Reprezentanţii DRDP Braşov au anunţat că, în noaptea de joi spre vineri, a nins din nou pe Transfăgărăşan, potrivit News.ro.
„Un nou strat de zăpadă de aproximativ 10 cm s-a aşternut în zona alpină din Munţii Făgăraş. Momentan am suspendat lucrările de deszăpezire a drumului până când condiţiile meteorologice se stabilizează. Cu toate greutăţile rămânem însă determinaţi să deschidem Transfăgărăşanul până la sfârşitul acestei luni”, au transmis aceştia.
Marţi, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţa că DN 7 C – Transfăgărăşan – se va deschide în următoarele două săptpmâni, în zonă fiind mai puţină zăpadă de curăţat decât în alţi ani.
