Deşi afirmase în urmă cu zece zile că nu va candida la alegeri, Farage a anunţat luni în cadrul unei conferinţe de presă că s-a „răzgândit”.
„Voi fi candidat” în circumscripţia Clacton (sud-estul Angliei), a declarat el, adăugând că va prelua, de asemenea, şefia partidului anti-imigraţie şi anti-politici climatice Reform UK.
„Există o respingere a clasei politice în ţară la un nivel nemaiîntâlnit în vremurile moderne”, a spus Nigel Farage, în vârstă de 60 de ani, care a încercat deja de şapte ori să fie ales deputat, fără succes însă.
„Nu pot dezamăgi aceste milioane de persoane”, a adăugat el, spunând că a fost abordat de numeroşi oameni în ţară care i-au cerut să candideze.
Nigel Farage a devenit cunoscut în 2016 în timpul referendumului privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pentru care el a condus o campanie acerbă.
Fostul europarlamentar controversat este în prezent gazda unei emisiuni la postul de televiziune conservator GB News, care îi conferă o anumita popularitate în rândul electoratului conservator.
Potrivit ultimului sondaj YouGov, partidul lui Farage, Reform UK, este în prezent creditat cu 15% intenţiile de vot, la doar cinci puncte în urma conservatorilor şi cu mult înaintea liberal-democraţilor, a treia forţă politică tradiţională din ţară.
În condiţiile în care laburiştii se află pe primul loc în intenţiile de vot cu o lună înainte de alegeri, Nigel Farage a dat asigurări că vrea să atragă „milioane de alegători” pentru a se asigura că Partidul Laburist va câştiga cu un avans „mult mai mic” decât prevăd sondajele.
