• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-08-06 11:02:19
  • Sursa:
Nou atac sangeros al Rusiei in Ucraina: doi oameni au fost ucisi si alti 10 au fost raniti intr-un atac cu drone in regiunea Zaporojie Imagine

Atacuri lansate de forţele ruse au ucis două persoane şi au rănit alte zece, inclusiv patru copii, în regiunea Zaporojie din Ucraina, a declarat miercuri guvernatorul Ivan Fedorov.

Forţele ruse au lansat 567 de atacuri în ultimele 24 de ore până miercuri dimineaţă în 16 localităţi din regiune, a declarat Fedorov. Zaporojie s-a aflat în prima linie a războiului pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei în februarie 2022, relatează Reuters.

Cel puţin nouă clădiri au fost avariate în atacurile lansate împotriva oraşului Zaporojie, a declarat Fedorov pe Telegram. Oraşul Zaporojie este centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume.

"Serviciile de urgenţă continuă să acţioneze la faţa locului", a spus Fedorov.

Reuters nu a putut verifica din surse independente informaţiile.

Kievul şi Moscova neagă că ar fi vizat civili în atacurile lor în conflict, însă mii de civili au murit, marea majoritate ucraineni.