• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-04 21:17:57
  • Sursa:
Nicusor Dan: Am taiat din investitii din cauza lipsei banilor Imagine

Municipalitatea a tăiat din investiţii din cauza lipsei banilor, a declarat, marţi, primarul general Nicuşor Dan, atrăgând atenţia asupra „dezechilibrului” dintre fondurile pentru Primăria Capitalei şi cele de sector.

„Este de acum 20 de ani împărţirea asta deficitară. Multe dintre investiţii nu s-au făcut, faptul că sunt poduri care nu au mentenanţă corespunzătoare vine din deficitul ăsta de bani. Noi anul acesta am fi putut să facem, de exemplu, consolidarea celei de-a doua jumătăţi din Podul Grant, care este necesară, nu am avut bani. Am fi putut să facem consolidarea malurilor de lac din Herăstrău. Degeaba schimbăm asfaltul, dacă malul de lac alunecă, evident că aleea o să se rupă (...). Sunt lucruri pe care le-am tăiat din lista de investiţii tocmai pentru că nu avem bani. În schimb, ne-am dus către fonduri europene”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi, la Europa FM.

Potrivit acestuia, nu este normal ca Municipalitatea să aibă o alocare mai mică decât primăriile de sector.

„Este un dezechilibru pe care nu îl semnalez numai acum, de când sunt primar, îl semnalez de când era primar Sorin Oprescu. Nu este normal ca Primăria Capitalei, care are subvenţia la termie şi subvenţia la transportul public - cam 1 miliard de lei este şi cea la transportul public, spitalele şi toate teatrele şi iluminatul public, semafoare şi multe alte servicii, inclusiv liniile pe care le tragem, inclusiv pe asfalt, ca să semnalizăm rutier oraşul - nu e normal ca noi să avem mai puţin decât sectoarele, care au şcolile, salubritatea şi parcuri, pe care le avem şi noi”, a punctat Nicuşor Dan.

El a menţionat că a încredinţat din lucrări sectoarelor.

„Nu are rost să blocăm lucrări, pentru că vrem să le facem noi, deci am găsit termoizolări de blocuri, le-am dat la sectoare (...). Este prelungirea Pasajului Grigorescu, pe care vor să-l facă împreună primăriile sectoarelor 3 şi 4, le-am dat, noi facem doar exproprierile, Sectorul 1 şi-a exprimat intenţia să facă ieşirea din Biharea din cartierul Henri Coandă, dacă vrea să-l facă, i-l dăm”, a adăugat Nicuşor Dan.

Organizarea de alegeri în Ucraina după încheierea războiului cu Rusia va avea nevoie de mai mult timp decât este stipulat în lege, a transmis luni Comisia Electorală Centrală de la Kiev, într-o evaluare difuzată luni.

Economie 2025-03-31 19:53:32

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat, duminică, la începutul şedinţei guvernului de la Tel Aviv, că Israelul „nu va fi de acord cu Hamas cu orice înţelegere şi la orice preţ”, conform Times of Israel, informează News.ro.

Economie 2024-02-04 15:37:15

Un bărbat care era în pericol să se scufunde în apele Dunării, cu ambarcaţiunea în care se afla, a fost salvat, astăzi, de poliţiştii de frontieră în zona Moldova Veche, informează Agerpres.

Economie 2022-11-13 16:06:32

"România nu e sursă de migrație și nu e țară de tranzit, știm să ne protejăm granițele", a declarat Klaus Iohannis, înaintea participării la Consiliul European. El a subliniat că "nu trebuie să se confunde migrația cu Schengen", deși "unele state" fac legătură între cele două. "Vom găsi soluțiile cele mai bune", a spus președintele, care a adăugat că va merge în Bulgaria în următoarele săptămâni pentru discuții și "pentru a da un semnal că suntem pregătiți".

Economie 2023-02-09 12:03:31

Prim-ministrul guvernului Poloniei, Mateusz Morawiecki, susține crearea unei proceduri rapide pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Morawiecki a făcut declarațiile la Chișinău, aflat în vizită oficială, joi.

Economie 2023-04-06 15:09:57

Bicicliştii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanţi la trafic din România, declară Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), ale cărei cifre arată că, anul trecut, un biciclist şi-a pierdut viaţa la aproape fiecare două zile într-un accident rutier. Numărul bicicliștilor răniți grav în accidente este mult mai mare.

Economie 2023-11-09 12:35:58

Donald Trump a făcut cu mâna mulțimii adunate în fața Trump Tower, marți, iar ceea ce a atras atenția au fost niște răni roșii vizibile în palmă. Un expert dermatolog a explicat care ar putea fi cauzele acestora. 

Economie 2024-01-18 11:49:36

Aperitive, salate, ciorbă, pulpă de miel. Sau tocană. Ori cotlete. Eventual și un cozonac, doi. Meniul pentru masa de Paște nu a fost niciodată unul foarte ușor, mai ales dacă ești un pasionat de gătit care încearcă să-și facă un „level-up” la talentele culinare și se încumetă să pregătească, de la zero, o astfel de masă de sărbătoare pentru familie sau prieteni. Bucătarul Adrian Hădean a făcut pentru digi24.ro o scurtă listă cu principalele responsabilități pe care le ai de bifat, dar și a greșelilor care trebuie evitate, în cazul în care te-ai decis să faci pasul cel mare și să joci într-o ligă superioară pe terenul din bucătărie.

Economie 2023-04-15 08:00:26