• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-05 22:46:43
  • Sursa:
Nicusor Dan a publicat imagini cu starea degradata a retelei de termoficare. Edilul a explicat de ce se prelungesc lucrarile Imagine

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a publicat, miercuri seară, imagini cu starea degradată a galeriilor de termoficare şi a explicat că punerea în siguranţă a şantierelor prelungeşte durata lucrărilor.

”Dragi bucureşteni, puteţi vedea în videoclipul de mai jos un punct de acces într-o galerie de termoficare de pe Şoseaua Mihai Bravu. Este doar un exemplu al situaţiilor cu care se confruntă angajaţii Companiei Municipale Termoenergetica atunci când trebuie să coboare în subteran pentru remedierea avariilor”, scrie, miercuri seară, pe Facebook, Nicuşor Dan, publicând imagini.

Primarul general a precizat că acesta este unul dintre motivele pentru care durata de execuţie a lucrărilor este prelungită şi, implicit, termenele sunt amânate.

”Mai mult de jumătate dintre conductele magistrale din Municipiul Bucureşti au aproape 50 de ani de funcţionare, iar în cazul unei lucrări, nu ne putem referi doar la conducte, suduri sau intervenţii pentru decopertare, fiind implicate şi lucrări mai complexe de infrastructură. Toate acestea implică măsuri de siguranţă necesare pentru a preveni surparea galeriei şi siguranţa colegilor noştri care sunt nevoiţi să muncească în aceste condiţii şi care efectuează multe dintre operaţiuni manual, întrucât în galeriile de termoficare rar au acces utilajele”, a mai transmis primarul.

El a subliniat că aceste operaţiuni necesită timp şi nu pot fi prevăzute întotdeauna la stabilirea termenului de finalizare a unei lucrări, mai ales de reparaţii.

”De aceea, termenele estimate sunt uneori prelungite. Pe lângă lucrările de reparaţii executate de Termoenergetica, Primăria Capitalei, prin Compania Energetica Servicii şi firme private, execută şi lucrări pentru modernizarea sistemului de termoficare”, a ,mai afirmat Nicuşor Dan.

Aproximativ 600 de blocuri din toate sectoarele Capitalei au rămas, de luni fără apă caldă, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. derulând lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele din reţeaua primară.

Președintele PSD și candidatul social-democrat la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, a declarat luni, în emisiunea „La Măruță” de la ProTV, că dacă ar fi obligat să aleagă între patru persoane pentru funcția de președinte al României: Mircea Geoană, George Simion, Nicolae Ciucă și Elena Lasconi, ar vota-o pe președinta USR, Elena Lasconi, „deoarece este o doamnă”.

Economie 2024-10-07 17:53:31

India a înregistrat în acest an un salt important în ceea ce priveşte evenimentele meteorologice extreme, precum valuri de căldură şi fulgere, numărul deceselor asociate acestora fiind cel mai mare din ultimii trei ani, conform datelor guvernamentale anunţate miercuri, transmite Reuters. Oamenii de ştiinţă pun bilanţul tragic pe seama schimbărilor climatice.

Economie 2022-12-07 15:08:55

Baritonul de origine română Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei din Viena, a criticat decizia guvernului austriac de a respinge primirea României în Spațiul Schengen. Într-o scrisoare deschisă adresată cancelarului austriac Karl Nehammer, el i-a cetut „în mod imperios” să reconsidere votul împotriva României. „Mă simt jenat, ba chiar rușinat de hotărârea acestui Guvern”, a scris Ioan Holender.

Economie 2022-12-09 16:21:19

Cântăreața pop din perioada sovietică, Alla Pugaciova, considerată „regina muzicii pop sovietice”, a condamnat războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei. Pugaciova a spus că invazia rusească este o „povară pentru oamenii de rând” și duce la „moartea băieților noștri în scopuri iluzorii”, relatează Reuters.

Economie 2022-09-18 19:57:47

Directorul general al CFR Călători Traian Preoteasa a dat asigurări că trenurile sunt sigure pentru sezonul estival și a spus că nu se așteaptă la alte incidente precum cele din Galați sau Teleorman, adăugând că misiunea companiei este să asigure securitatea călătorilor și a angajaților.

Economie 2023-04-27 17:51:34

Liderul unităţii paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a descris miercuri drept „inevitabilă” contraofensiva armatei ucrainene şi a acuzat din nou că luptătorii săi duc lipsă de muniţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-26 17:53:41

Ministrul afacerilor externe spaniol Jose Manuel Albares a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul Argentinei în Spania după afirmaţiile controversate ale preşedintelui argentinian Javier Milei la adresa soţiei premierului spaniol Pedro Sanchez.

Economie 2024-05-20 10:49:47

Șeful Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a spus la Digi24 că nu există diferențe semnificative după renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale, primul tur.

Economie 2024-12-02 17:44:46