• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-18 19:12:04
  • Sursa:
Nicusor Dan dezvaluie cati bani a strans din donatii pentru campania sa la prezidentiale Imagine

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale.

„Ultima oară când m-am uitat, deci noi am lansat asta acum exact două săptămâni, într-o zi de luni, deci două săptămâni şi o zi, şi când mă uitasem, ieri sau alaltăieri, strânsesem 700.000 de lei de la peste 2.000 de persoane”, a declarat primarul Capitalei la Antena 3, potrivit News.ro. 

Nicuşor Dan a mai spus că urmează să facă foarte curând şi un sondaj de opinie. „Din decembrie n-am mai făcut, până acum”, a subliniat el.

Recent, primarul venea cu precizări privind campania de outdoor pe care a demarat-o, arătând că aceasta este conformă cu legislaţia în vigoare.

El mai spunea că partidele şi candidaţii independenţi au dreptul să primească donaţii şi să realizeze materiale de propagandă, şi în afara campaniei electorale.

Administrația Biden a fost dată în judecată de o organizație non-profit, Fundația Mary Ferrell, pentru că întârzie desecretizarea tuturor documentelor guvernamentale referitoare la asasinarea fostului președinte american John F Kennedy, scrie The Guardian.

Economie 2022-10-22 08:00:19

Efectele schimbărilor climatice ameninţă din ce în ce mai mult balenele şi delfinii, arată un raport publicat în timpul celei de-a 28-a conferinţă ONU privind schimbările climatice, care are loc în Dubai, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-12-11 08:00:22

O fetiță de opt din Fetești a fost găsită de polițiști, singură, într-un tren aflat în Gara Constanța. Copila a fost preluată de specialiştii de la Protecţia Copilului, iar părinţii ei sunt acum cercetaţi.

Economie 2023-08-25 17:53:10

Campionul olimpic David Popovici este vedeta celei mai recente ediţii a L’Equipe Magazine, publicaţie pentru care a „deschis porţile lumii sale”.

Economie 2024-12-07 23:04:23

România va continua să acorde toată asistenţa financiară, economică şi politică pentru a fi alături de Republica Moldova în aceste vremuri deosebit de grele, a fost mesajul transmis, joi, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, în cadrul unei întrevederi avute, la Palatul Parlamentului, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Economie 2023-02-23 18:58:59

Marcel Ciolacu candidează la şefia PSD, la Congresul de sâmbătă, cu o echipă care îi cuprinde pe Sorin Grindeanu şi Daniel Băluţă, ca prim-vicepreşedinţi, Mihai Tudose - preşedintele Consiliului Naţional și Paul Stănescu - secretar general. Vicepreşedinţi ar urma să fie Lia Olguţa Vasilescu, Gabriel Zetea, Vasile Dîncu, Elisabeta Lipă, Mihnea Costoiu, Marian Neacşu, Claudiu Manda, potrivit News.ro.

Economie 2024-08-23 14:33:06

Organizaţia Naţiunilor Unite a transmis, marţi, că Israelul împiedică distribuţia de alimente în Fâşia Gaza mai mult decât orice altă formă de ajutor umanitar, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-09 18:18:31

Un ceas rar care a fost dăruit artistului John Lennon, cunoscut din trupa „The Beatles”, de soţia sa, Yoko Ono, şi care a fost furat după moartea muzicianului nu aparţine unui italian care l-a achiziţionat de la o casă de licitaţii mulţi ani mai târziu, a dispus joi o instanţă elveţiană, transmite Reuters.Ceasul Patek Philippe, cu o valoare estimată la 4 milioane de franci elveţieni (4,51 milioane de dolari), a fost un cadou oferit de artista japoneză Yoko Ono soţului său, fost membru al trupei The Beatles, la împlinirea vârstei de 40 de ani, în 1980, cu doar două luni înainte ca acesta să fie asasinat la New York.Ceasul din aur de 18 carate poartă pe verso inscripţia „(Just Like) Starting Over Love Yoko 10-9-1980 N.Y.C", inspirată de un cântec pe care cei doi l-au compus împreună, se arată în declaraţia instanţei.Decizia comunicată joi presei de către tribunalul federal confirmă două hotărâri anterioare pronunţate de instanţele din Geneva în 2022 şi 2023. Aceasta încheie o bătălie juridică de ani de zile între Yoko Ono şi un cetăţean italian care trăieşte în China şi care a revendicat dreptul de proprietate asupra ceasului, potrivit Agerpres. La fel ca în cazul tuturor părţilor implicate, numele italianului este menţionat codat în documentele juridice elveţiene, doar o parte dintre identităţi putând fi determinate. Reuters nu a putut lua legătura cu avocatul italianului, identitatea acestuia fiind protejată.Documentele instanţei arată că ceasul a trecut de la un proprietar la altul după ce a şoferul turc al lui Ono şi l-a însuşit în 2006. El a susţinut că a avut acordul lui Ono pentru a lua ceasul.Odată ajuns în Turcia, ceasul a trecut din nou în alte mâini, în 2010, înainte de a fi vândut unei case de licitaţii germane, de unde a fost achiziţionat de cetăţeanul italian.Yoko Ono a descoperit abia în 2014 că ceasul fusese furat, după ce o companie cu sediul în Geneva, la care italianul apelase pentru evaluarea valorii obiectului, l-a informat pe avocatul artistei.Potrivit unor documente judiciare elveţiene, ceasul este în prezent păstrat în siguranţă la Geneva de avocatul cetăţeanului italian, nefiind imediat clar când sau dacă va fi returnat. 

Economie 2024-11-15 14:13:04