Președintele american Donald Trump a amenințat de mai multe luni că se va retrage din negocierile pentru un armistițiu între Rusia și Ucraina, care nu au dat niciun rezultat până acum. Mai nou, însă, Trump s-a retras și dintr-o nouă campanie, care include încă un pachet de sancțiuni majore contra Rusiei, inițiată de Europa pentru a forța Moscova să pună capăt războiului, potrivit unor surse din administrația de la Casa Albă citate de New York Times, care au precizat că președintele american pare mai interesant, în schimb, să facă afaceri cu Rusia.
Trump le-a spus liderilor europeni și președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, după conversația telefonică pe care a avut-o cu Putin, că Rusia și Ucraina trebuie să găsească singure o soluție pentru a încheia războiul, la doar câteva zile după ce a zis că numai el și Putin pot ajunge la o înțelegere.
Dacă președintele american nu va reveni din nou asupra deciziilor sale imprevizibile, Putin a obținut exact ceea ce și-a dorit: nicio altă presiune din partea Statelor Unite și o fisură tot mai adâncă în interiorul NATO între americani și aliații lor tradiționali din Europa, care spun că vor continua campania de sancțiuni contra Rusiei.
„Politica, încă de la începutul administrației Trump, a fost să pună presiune pe victimă – Ucraina – în loc de agresor – Rusia”, a scris Bridget A. Brink, fostă ambasadoare și diplomat cu experiență al Departamentului de Stat al SUA, după ce a plecat de la Kiev luna trecută. „Pace cu orice preț nu este deloc pace – este o capitulare.”
Trump a descoperit că nu va putea obține acordul de pace, după ce Putin a respins toate propunerile care i s-au oferit. Nici măcar declarația lui Pete Hegseth, secretarul american al apărării, care a spus că Ucraina nu se va alătura niciodată alianței NATO și că trebuie să renunțe la visul de a mai recupera vreodată teritoriile ucrainene cucerite de Rusia, nu a fost destul pentru Putin.
În ciuda faptului că lui Trump îi place deseori să amenințe cu tarife și sancțiuni atât pe adversari, cât și pe proprii aliați, un oficial de la Casa Albă contactat de NYT a spus că impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei ar împiedica viitoare oportunități de afaceri și că președintele american vrea să maximizeze oportunitățile economice pentru americani.
Alți oficiali, precum secretarul de stat Marco Rubio, le-au răspuns criticilor spunând că sancțiunile deja implementate după declanșarea invaziei în 2022 rămân active, la fel ca și cooperarea dintre serviciile de informații ale celor două țări.
„Când Vladimir Putin s-a trezit în dimineața asta, el avea același set de sancțiuni asupra sa pe care l-a avut de la începutul acestui conflict”, a spus Rubio, precizând că Ucraina primește în continuare arme de la SUA și aliații lor. Trump „încearcă să pună capăt unui război sângeros și costisitor pe care nicio parte nu îl poate câștiga”, a mai spus Rubio în timpul unei ședințe în Senatul american.
Mai mulți oficiali europeni au spus că mesajul pe care l-au primit din partea lui Trump în ultimele discuții a fost că nu ar trebui să se aștepte ca SUA să se alăture prea curând acțiunilor prin care Europa încearcă să pună tot mai multă presiune pe Putin.
Toate promisiunile și amenințările pe care Trump le-a făcut înainte de apelul cu Putin s-au evaporat între timp. Cu toate că președintele american a spus că s-au obținut progrese importante în urma convorbirii telefonice, a devenit foarte repede clar pentru ucraineni și europeni că liderul rus nu a făcut nicio concesie în fața lui Trump, în afară de promisiunea de a continua negocierile.
Trump a arătat la fel de clar că este pregătit să depășească etapa discuțiilor legate de Ucraina și să înceapă afacerile cu Rusia. Condițiile pentru încheierea războiului „vor fi negociate între cele două părți, doar așa se poate, pentru că ele cunosc detaliile unei negocieri pe care nimeni altcineva nu le cunoaște”, a scris Trump pe contul său de Truth Social.
Apoi, Trump a trecut la ceea ce unii lideri europeni cred că este adevăratul său obiectiv: normalizarea relațiilor dintre Washington și Moscova.
„Rusia vrea să facă comerț la scară largă cu Statele Unite când această 'baie de sânge' catastrofală se va încheia, iar eu sunt de acord”, a scris Trump, adăugând că pentru Rusia este o ocazie incredibilă să creeze un număr mare de joburi și să obțină profituri uriașe. „Potențialul este nelimitat.”
Deși nu se știe sigur cum ar arăta o normalizare a relațiilor între SUA și Rusia, Trump s-a arătat foarte dornic să ajute companiile americane să beneficieze de pe urma sectorului energetic și pământurilor rare ale Rusiei, printre alte investiții.
Totuși, Trump și echipa care se ocupă de problemele de securitate națională au insistat că niciunul dintre aceste acorduri economice nu poate avea loc înainte ca Rusia și Ucraina să ajungă la o înțelegere.
Putin pare să fi înțeles dorința lui Trump de a face afaceri și a direcționat o mare parte din discuțiile cu președintele american înspre potențialul relațiilor economice dintre cele două țări, potrivit surselor NYT care cunosc detalii despre convorbirile telefonice dintre cei doi.
În consecință, Europa se pregătește să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei, în timp ce SUA par să meargă în direcția complet opusă pentru a dezvolta relații mai apropiate cu Moscova. Este exact genul de decalaj în interiorul NATO pe care Putin a încercat de zeci de ani să îl creeze și să îl exploateze.
Un important oficial european, care a participat la discuțiile cu ușile închise dintre liderii UE și Trump, a spus că președintele american nu a părut niciodată interesat să se alăture sancțiunilor contra Rusiei, în condițiile în care Moscova a refuzat o încetare a focului necondiționată.
Amenințările inițiale ale lui Trump au părut mai degrabă de formă – Statele Unite nici măcar nu s-au alăturat discuțiilor privind stabilirea unor noi sancțiuni majore contra Rusiei.
Neînțelegerile dintre SUA și Europa în privința sprijinului pentru Ucraina se vor simți cu atât mai mult la următoarele două summituri majore de la mijlocul lunii iunie – întâlnirea în format G7 din Canada și, o săptămână mai târziu, summitul NATO de la Haga, acolo unde se va vedea cu adevărat dacă Trump se va angaja să apere orice membru NATO care ar putea fi amenințat pe viitor de Rusia.