• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-01 13:09:04
  • Sursa:
Nicusor Dan primeste sustinerea PMP in cursa pentru prezidentiale: Urmeaza o lupta care trebuie castigata. Alternativa nu este Rusia Imagine

Primarul Capitalei Nicușor Dan, care a anunțat deja că intră în cursa prezidențială ca independent, are de sâmbătă și un partid în spate. PMP a votat în cadrul Congresului său susținerea edilului în campania electorală din primăvară. Acesta a declarat că în perioada următoare urmează o luptă care trebuie câştigată şi a mulţumit membrilor PMP că sunt „de partea corectă a istoriei”.

„Urmează o luptă pe care suntem obligaţi s-o câştigăm. Pe de o parte pentru că românii au transmis la ultimele alegeri că nu se mai poate aşa cum s-a putut până acum şi suntem obligaţi să convingem oamenii că alternativa nu este în niciun caz Rusia şi că trebuie să rămânem în NATO, trebuie să rămânem în Uniunea Europeană şi că trebuie să schimbăm structural lucruri care s-au întâmplat greşit la noi acasă. Şi cred că este o miză mult mai importantă decât asta, pentru că lumea se schimbă foarte repede sub ochii noştri în aceste zile şi România să intre cu toate competenţele sale în competiţia globală care se naşte; nu vor mai fi cadouri, şi România trebuie să fie acolo”, a spus Nicuşor Dan.

Delegaţii PMP şi-au arătat, în cadrul Congresului, susţinerea pentru candidatura lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale din luna mai.

„Sunt foarte optimist că putem schimba direcţia în care merge România. Mulţumesc pentru acest vot de încredere, ţin să vă mulţumesc pentru toată colaborarea pe care am avut-o în ultimii ani (...). Vreau să vă mai mulţumesc pentru faptul că sunteţi de partea corectă a istoriei. În politică uneori câştigi, uneori pierzi, important este însă să mergi în direcţia corectă”, a mai spus Nicuşor Dan.

Modificare cu impact uriaș pentru companiile private în proiectul de ordonanță a austerității. Concret, acestea vor avea de plătit o taxă specială pe construcții de 1,5% din valoarea acestora. Aceasta amintește de celebra „taxă pe stâlp” introdusă de guvernul Ponta în 2014 și eliminată în 2017.

Economie 2024-12-29 16:29:27

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, aflat săptămâna aceasta la Washington, la summitul NATO, a declarat într-un interviu că preşedintele american, Joe Biden, şi administraţia sa sunt complici la ceea ce el a numit crime de război israeliene şi încălcări ale dreptului internaţional în conflictul din Gaza şi a cerut sancţiuni împotriva Israelului, relatează Reuters, citat de News.ro.

Economie 2024-07-11 21:06:35

Iranul a dat de înţeles, miercuri, că ar putea interveni în conflictul dintre Israel şi Gaza dacă nu se ajunge în curând la o încetare a focului, întrucât consideră întreaga regiune drept „casa” sa, informează EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2023-11-01 14:56:12

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că unul dintre eşecurile coaliţiei de guvernare a fost faptul că nu s-a folosit de oportunitatea oferită de majoritatea constituţională, menţionând că este rar ca un Guvern să aibă majoritate de două treimi cu care ar putea modifica Constituţia. El s-a referit şi la respingerea aderării României la spaţiul Schengen, calficând veto-ul Austriei de la Consiliul JAI din decembrie 2022 drept ”o decizie mizerabilă”, scrie News.ro.

Economie 2023-04-29 16:32:42

Clubul Real Madrid, convins că atacantul său Vinicius Jr., deşi favorit, nu va fi primi luni seara trofeul Balonul de Aur, a anunţat că va boicota ceremonia planificată la Théâtre du Chatelet din Paris, informează Agerpres.

Economie 2024-10-28 18:21:29

Dacă întrebi șefii din NFL care este cea mai mare teamă a lor, nu vei auzi despre fani, jucători sau drepturile de difuzare a meciurilor, ci despre drone, dispozitive care sunt extrem de dificil de urmărit și aproape imposibil de oprit dacă ar fi lansate asupra unui stadion neacoperit, scrie Axios.

Economie 2025-02-19 07:00:30

Românii pot investi, începând de marţi, 1 noiembrie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%, a anunţat luni Ministerul Finanţelor.

Economie 2022-10-31 13:38:03

Bernard Arnault, șeful companiei de produse de lux LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton S.A, și-a pierdut prima poziție în topul miliardarilor. Șeful Amazon, Jeff Bezos, a devenit cel mai bogat om din lume, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Economie 2024-06-01 15:50:44