• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-21 16:24:30
  • Sursa:
Nicusor Dan a trecut-o in rezerva pe sefa Spitalului Militar Central, general-maior Florentina Ionita, acuzata de coruptie Imagine

Președintele Nicușor Dan a semnat, marți, decretul pentru trecerea în rezervă a generalului Florentina Ioniță pusă sub control judiciar de procurori, într-un dosar care vizează fapte de corupție la Spitalul Militar. „O armată puternică înseamnă nu doar dotări moderne și capacități tehnice, ci și integritate, de la primul grad până la cel mai înalt nivel de conducere”, a declarat șeful statului.

„Am semnat astăzi decretul pentru trecerea în rezervă a doamnei general Florentina Ioniță. O armată puternică înseamnă nu doar dotări moderne și capacități tehnice, ci și integritate, de la primul grad până la cel mai înalt nivel de conducere. Orice abatere de la aceste principii trebuie tratată cu maximă exigență și transparență deplină”, a scris Nicușor Dan, marți pe Facebook.

El a aădugat că „avem nevoie de o cultură a integrității consolidată prin fapte”.

„Acolo unde se administrează resurse publice, indiferent de domeniu, standardele trebuie să fie cele mai înalte, iar răspunderea clară și imediată. Combaterea corupției, inclusiv în sistemul militar, este o dovadă de respect față de uniformă, față de cei care și-au pus viața în slujba țării și față de încrederea cetățenilor”, a conchis președintele României.

Astfel, președintele Nicușor Dan a semnat marți, 21 octombrie 2025, decretul privind trecerea în rezervă a doamnei general-maior - cu două stele Ioniță-Radu Florentina din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 octombrie 2025, arată Administrația Prezidențială.

Florentina Ioniță, comandantul Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila”, s-ar fi inclus într-un proiect pe fonduri europene fără să respecte procedurile legale, au explicat surse judiciare pentru Digi24.ro. Ea ar fi încasat și peste 200.000 de lei pentru o funcție în cadrul proiectului pe care nu avea voie să o ocupe, cea de director științific, și nici nu ar fi prestat nicio activitate științifică, potrivit acelorași surse.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat oficial pe 17 octombrie că urmărește penal 18 angajați ai Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila”, în dosarul de corupție pe fonduri europene. Reamintim că Florentina Ioniță, comandantul Spitalului, a fost plasată sub control judiciar pe o cauțiune de 1 milion de lei.