• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-07 12:31:50
  • Sursa:
Nicusor Dan: „Daca Romania va fi stabilizata politic, investitiile straine vor continua sa vina” Imagine

România trebuie stabilizată politic, iar investițiile străine vor continua să vină, a spus Nicușor Dan, canditat la funcția supremă în stat, cu ocazia Romanian Business Leaders Summit 2025, întrunire la care a participat și președintele interimar Ilie Bolojan, transmite Digi24.

„Evident că trebuie să atragem investiții străine în România. Evident, oricine se uită la noi vede că în locurile în care au ajuns investițiile străine în România salariile sunt mai mari și oamenii nu pleacă, acolo unde n-au ajuns salariile sunt mai mici și din păcate, mulți români au ajuns să plece din România. Noi avem niște avantaje competitive. În primul rând, avem un potențial energetic pe care putem să ni-l folosim. Apoi suntem o țară mare, o piață mare. Apoi, în pofida unor turbulențe pe care le-am avut în ultimele luni, România a fost mult timp o țară stabilă. Faptul că România și-a dublat PIB-ul în 10 ani, cred că este un argument foarte bun. Trebuie doar să o stabilizăm politic și sunt sigur că o să continue să vină investiții străine”, a spus cu această ocazie Nicușor Dan.

Întrebat care este rolul României în Uniunea Europeană, Nicușor Dan a spus că  România a beneficiat de prezența sa în UE. „A avut o politică externă predictibilă, ceea ce e bine. A avut o politică externă inactivă, ceea ce e rău”, a mai spus el.

„Dar România trebuie să fie prezentă în structurile Uniunii Europene, trebuie să fie prezentă în procesul de decizie și dacă suntem acum la un forum economic, România trebuie să fie prezentă în discuțiile cu privire la competitivitate, pentru că suntem într-o competiție economică globală. Europa, din păcate, a făcut câțiva pași înapoi în ultimii, să zicem, 20 de ani”.

 

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit la Digi24 despre propunerile de premier în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale. „Avem cel puțin 5 nume din PNL,” a declarat Ciucă, care a precizat că „va fi un premier profesionist, care nu va renunța la cota unică.”

Economie 2024-09-19 07:14:51

Recenta expunere de către Casa Albă a încercărilor Rusiei de a influența alegerile prezidențiale americane din acest an nu va surprinde pe nimeni dintre cei care au urmărit tacticile de dezinformare din timpul ultimelor alegeri din SUA, scrie The Conversation într-o analiză semnată de  de Precious Chatterje-Doody, lector senior în politică și studii internaționale la Open University.

Economie 2024-09-16 07:00:57

Durerea de spate este o problemă cu care cei mai mulți dintre noi ne vom confrunta, la un moment dat, pe parcursul vieții. Când este cauzată de o problemă a coloanei vertebrale și ce este de făcut atunci aflăm de la Dr. Ovidiu Grămescu, medic primar neurochirurgie.

Economie 2024-08-01 13:22:19

Liderii Uniunii Europene au declarat, joi, că vor continua să sprijine Ucraina, dar nu au aprobat imediat o solicitare a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a oferi un pachet de cel puţin 5 miliarde de euro pentru achiziţii de artilerie, relatează Reuters, citată de News.ro.

Economie 2025-03-21 08:57:28

Un discurs video al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care ar urma să aibă loc în timpul festivalului de muzică de la Sanremo produce agitație pe scena politică din Italia. Liderii politici critică intens posibila apariție a președintelui ucrainean și spun că ”nu este potrivit” să amestece divertismentul cu războiul și moartea, relatează Reuters. Mai mult, aproximativ 33.000 de italieni au semnat o petiție prin care se exprimă împotriva apariției lui Zelenski la Sanremo.

Economie 2023-01-27 17:50:13

Europa are cel mai mare consum de alcool din lume, cu o medie de 8,8 litri de alcool pur per adult pe an, UE înregistrând cel mai mare consum, iar regiunea se confruntă cu o criză de sănătate mintală în creștere în rândul tinerilor, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății publicat marți, informează Politico.

Economie 2025-02-25 14:03:15

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline, echivalentul a 86,5 milioane de euro, potrivit datelor oficiale.

Economie 2024-11-22 23:15:18

Iașiul a devenit în ultima perioadă destinație de cumpărături pentru moldovenii de peste Prut. Bucuroși că găsesc produse chiar și cu 30% mai ieftine decât în țara lor, oamenii și-au făcut deja un obicei. Nu contează că bat un drum lung până la noi.

Economie 2023-03-04 19:44:01