Guvernul norvegian a anunțat o accelerare a susţinerii sale militare a armatei ucrainene împotriva invaziei ruse. Executivul prevede să finanţeze aceste livrări suplimentare, în acest an, cu suma de 2,5 miliarde de coroane norvegiene (aproximativ 220 de milioane de euro - n.red.).
Acest nou ajutor militar se ridică la zece miliarde de coroane norvegiene, cu peste 2 milioane peste suma acordată anterior. Norvegia urmează să ofere și sprijin civil, în cuantum de 7,5 miliarde de coroane norvegiene.
Lituania a achiziționat la finele lunii iunie două sisteme de apărare aeriană NASAMS pentru Ucraina, în valoare de 9.8 milioane de euro, pe care le va livra în termen de trei luni, potrivit Ministerului Apărării de la VilniusAchiziția a apărut în urma cererilor urgente ale Ucrainei de a ajuta la întărirea apărării aeriene în fața atacurilor rusești asupra unor obiective militare și civile, au transmis oficialii lituanieni.
"Achiziţionăm sisteme modernizate de lansatoare de rachete NASAMS, care sunt complet pregătite pentru ca armata ucraineană să le integreze în unităţile lor de control al focului, astfel încât să completeze şi să extindă sistemele NASAMS deja utilizate, donate de Norvegia şi SUA", a declarat la acel moment Arvydas Anusauskas, ministrul lituanian al Apărării.
