”Apa e foarte bună. E senzație, nu ficțiune”. ”Și de caniculă, și de plictiseală, am venit la baie”, ”De sucuri suntem sătui. În casă e și mai cald, mai ales dacă nu ai aer condiționat”, ”Până să mergem la Marea Neagră mai bine venim aici de nu știu câte ori”, au sunat opiniile timișorenilor abordați de echipa Digi24 Timișoara.
Iar oamenii au stat în apă ore în șir. Au avut și motive. Apa a fost aproape la fel de caldă ca temperatura din afara bazinelor, indiferent că a fost vorba de centrul sau marginea Timișoarei. Nici măcar aproape de miezul nopții, căldura nu a fost de domeniul trecutului, dovadă că la periferia Timișoarei s-au înregistrat nu mai puțin de 29 de grade, suficient ca somnul să fie o provocare pentru timișoreni.
Ca atare, mulți timișoreni au rămas la terase, chiar și cu mult după miezul nopții, în compania berilor reci și a băuturilor exotice.
Reporteri: Gerhald Ernst, Marcela SferleaOperator: Cristian Axinte
