• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-19 12:10:21
  • Sursa:
Nicusor Dan crede ca presedintele Iohannis n-ar trebui sa demisioneze. „Suntem sub o incercare de destabilizare din partea Rusiei” Imagine

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis nu trebuie să demisioneze din funcţie şi a explicat că a fost o decizie a Curţii Constituţionale în acest sens. El a adăugat că există o percepţie de instabilitate care nu face bine la imaginea României, iar economia ar fi afectată. Nicuşor Dan a mai declarat că ţara noastră se află sub o încercare de destabilizare din partea Rusiei şi preşedintele trebuie să lămurească această chestiune, informează news.ro.

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, la Hotnews, dacă preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze şi să-l lase interimar pe preşedintele Senatului.

„În opinia mea, nu. A fost o decizie a Curţii Constituţionale. Ea a interpretat două norme din Constituţie care erau într-o oarecare contradicţie pentru situaţia de faţă. Sunt în opinia mea două motive, unul că deja există o percepţie de instabilitate în România care nu ne face bine nici ca imagine, nici ca economie.

Şi asta e o ştire oricând. Preşedintele şi-a dat demisia. Asta ar fi primul motiv. Şi al doilea motiv, eu cred, chiar dacă în momentul acesta nu avem datele, că noi am fost sub o... sau nu avem dovezile, noi suntem sub o încercare de destabilizare din partea Rusiei şi atunci e bine ca preşedintele, şefii serviciilor să fie în funcţie şi să lămurească având de exerciţiul instituţional, să lămurească această chestiune. Pentru că noi suntem după o anulare de alegeri care e un lucru foarte grav, da. Şi atunci e foarte important pentru societatea noastră şi pentru partenerii noştri să lămurim ce s-a întâmplat”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a mers, miercuri, la şedinţa coaliţiei cu un ultimatul, sub forma a opt solicitări urgente pentru celelalte partide, printre acestea aflându-se adoptarea bugetului pe 2025 până luni, demiterea şefului AEP, a şefilor de servicii, depolitizarea CCR, dar şi ca partidele să ceară demisia lui Klaus Iohannis, la finalizarea mandatului şi preluarea interimatului la şefia statului de către preşedintele Senatului.

Cu abilități extraordinare sau cu un curaj ieșit din comun, copii din medii diferite, din toate colțurile planetei au adus schimbări pozitive în lume de-a lungul timpului. Unii s-au dovedit, în ciuda unei sorți crude, mai curajoși decât mulți adulți. Ideile lor au inspirat milioane de oameni, au făcut lumină în întuneric, au transformat binele în rău și urâtul în frumos. Unde ar fi ajuns astăzi, copii precum Iqbal Masih, Samantha Smith, sau Anne Frank dacă viața nu le era curmată brusc înainte de a atinge vârsta adolescenței. Iată, doar câțiva dintre copiii geniali care, prin curaj și talent au devenit unii dintre cei mai influenți oameni de pe planetă.

Economie 2023-01-22 12:42:45

Statele membre UE au adoptat luni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o ţară UE o poate acumula şi mărimea deficitului bugetar permis, a anunţat preşedinţia belgiană, transmite DPA.

Economie 2024-04-29 17:44:29

Fostul primar al Bucureştiului Gabriela Firea intervine în scandalul autorizării lucrărilor de consolidare a Planşeului Unirii - în care actualul edil Nicuşor Dan şi primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă se contrazic pe tema documentaţiei necesare - apreciind că aceste lucrări reprezintă o urgenţă şi că este inadmisibil cum primarul general tergiversează lucrările pe care şi le-a asumat Primăria Sectorului 4 şi pe care le finanţează Guvernul României, informează news.ro.

Economie 2024-09-26 12:19:38

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit, luni, la Interviurile Digi24.ro, despre alegerile din 9 iunie și importanța rețelelor sociale în mobilizarea electoratului. Acesta consideră că rețele sociale vor juca un rol tot mai mare în campaniile electorale din România și că  au ajutat la mobilizarea electoratului anti-sistem. 

Economie 2024-06-10 16:43:38

Curtea de Apel Cluj a anulat miercuri condamnarea de patru ani închisoare primită în primă instanţă de omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Acesta a fost primul dosar investigat în România de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi. Dosarul va fi rejudecat de Tribunalul Cluj.

Economie 2025-04-09 13:55:11

Șeful departamentului de resurse umane de la Ministerul rus al Apărării a fost arestat sub suspiciunea de luare de mită, a anunțat marți Comitetul de Investigații, potrivit căruia Iuri Kuznețov „a primit mită la scară deosebit de mare".

Economie 2024-05-14 11:32:56

Diana Șoșoacă și Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu, au hărțuit o jurnalistă, astăzi, pe holurile Parlamentului. I-au întrerupt transmisiunea în direct și au urmărit-o, în timp ce strigau: „de ce nu mai luați, doamnă, interviuri?”. În urma incidentului, CNA a anunțat că va sesiza Parchetul General.

Economie 2024-12-20 21:01:48

Meteorologii au emis cod roșu de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină în județele Cluj și Sălaj.

Economie 2023-06-09 13:54:38