• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-07 18:31:30
  • Sursa:
Noi judete in care va fi emisa noua Carte Electronica de Identitate Imagine

Ministerul de Interne anunţă, miercuri, continuarea procesului de extindere a serviciului de emitere a noii Cărţi Electronice de Identitate. Documentul devine disponibil în Braşov, Constanța, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Timişoara.

„De mâine, 8 mai 2025, ora 10.00, Cartea Electronică de Identitate va deveni disponibilă şi pentru cetăţenii cu vârsta de peste 14 ani cu domiciliul în municipiile Braşov, Constanta, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Timişoara. Cetăţenii vor avea la dispoziţie 23 de ghişee unde se vor putea prezenta pentru efectuarea procedurilor de eliberare a Cărţii Electronice de Identitate”, a transmis, miercuri, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.

Instituţia precizează că programările se vor realiza exclusiv online, prin accesarea portalului HUB Servicii MAI. 

„Până în acest moment, peste 5.500 de persoane, din judeţul Cluj şi din municipiul Bucureşti, au depus cerere pentru a obţine noua carte electronică de identitate, iar aproximativ jumătate dintre ei au intrat deja în posesia noului document”, a menţionat instituţia.

Cetăţenii pot solicita eliberarea unei cărţi electronice de identitate, indiferent de termenul de valabilitate al actualului act de identitate, potrivit News.ro.

Prima Carte Electronică de Identitate se eliberează gratuit pentru cetăţenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Principalele beneficii ale CEI: 

Trei bărbaţi au fost arestați marți în Germania, sub suspiciunea pregătirii unui atac terorist islamist, au anunţat marţi autorităţile germane. Poliția a găsit asupra acestora o armă de asalt, cuțite și „echipament tactic”, informează Deutsche Welle.

Economie 2024-12-10 19:18:24

Șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov„” a acuzat Occidentul că „militarizează” sud-estul Asiei pentru a contracara interesele Rusiei şi Chinei, transmite Reuters. Reuniunea din Bali, spre care se îndreaptă Lavrov, este prima la acest nivel după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie. Kremlinul a comunicat că Vladimir Putin este prea ocupat pentru a participa la summit.

Economie 2022-11-13 14:39:25

O cucerire completă a Ucrainei de către armata rusă nu e deloc imposibilă, dacă SUA și Europa vor tăia ajutorul militar pentru Kiev. Într-un astfel de scenariu, inclus într-o analiză realizată de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), armata rusă va ieși călită și cu o mare experiență de luptă de pe urma conflictului ucrainean, În plus, armata lui Putin va avea efective mult mai mari, comparativ cu cele dinaintea invaziei din 24 februarie 2022 și capabilă să amenințe întreaga graniță de Est a NATO, de la Marea Neagră până la Oceanul Arctic. Conform ISW, Rusia ar putea desfășura trei armate, compuse din 6 divizii mecanizate, la granițele cu România, Polonia, Slovacia și Ungaria. România ar fi direct amenințată din nord și sud-est de două armate ruse și un corp de armată. NATO nu ar putea apăra România în fața unui astfel de atac, dacă luăm în considerare numărul de forțe pe care Alianța le are în prezent în Europa.

Economie 2023-12-17 10:55:23

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns luni la un acord asupra bugetului UE pentru 2023, obţinându-se 1 miliard de euro în plus pentru contracararea marilor provocări cu care se confruntă cetăţenii europeni: consecinţele războiului din Ucraina, crizele energetice, climatice şi economice şi consolidarea societăţii şi a valorilor europene, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului European.

Economie 2022-11-15 12:48:37

Deputatul PNL, Alexandru Muraru, a solicitat duminică Parchetului General să conteste „imediat” decizia de întrerupere a pedepsei colonelului Tudor Stănică, fostul şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei comuniste şi „unul dintre principalii vinovaţi pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu”.„În calitate de deputat în Parlamentul României, aduc în atenţia publică şi a instituţiilor statului o situaţie gravă şi revoltătoare care afectează profund încrederea cetăţenilor în justiţia din ţara noastră. Colonelul Tudor Stănică, fostul şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei comuniste şi unul dintre principalii vinovaţi pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu, beneficiază de o întrerupere a pedepsei de 10 ani de închisoare pentru a 20-a oară consecutiv. Această situaţie, care durează de 20 de ani, ridică semne de întrebare serioase cu privire la funcţionarea sistemului nostru judiciar. În lumina faptelor prezentate, solicit Parchetului General să conteste imediat decizia de întrerupere a pedepsei din 16 ianuarie 2023, dată de Curtea de Apel Bucureşti. Este inadmisibil ca un individ condamnat pentru crime atât de grave să fie, practic, amnistiat de la justiţie, invocând afecţiuni medicale, în timp ce victimele şi familiile acestora suferă”, a declarat Muraru, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

Economie 2023-07-30 18:26:26

Niciun investitor nu și-a anunțat intenția de a cumpăra Mintia și acesta este un eșec de proporții al actualului guvern, care ține termocentrala închisă într-o criză energetică globală, înrăutățită de războiul din Ucraina.

Economie 2022-07-14 17:19:12

Aceasta este una dintre dilemele pe care le aud des în jurul meu. Cum, Doamne, iartă-mă, avem atâta sărăcie într-o țară care are toate resursele să o ducă superbine? Și, de fiecare dată, dau același răspuns: pentru că e condusă, de cele mai multe ori, prost. Și la nivel central, și la nivel local.

Economie 2024-03-13 15:40:10

Uniunea Europeană a adoptat un al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei, a postat vineri pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează DPA.

Economie 2022-12-16 17:37:17