• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-08 18:32:35
  • Sursa:
Nicusor Dan va merge in vizita oficiala in Republica Moldova, unde se va intalni cu Maia Sandu. Ce include programul presedintelui Imagine

Preşedintele Nicuşor Dan va face, marţi, o vizită oficială în Republica Moldova, urmând să fie primit de preşedintele ţării vecine, Maia Sandu. Dan se va întâlni cu elevii olimpici din Republica Moldova şi va participa la un eveniment intitulat „Viitorul european comun al României si Republicii Moldova”. Totodată, şeful statului va avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi cu premierul acestei ţări, Dorin Recean. 

Administraţia Prezidenţială a anunţat, duminică, programul preşedintelui Nicuşor Dan pentru ziua de marţi, care include o vizită oficială în Republica Moldova.

Astfel, el va fi primit, la ora 13.40, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Preşedinţia Republicii Moldova, cei doi urmând să aibă convorbiri tête-à-tête şi oficiale. Ulterior, în jurul orei 15.10, cei doi şefi de stat vot susţine o conferinţă de presă comună.

De asemenea, Nicuşor Dan va avea o întâlnire cu elevii olimpici din Republica Moldova.

De la ora 16:50, programul oficial prevede depunerea unei coroane de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare si Sfânt.

Nicuşor Dan va avea, de la ora 18.00, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, la Reşedinţa de Stat.

De la ora 18.30, el va participa la un dineu oficial oferit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Ulterior, începând cu ora 20.00, cei doi şefi de stat vor participa la evenimentul „Viitorul european comun al României si Republicii Moldova”, la Sala cu Orgă din Chişinău.

Nicuşor Dan a declarat, în 22 mai, că şi-ar dori ca prima vizită oficială în calitate de preşedinte al României să fie în Republica Moldova.

Preşedintele proeuropean al Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primul lider străin care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, exprimându-şi totodată bucuria că România şi Moldova merg „împreună cu încredere pe drumul european”.

Noul premier care conduce guvernul de tranziţie din Siria, Mohammad al-Bashir, le-a cerut sirienilor din străinătate să se întoarcă în ţară pentru a permite Siriei "să prospere", într-un interviu publicat miercuri în cotidianul italian Corriere della Sera, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2024-12-11 13:06:24

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat marți seara că „nu se va da înapoi de la o eventuală candidatură” pentru funcţia de președinte al României din partea formaţiunii politice pe care o conduce. Cu toate acestea, liberalul a subliniat că nu poate cere partidului să se mobilizeze pentru alegeri şi el să „stea deoparte şi să privească”. El a adaugat că pentru PNL, în acest moment, prioritatea este să continue să asigure stabilitatea guvernării.

Economie 2024-01-30 23:10:44

Persoanele care petrec mai mult de o oră la raioanele alimentare pentru a citi compoziţia etichetei fiecărui produs, care mestecă alimentele de 50 de ori pentru a da impresia creierului că mănâncă mai mult s-ar putea confrunta cu o tulburare denumită ortorexie - sau obsesia mâncatului sănătos.

Economie 2022-06-04 19:29:13

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko - rival politic al actualului şef de stat Volodimir Zelenski - a anunţat sâmbătă că i s-a refuzat ieşirea din ţară pentru o deplasare în Lituania şi a avertizat că această decizie riscă să rupă „armistiţiul politic”, în plină invazie rusă, informează AFP.

Economie 2022-05-28 15:39:44

Administraţia Trump a concediat 20 de judecători de imigraţie fără nicio explicaţie, a declarat sâmbătă un oficial sindical, pe fondul unor măsuri radicale de reducere a dimensiunii aparatului federal, relatează The Guardian.

Economie 2025-02-16 10:24:08

Ministrul afacerilor externe al Republicii Belarus, Vladimir Makei, a murit la vârsta de 64 de ani, a anunțat sâmbătă agenţia de presă publică Belta, fără a da alte detalii, scrie Reuters.

Economie 2022-11-26 16:53:39

Coreea de Nord tocmai a dezvăluit, cu prilejul ultimei parade militare de la Phenian, că dispune în acest moment de un număr suficient de mare de rachete nucleare care să-i permită să copleșească, teoretic, sistemele antirachetă ale Statelor Unite, informează Politico. Conform imaginilor publicate de presa de stat nord-coreeană, la respectiva defilare militară nocturnă au fost prezentate între 10-12 vehicule speciale purtătoare de rachete intercontinentale balistice model Hwasong-17, poreclite „Colosul lui Kim”.

Economie 2023-02-10 13:15:03

Suntem în ziua 520 a războiului pe scară largă declanșat de Rusia în Ucraina. Forțele ucrainene au lansat un atac cu dronă, care nu a provocat pagube sau victime, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, vineri dimineaţă, fără a preciza locul exact. „Drona a fost doborâtă de forţele Ministerului Apărării”, a transmis oficialul, potrivit The Guardian. Între timp, contraofensiva ucraineană ajunge, pentru prima dată, la o importantă linie defensivă a ruşilor. Este vorba despre o zonă aflată la est de satele Nove şi Harkove, în districtul Zaporojie, relatează CNN. Joi, președintele Volodimir Zelenski a fost în apropierea liniei de front din sudul ţării şi a vizitat inclusiv catedrala din Odesa avariată de loviturile ruse. 

Economie 2023-07-28 22:46:15