• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-10 14:13:56
  • Sursa:
Nou incident naval in Marea Chinei de Sud: Beijingul acuza SUA ca a „incalcat grav a suveranitatea si securitatea Chinei” Imagine

Armata chineză a monitorizat îndeaproape şi a „alungat” nava americană USS Halsey care a intrat în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud la 10 mai, a declarat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters şi AFP, preluate de news.ro.

Manevra americană „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”, afirmă armata Beijingului.

„Este încă o dovadă de netăgăduit a hegemoniei sale în materie de navigaţie şi a militarizării Mării Chinei de Sud”, a spus aceasta, adăugând că trupele sale vor rămâne în stare de alertă şi vor proteja securitatea naţională.

Beijingul „a ordonat forţelor navale şi aeriene să urmărească şi să monitorizeze nava în conformitate cu legile şi reglementările şi a emis un avertisment pentru a o determina să plece”, a declarat Tian Junli, purtător de cuvânt al armatei chineze, citat de AFP.

La rândul său, Marina americană a precizat într-un comunicat că distrugătorul şi-a afirmat drepturile şi libertăţile de navigaţie în Marea Chinei de Sud, în apropiere de Insulele Paracel, „în conformitate cu dreptul internaţional”.

USS Halsey a ieşit din zonă după această operaţiune şi şi-a continuat parcursul prin Marea Chinei de Sud, se arată în comunicat.

Flota a 7-a a Marinei americane anunţase anterior că distrugătorul de rachete ghidate USS Halsey din clasa Arleigh Burke a efectuat miercuri o „traversare de rutină” în Strâmtoarea Taiwan, „prin apele în care se aplică libertăţile de navigaţie şi survolare în largul mării, în conformitate cu dreptul internaţional”. Şi acestă mişcare fusese denunţată de armata chineză, care a spus că este vorba de o „agitaţie publică”, precizând că a trimis forţe navale şi aeriene pentru a monitoriza şi avertiza nava americană pe tot parcursul traversării sale, „în conformitate cu legea şi reglementările”.

„Trupele din teatrul de operaţii sunt întotdeauna în stare de alertă şi vor apăra cu hotărâre suveranitatea şi securitatea naţională, precum şi pacea şi stabilitatea regională”, a declarat într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare.

Cea mai recentă dispută dintre China şi SUA are loc pe fondul unor tensiuni sporite în zona strategică a Mării Chinei de Sud, aliata americanilor, Filipine, fiind implicată într-o dispută diplomatică acerbă cu Beijingul în legătură cu apele disputate din regiune. China revendică mari porţiuni din Marea Chinei de Sud, inclusiv părţi revendicate şi de Filipine, Vietnam, Indonezia, Malaezia şi Brunei. În 2016, Curtea Permanentă de Arbitraj a decis că pretenţiile Beijingului nu au nicio bază în dreptul internaţional.

Trei agenţi de pază, angajaţi ai unei societăţi comerciale, au fost arestaţi preventiv după ce, împreună cu alte patru persoane, neidentificate încă, au furat doi tamburi cu peste 1.600 metri de cablu cu inserţie din cupru, producând o pagubă de peste 58.000 de lei unui operator feroviar, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Economie 2023-01-06 18:43:18

Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas, susţine că o ordonanţă care prevede reducerea personalului din sistemul sanitar se află în pregătire, în ciuda promisiunilor primite de la premierul Nicolae Ciucă. „Am să-i atrag atenţia personal”, a spus președintele Sanitas.

Economie 2023-05-05 15:39:09

Gérard Depardieu a fost condamnat marţi la 18 luni de închisoare cu suspendare în absenţa sa, pentru agresarea sexuală a două femei în timpul filmărilor din 2021.

Economie 2025-05-13 16:14:13

Un bărbat de 50 de ani din Roşiorii de Vede, care a refuzat să oprească maşina la semnalele poliţiştilor, fugind de aceştia, a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a intrat cu vehiculul într-un stâlp, transmite News.ro.

Economie 2024-04-10 09:05:44

Cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru intră la vot, luni, 14 octombrie, în Camera Deputaţilor. Comisia juridică urmează să dea, astăzi, un raport pe solicitarea ministrului Justiţiei, aşa cum s-a stabilit în şedinţa Biroului Permanent al Camerei, iar apoi cererea va fi supusă votului plenului. Ridicarea imunităţii parlamentarului se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, relatează News.ro.

Economie 2024-10-14 13:13:01

Ambasadorul Chinei în Germania, Wu Ken, a respins temerile că studenţii chinezii s-ar ocupa cu spionajul, catalogând astfel de avertismente drept o farsă politică, relatează sâmbătă dpa. Anterior ministrul german al Educației a declarat că studenţii chinezi prezintă o ameninţare de spionaj, iar autoritățile au publicat o alertă de securitate care clasifică o organizație studențească chinezi drept agenție de informații.

Economie 2023-08-12 17:33:43

Comisia Europeană a publicat miercuri raportul privind statul de drept pentru fiecare dintre cele 27 de ţări membre, în cazul României constatând, între altele, că achiziţiile publice rămân un sector cu un risc ridicat de corupţie și că răspunsul legislativ întârziat cu privire la termenul de prescripţie a continuat să ducă la închiderea multor dosare de corupţie şi la anularea condamnărilor.

Economie 2024-07-24 15:00:30

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări sâmbătă, la împlinirea a doi ani de bombardarea teatrului din Mariupol, că Rusia va plăti pentru masacrul pe care l-a provocat. Sute de civili se adăposteau în clădirea teatrului, iar în exteriorul ei fuseseră amplasate semne care anunțau clar că înăuntru se află copii, însă asta nu a împiedicat avioanele rusești să lanseze bombe de mare putere asupra edificiului.

Economie 2024-03-16 13:49:07