Şi la New York, sute de oameni au ieşit în stradă. Protestatarii au aprins lumânări şi au mărşăluit prin centrul metropolei, chiar în timpul orei de vârf, ceea ce a provocat cozi în trafic.
Acest nou val de proteste a început după ce un tribunal din New York a decis să nu înceapă urmărirea penală în cazul poliţistului care l-a omorât pe Eric Garner vara trecută. Bărbatul de culoare a încercat să se opună arestării şi a fost pus la pământ de mai mulţi poliţişti, moment surprins într-o înregistrare video realizată de un amator. Diagnosticat cu astm şi obezitate, Eric Garner, în vârstă de 43 de ani s-a plâns în câteva rânduri că nu poate respira. Ulterior şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost declarat mort odată ajuns la spital.
