• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-15 21:52:22
  • Sursa:
Norvegia a castigat Campionatul European de handbal feminin 2024 Imagine

Selecţionata Norvegiei a câştigat Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, găzduit de Austria, Ungaria şi Elveţia, duminică seara, la Viena, după ce a învins în finală echipa Danemarcei, cu scorul de 31-23 (13-12).

Norvegia, campioana europeană şi olimpică, a învins Danemarca şi în finala ediţiei din 2022, cu 27-25. Cele două echipe s-au înfruntat şi în grupa principală a ediţiei aceasta, la Viena, Norvegia câştigând cu 27-24.

Norvegia şi-a trecut în palmares al zecelea său titlu european, în 13 finale jucate, scrier Agerpres.

Prima repriză a finalei a fost una echilibrată, danezele conducând cu 2-0, 4-2, 5-3, iar ultima dată cu 10-11. Norvegia a intrat la pauză cu avantaj minim, 13-12, iar în partea secundă s-a desprins, marcând primele trei goluri ale reprize. Norvegia şi-a mărit avantajul, care a ajuns şi la nouă goluri, 29-20, scorul final fiind de 31-23.

Pentru învingătoare au marcat Henny Ella Reistad 8 goluri, Emilie Margrethe Hovden 6, Kari Brattset Dale 4, Camilla Herrem 4, Thale Rushfeldt Deila 3, Stine Ruscetta Skogrand 2, Sanna Charlotte Solberg-Isaksen 2, Maren Nyland Aardahl 1, Ingvild Kristiansen Bakkerud 1.

Silje Margaretha Solberg-Oesthassel a reuşit 12 intervenţii (36,36%).

Golurile echipei Danemarcei au fost reuşite de Anne Mette Hansen 5, Mie Enggrob Hoejlund 5, Andrea Aagot Hansen 3, Michala Elsberg Moeller 3, Helena Elver Hagesoe 3, Kaja Kamp Nielsen 1, Emma Cecilie Uhrskov Friis (CSM Bucureşti) 1, Rikke Iversen 1, Elma Halilcevic 1.

Anna Opstrup Kristensen a avut 9 intervenţii (24,32%).

Meciul a fost arbitrat de sârboaicele Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic, iar delegate EHF au fost Carmen Manchado Lopez (Spania) şi Jutta Ehrmann-Wolf (Germania).

În finala mică, formaţia Ungariei a reuşit să învingă Franţa, campioana mondială en titre, cu 25-24 (13-12).

România a ocupat locul 11 în clasamentul final al competiţiei.

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă şi poate fi ocupată de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a eliberat pentru că preşedintele României a depus cerere de pensionare, anunţă Ora de Sibiu.

Economie 2024-04-30 17:57:07

Iranul a dezvoltat o rachetă de croazieră cu raza de acţiune de 1.650 km, a declarat vineri comandantul forţelor aeriene ale Gardienilor Revoluţiei, amiralul Hajizadeh, transmite Reuters.

Economie 2023-02-25 15:28:41

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, la Kanal D, că a lucrat foarte bine cu Eduard Hellvig, îl apreciază foarte mult pentru ceea ce a făcut în politică şi la conducerea SRI şi este oricând binevenit în PNL, transmite News.ro.

Economie 2023-10-16 10:57:06

Prețul motorinei standard în România a scăzut și s-a întors la nivelul din prima parte a lunii martie, când era pe un trend ascendent pornit de invazia rusă în Ucraina.

Economie 2022-12-07 10:20:49

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfăşurat, în luna noiembrie, aproximativ 4.000 de acţiuni de control fiscal, fiind aplicate decizii de impunere de 446 de milioane de lei.

Economie 2023-12-09 00:35:07

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Târgu-Mureş, că partidul e într-o situaţie similară cu cea din anul 2000, atunci când a câştigat toate alegerile. Ministrul Transporturilor a adăugat că PSD va da preşedintele României, pe Marcel Ciolacu.

Economie 2024-02-23 20:54:55

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, înaintea Congresului de sămbătă al partidului, că trebuie să existe o discuție serioasă despre regionalizare, precum și despre modificarea Constituției, deoarece Legea fundamentală are „anumite minusuri” și există un „vid constituțional”. El a mai spus că, după 20 de ani de președinți de dreapta este momentul unui șef de stat de stânga.

Economie 2024-08-24 10:30:46

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, în plenul Senatului, la Ora Guvernului, că în ultimii 12 ani, acoperirea vaccinală în România a scăzut de la peste 90% cât era în 2010 la în jur de 80%. El a precizat că Strategia naţională de vaccinare nu are nimic de-a face cu obligativitatea vaccinării.

Economie 2023-11-07 12:36:41