„Coaliția PSD-PNL-UDMR taie fonduri pentru proiectele esențiale ale Capitalei, iar patinoarul și bazinul de înot Mihai Flamaropol sunt un alt exemplu clar de sabotaj! Avem toate avizele și suntem gata să începem lucrările, dar Guvernul a redirecționat bugetul către primarii „de partid”, lăsând Bucureștiul fără susținere pentru dezvoltare”, a scris Nicușor Dan.
El a mai spus că investiția necesară pentru acest proiect, care „include o arenă sportivă, un patinoar artificial, un centru sportiv multifuncțional, spații pentru recuperare, bazin de înot și multe altele”, depășește 100 de milioane de lei.
„În loc să sprijine dezvoltarea reală a orașului, Guvernul preferă să finanțeze proiecte politice și să ignore nevoile reale. Voi continua să lupt pentru aceste lucrurile de care oamenii chiar au nevoie!”, a conchis edilul general.
