La Segarcea, lucrurile sunt departe de a intra în normal. După ce câteva zeci tineri şi-au făcut analizele, mai sunt mulţi care nu au curajul să verifice dacă au fost sau nu infectaţi cu HIV. Toţi fac parte din anturajul tânărului mort sau au avut de a face cu fostele sale prietene.
„A fost o perioadă mai grea până a venit rezultatul, dar totul a ieşit bine”, spune un tânăr.
Pe la laboratoarele din Dolj au trecut în luna octombrie cu aproape 300 de persoane mai mult decât în celelalte luni de la începutul anului. Au fost testate 1.734 de persoane. Pentru 8 dintre ele, rezultatul a fost pozitiv. Sunt infectate cu HIV.
Parchetul de pe langă Tribunalul Dolj a deschis un dosar de cercetare şi încearcă să afle dacă există vinovaţi pentru transmiterea virusului cu bună ştiinţă.
„Se continuă cercetările. S-a primit răspunsul la adresele efectuate către unităţi sanitare. Urmează să mai fie audiaţi martori, aspecte în funcţie de care în cauză se va adopta o soluţie”, a spus Magda Bădescu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Luna trecută un tănăr a murit la Segarcea de SIDA. El a întreţinut relaţii sexuale neprotejate cu zeci de tinere care abia după moartea sa au aflat de boală. Două dintre fostele sale prietene au fost confirmate deja ca purtătoare ale virusului HIV.
