinci zile lucrătoare vor fi completate cu temele discutate şi concluziile, dacă este cazul.

Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (www.ruti.gov.ro) va fi gestionat de Secretariatul General al Guvernului şi va fi o platformă publică online, asigurând transparenţa activităţilor care pot influenţa luarea deciziilor, complementară procedurilor legale de transparenţă decizională.

a) dreptul unei persoane fizice de a beneficia de servicii publice sau dreptul său la viaţă privată garantat de lege;

b) reprezentarea drepturilor legale ale unei părţi sau ale unui participant implicat într-un proces administrativ sau judiciar, în contextul respectivelor proceduri;

c) reprezentarea intereselor de politică externă în relaţiile diplomatice sau consulare;

d) comunicările care fac parte din reglementările privind condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă sau care sunt direct legate de acestea întreprinse de reprezentanţii unui sindicat în numele membrilor săi.

Persoanele cu funcţii de demnitate publică sunt obligate să publice întâlnirile oficiale cu persoane externe, care nu au fost planificate anterior, în termen de două zile de la desfăşurarea acestora, mai indică sursa menționată.

Conform legii promulgate, persoanele cu rang de demnitar din autorităţile administrative autonome, prefecţii, subprefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale pot solicita înregistrarea în RUTI şi publicarea întâlnirilor oficiale cu persoane externe.

Totodată, Institutul Național de Administrației trebuie să organizeze de cursuri de formare pe teme de etică şi conduită profesională pentru persoanele vizate.

Pe 17 martie, Senatul a adoptat acest proiect inițiat de către Guvern, în calitate de prim for sesizat, iar pe 26 martie a.c. a primit votul decizional al Camerei Deputaților.

Boris Johnson a cedat în faţa apelurilor din partea propiilor miniştri şi parlamentari ai Partidului Conservator și a anunțat, joi, că demisionează. Cu siguranță, puține cariere politice pot ține pasul cu cea a lui Boris Johnson. Un om cu visuri de mărire încă din copilărie, cu multe acuzații pe umeri, de la neseriozitate și minciună la lipsă de respect pentru cutumele politicii britanice, Boris Johnson va rămâne totodată în istorie ca premierul care și-a respectat promisiunea față de eurosceptici, aceea de a scoate țara din Uniunea Europeană. După ce a promis că va face din Marea Britanie locul cel mai bun de pe Pământ, a ajuns deja la capăt de drum, după nici trei ani în fruntea guvernului de la Londra.

Economie 2022-07-07 18:25:48

Patru tineri din Maramureș și Satu Mare au căzut în plasa hackerilor și au fost înșelați cu mii de lei. Aceștia au primit, pe rețelele sociale, un mesaj de la o prietenă, care le cerea bani pentru o problemă urgentă. Victimele nu au stat pe gânduri și s-au oferit să o ajute. În realitate, însă, banii - peste 4.000 de lei - au ajuns la persoane necunoscute, care i-au accesat ilegal tinerei contul de pe rețelele sociale.

Economie 2024-01-19 17:46:29

Un oraș întreg cu 13 mii de locuitori urmează să fie evacuat înainte să ajungă sub ape. Râul umflat care trece prin mijlocul localității a rupt două poduri, iar acestea au rămas acum în albie și s-au transformat în baraje. De aceea, viiturile au început să intre cu forță pe străzi, și printre locuințe. Apele au adus cu ele bușteni, scânduri și alte resturi. Torenții au trecut de ferestrele de la parterul clădirilor. Autoritățile poloneze se așteaptă la un nou rând de ploi abundente, astăzi. A fost înregistrat și primul deces, a anunțat premierul Donald Tusk, când vizita o zonă calamitată. Armata poloneză a mobilizat 4000 de soldați, care să intervină la inundații.

Economie 2024-09-15 16:29:10

Acoperişul unei benzinării din localitatea Biled, judeţul Timiş, a fost luat de vânt, sâmbătă seară, şi a blocat traficul rutier pe DN 6. Din cauza vijeliei puternice, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi pe carosabil.

Economie 2023-08-05 22:12:41

Declarațiile de avere ale oficialilor ucraineni vor fi transparente și publice, după ce Volodimir Zelenski a respins un proiect parlamentar care prevedea contrariul. Revenirea la declaraţiile obligatorii de avere era o cerință a FMI pentru ajutorul acordat Ucrainei, iar combaterea corupției este o cerință pentru aderarea țării la UE.

Economie 2023-09-12 13:12:02

În timp ce președintele Donald Trump le ordonă lucrătorilor federali să se întoarcă la birou, el și-a petrecut a patra zi consecutiv la Mar-a-Lago. Trump a părăsit Casa Albă vineri după-amiază și urmează să revină miercuri seara, după un discurs susținut la o conferință de investiții din Miami, informează CNN.

Economie 2025-02-19 07:00:02

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade s-a produs miercuri în apropiere de Taiwan. A fost urmat de 130 de replici. Nouă oameni au murit și peste 900 sunt răniți după ce zeci de clădiri s-au prăbușit. Este cel mai puternic seism din ultimii 25 de ani din Taiwan.

Economie 2024-04-03 14:34:14

Candidatul Alianţei Electorale România Înainte la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Botoşani, că dacă va fi ales, ar efectua prima vizită externă a mandatului său în Statele Unite ale Americii (SUA).

Economie 2025-03-21 16:52:24