• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-07-18 22:17:55
  • Sursa:
Nicusor Dan, vizita oficiala in Germania. Ce prevede Planul comun de actiune semnat de cele doua tari Imagine

Preşedintele Nicuşor Dan se află, vineri, într-o vizită oficială în Germania, la invitaţia omologului Frank-Walter Steinmeier, cu care a avut convorbiri. Şeful statului s-a întâlnit şi cu cancelarul Friedrich Merz, discuţiile concentrându-se pe proiecte de cooperare economică şi investiţii în sectoare precum cel al apărării, energiei, auto, industrial, dar şi pe coordonarea strânsă în ceea ce priveşte afacerile europene şi în domeniile securităţii şi apărării. 

Nicușor Da, vizită oficială în Germania. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

ACTUALIZARE 17,53 Președintele României a transmis că a discutat cu cancelarul german despre implicarea României în reconstrucția Ucrainei și despre războiul hibrid pe care îl duce Rusia în țările europene.

„Am discutat de posibilitățile de colaborare în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei și, bineînțeles, am discutat de parcursul european al Republicii Moldova și de sprijinul pe care țările noastre, împreună cu partenerii europeni, îl oferă pentru parcursul european al Republicii Moldova. Am discutat, de asemenea, de războiul hibrid pe care Rusia îl duce de mai mulți ani în interiorul țărilor europene și de posibilitatea de a colabora între noi și cu partenerii europeni pentru a contracara acest război hibrid”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan a mai spus că a avut discuții și despre minoritatea română din Germania și i-a adresat cancelarului german invitația de a vizita România: „Am discutat de minoritatea germană din România și de minoritatea română din Germania, și am mulțumit Guvernului german pentru condițiile pe care minoritatea română le are pentru a trăi aici. Nu în ultimul rând, am adresat invitația cancelarului Merz de a vizita România în perioada următoare”.

ACTUALIZARE 17,25 „Asistăm de câțiva ani la o creștere a încercărilor de a diviza Uniunea Europeană și NATO. Vrem și dorim să facem față la aceste tentative doar prin mijloace democrate. Cât de concret este acest atac s-a observat în primul tur al alegerilor din România, dar din fericire democrația din România a reușit să răspundă la alegerile prezidențiale”, a declarat cancelarul german, după o întrebare legată de intervențiile rusești și acțiunile de sabotaj ale Moscovei.

Nicușor Dan a salutat mesajul NATO și UE care condamnă activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) în Europa: „Vreau să salut punctele de vedere apărute azi, prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă asupra ţărilor europene şi expres despre influenţa acesteia în România şi în alegerile din România. Cred că este un punct important pentru a înţelege ce s-a întâmplat în România în ultimul an”.

ACTUALIZARE 17,07 Președintele Nicușor Dan susține o conferință de presă alături de cancelarul german Friedrich Merz. Cancelarul a declarat că Germania va extinde colaborarea cu România în diverse domenii, inclusiv securitate și părare. „Relațiile noastre economice sunt o poveste de succes”, a spus acesta.

„În campania electorală din România aţi demonstrat că reprezentaţi o Românie democratică europeană. Astfel, aţi dat un semnal politic puternic, care a mers mult peste hotarele României şi ştiţi că noi toţi în Europa şi noi în Germania am observat cu multă atenţie alegerile din România. Cu atât mai mult, permiteţi-mi să vă felicit pentru alegerea în funcţia de preşedinte al României”, a mai declarat cancelarul german în deschiderea conferinței de presă de la Berlin.

Merz a apreciat poziția României în privința Ucrainei și a spus că țara noastră are o prezență importantă în NATO. Acesta i-a mulțumit președintelui României pentru „discuția deschisă” pe care au avut-o în timpul întâlnirii la Berlin.

ACTUALIZARE 16,45 Preşedintele Nicuşor Dan a fost primit vineri, la Berlin, de Cancelarul federal Friedrich Merz, alături de care va susţine, la finalul convorbirilor oficiale, o conferinţă comună de presă. Pe agenda vizitei se află şi participarea preşedintelui la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti.

ACTUALIZARE 14.25 Președintele Nicușor Dan a fost primit oficial de omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue din Berlin. 

Potrivit programului oficial, după convorbiri tête-à-tête și convorbiri oficiale între cei doi șefi de stat, Nicușor Dan va avea o întrevedere cu cancelarul Friedrich Merz, la ora 16.00, urmată de declarații de presă comune, la ora 17.00.

ACTUALIZARE 13:55 Potrivit agendei oficiale a președintelui României, Nicușor Dan va fi primit, la ora 14.15, de către președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, unde vor avea avea loc apoi convorbiri tête-à-tête și convorbiri oficiale între cei doi șefi de stat.

ACTUALIZARE 10:34 „În drum spre Germania cu președintele Nicușor Dan, viceprim-ministrul Dragos Anastasiu și miniștrii Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare) și Radu Miruţă (Economie).

Președintele României se va întâlni cu președintele Frank-Walter Steinmeier și cancelarul german, Friedrich Merz, dar și cu comunitatea de business și cu românii stabiliți în Germania. Întărim relațiile bilaterale, apărăm securitatea României printr-o mai bună colaborare în industria apărării și creștem prosperitatea cu investiții mai mari din sectorul privat”, a scris Dominic Fritz, vineri pe Facebook.

Știrea inițială. Administraţia Prezidenţială anunţă că preşedintele României, Nicuşor Dan, face, vineri, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania.

„Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu Preşedintele Federal Frank-Walter Steinmeier şi cu Cancelarul Federal Friedrich Merz, urmate de participarea la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum şi de o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti”, a transmis sursa citată de News.ro.

Aceasta precizează că vizita are loc la invitaţia preşedintelui Republicii Federale Germania, „în contextul aprofundării dialogului româno-german la nivel înalt, şi reflectă relaţiile excelente, cu caracter strategic, dintre cele două ţări”.

„Dialogul româno-german se bazează pe o cooperare strânsă în plan bilateral, european şi aliat, precum şi pe legături istorice şi interumane solide dintre cele două ţări. Convorbirile cu Preşedintele şi Cancelarul Federal vor fi axate pe dezvoltarea colaborării româno-germane în domenii de interes, cu accent pe proiecte de cooperare economică şi investiţii în sectoare precum cel al apărării, energiei, auto, industrial, dar şi pe coordonarea strânsă în ceea ce priveşte afacerile europene şi în domeniile securităţii şi apărării. Germania este principalul partener economic al României şi un aliat care contribuie semnificativ la asigurarea securităţii europene”, arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, pe agendă se vor mai afla continuarea sprijinului pentru Ucraina şi eforturile pentru asigurarea unei păci juste şi durabile, susţinerea Republicii Moldova şi a parcursului său european, menţinerea unităţii de acţiune şi a competitivităţii UE pe plan global, precum şi dezvoltarea relaţiilor transatlantice.