Concret, Nicuşor Constantinescu nu poate să vorbescă cu experţi, consilieri judeţeni, personalul instituţiei pe care o conduce, cu cei care au contribuit la redactarea, elaborarea, transmiterea hotărârilor de consiliu ce vizau Centrul Militar Zonal şi nici cu vreun angajat al acestei instituţii. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
Nicușor Constantinescu este cercetat pentru abuz în serviciu. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că preşedintele Consiliului Judeţean nu a asigurat reparaţiile sediului, piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi a paralizat liniile de comunicaţii ale unităţii militare. Procurorii îl mai acuză că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa. Prejudiciul total provocat Ministerului Apărării Naţionale a fost de peste 67 de mii de lei.
