• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-24 22:33:03
  • Sursa:
Noi ironii intre „Joe adormitul” si „Don falitul”. Biden sugereaza ca Trump isi da cu inalbitor in par Imagine

Joe Biden vizibil antrenat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei COVID-19.

”Amintiţi-vă, când încerca să gestioneze pandemia COVID-19, el a sugerat să se injecteze puţin înălbitor în vene”, a amintit democratul în vârstă de 81 de ani, la Washington, în faţa unei adunări a unor sindicalişti din sectorul construcţiilor, care au îndemnat la vot cu Biden în noiembrie, relatează AFP, preluată de News.ro.

”A ratat-o, totul s-a dus în părul său”, a continuat preşedintele american, într-un val de râsete.

La o conferinţă de presă, la Casa Albă, la 23 aprilie 2020, Donald Trump a consternat comunitatea ştiinţifică părând să ia în calcul tratarea COVID-19 cu o injecţie cu dezinfectant.

”Văd că dezinfectantul îl elimină într-un minut. Un minut. Există, oare, un mijloc de a face ceva ca asta cu o injecţie în interior sau aproape ca o curăţenie?”, întreba el în urma unei prezentări a unui funcţionar de rang cu privire, înte altele, la utilizarea înălbitorului pentru curăţarea suprafeţelor.

Joe Biden şi Donald Trump candidează amândoi în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, ca în urmă cu patru ani.

Rivalitatea politică între cei doi este dublată de o animozitate personală pe care nici unul, nici celălalt nu încearcă să o ascundă.

Magnatul republican în vârstă de 77 de ani îl imită cu regularitate pe cel pe care-l numeşte ”Joe adormitul”, pretinzând că este complet dezorientat pe scenă sau făcându-se că se bâlbâie.

Democratul în vârstă de 81 de ani ironizează, la rândul său, problemele financiare ale adversarului său, ciuruit de urmăriri judiciare, pe care l-a supranumit ”Don falitul” (”Don the Broke”).