• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-30 09:21:51
  • Sursa:
Noua ani de la tragedia de la Colectiv si nicio schimbare. Cele trei centre pentru marii arsi inca nu sunt finalizate Imagine

Au trecut nouă ani de la incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 65 de oameni.  28 dintre ei au murit în spitale, în săptămânile care au urmat tragediei. Autoritățile au promis atunci că vor construi trei centre pentru marii arși. Niciunul dintre acestea nu este finalizat, iar România își trimite pacienții cu arsuri grave în străinătate. 

 

Construcția celor trei centre pentru mari arși a fost blocată o perioadă lungă de timp, fiind începută abia în 2023.

Este vorba despre trei centre care vor avea 26 de paturi de terapie intensivă pentru marii arși și 26 de paturi de terapie intermediară. Ele vor fi la Timișoara, unde se află cea mai avansată construcție, la Târgu Mureș și București. 

Toate cele trei centre sunt construite cu bani de la Banca Mondială.

În acest moment, în România sunt 24 de paturi pentru marii arși și 10 pentru copii la Grigore Alexandrescu. Cele 24 sunt în București, la Floreasca, Spitalul de Arsuri și la Spitalul Bagdasar. De asemenea, mai sunt paturi la Iași și la Spitalul Județean din Timișoara.

Dacă aceste centre vor fifinalizate la începutul anului viitor, așa cum sunt termenele anunțate, România va avea 50 de paturi pentru marii arși și vorbim de persoane adulte.

64 de tineri au murit în urma incendiului din seara zilei de 30 octombrie 2015 – 27 dintre ei în acea noapte, iar restul în spitale, în săptămânile care au urmat. 150 de oameni au fost răniți, majoritatea mutilați pe viață. În vara anului 2017, la aproape 2 ani de la incendiu, unul dintre supraviețuitori s-a sinucis.

În 2022, la aproape 7 ani de la tragedie, Curtea de Apel București a pronunat sentința definitivă în dosarul Colectiv 1, dosar în care au fost cercetatye cauzele incendiului și condamnați vinovații. Printre cei condamnați atunci s-au numărat Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4, și patronii clubului Colectiv. Piedone a fost achitat în 2023, după ce a executat un an și o lună de închisoare.

Dosarul Colectiv 2, care a vizat condițiile în care responsabilii statului au acționat după incendiul din octombrie 2015, a fost clasat de către procurori în august 2024.

Atât Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, cât și managerii de spital care nu au transferat răniții în străinătate au scăpat de condamnarea penală, deoarece, potrivit procurilor, nu există un text de lege care să fi obligat autoritățile să transfere marii arși în străinătate.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, luni, la Bucureşti, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că ne aflăm în ”cea mai mare criză de securitate dintr-o generaţie întreagă” şi a mulţumit României pentru ajutorul dat în cadul NATO şi pentru sprijinirea Ucrainei. Șeful NATO a subliniat că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu poate fi lăsat să câştige.

Economie 2022-11-28 17:47:57

Maia Sandu a declarat marți, la Kiev, într-o conferință de presă comună cu Volodimir Zelenski și Charles Michel, că în situația în care Republica Moldova nu va putea deveni stat membru al UE din cauza conflictului transnistrean nerezolvat, atunci "Putin va avea drept de veto în Moldova", transmite News.ro, care citează NewsMaker. Cu toate acestea, într-o declarație anterioară, Maia Sandu a spus că soluționarea diferendului nu se află printre condițiile impuse de Bruxelles pentru aderare.

Economie 2023-11-22 10:19:59

Şefa Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova a intrat în conflict cu conducerea politică a ţării, care pare să fi decis să o înlăture din funcţie, chiar dacă pentru aceasta ar putea recurge la desfiinţarea întregii agenţii conduse de ea, relatează News.ro, care citează presa din Moldova. Într-un interviu, Veronica Dragalin - şcolită în Statele Unite, unde a fost şi procuror înainte de a veni în Moldova în 2022 - nu a exclus ideea de a intra în politică.

Economie 2025-02-04 10:00:34

Fostul negociator pentru Brexit și comisar european Michel Barnier a fost numit prim-ministru al Franței. Ce promite și ce probleme are de rezolvat în acest mandat, deja contestat de stânga radicală care îl acuză pe Emmanul Macron că a „furat alegerile” și a făcut blat cu Marine Le Pen prin această numire.

Economie 2024-09-05 22:11:06

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că proiectele de legi ale educaţiei sunt "foarte bune", însă dacă nu vor avea resursele financiare necesare "vor sfârşi la fel ca fosta lege a educaţiei, care nu a reuşit să genereze efecte". Cîmpeanu a mai spus că în sistemul de învățământ nu vor veni profesori bine pregătiţi dacă nu se vor aloca resurse pentru majorări salariale. Potrivit acestuia, dascălii ar trebui să aibă să aibă asigurat salariul mediu pe economie, care în luna iunie a fost de 3977 de lei, potrivit datelor INS. 

Economie 2022-09-02 12:58:25

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, marţi, că formaţiunea rămâne în continuare la masa discuţiilor pentru a face parte din viitoarea coaliţie, dar consideră că prima dată trebuie stabilite măsurile care trebuie adoptate şi bugetul disponibil. „Nu punem căruţa înaintea boilor”, a afirmat Moşteanu, precizând că împărţirea „responsabilităţilor guvernamentale” se poate face abia după discuţiile despre programul de guvernare.Ionuţ Moşteanu a declarat că USR a constatat la discuţiile de luni cu partidele pro-europene că „s-a discutat foarte mult despre potenţiale creşteri de taxe, eventuale îngheţări de alte creşteri, nu s-a vorbit nimic despre reducerea cheltuielilor statului român care au crescut an de an”, scrie News.ro.

Economie 2024-12-17 11:30:49

Liderul Partidului Comunist Francez (PCF) Fabien Roussel îl compară pe preşedintele Emmanuel Macron cu fostul preşedinte american Donald Trump, care a „contestat rezultatul alegerilor şi şi-a trimis susţinătorii să invadeze Capitoliul”, relatează Le Figaro.

Economie 2024-08-27 19:31:06

Președinta partidului SOS România, Diana Șoșoacă, a participat la un eveniment organizat la reședința din Florida a președintelui Statelor Unite ale Americii. Acolo i-a întâlnit pe mai mulți români, printre ei și pe Dragoș Sprînceană, fostul emisar al lui Marcel Ciolacu, cel care a spus că Administrația Trump ar trebui „să ignore un pic mesajele României pro-Ucraina și pro-Franța”.

Economie 2025-04-12 15:07:18