• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-07 14:05:50
  • Sursa:
Nicolae Ciuca s-a intalnit cu noul ministru de Externe al Moldovei Imagine

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a avut marţi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, el arătând că faptul că prima sa vizită externă oficială este în România arată, încă o dată, relaţiile excelente pe care le avem. Nicolae Ciucă arată că în cadrul discuţiilor a reiterat susţinerea României pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv pe linia cooperării parlamentare.

”M-am bucurat să îl primesc astăzi la Bucureşti pe ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi. Faptul că prima sa vizită externă oficială este în România arată, încă o dată, relaţiile excelente pe care le avem şi faptul că ţara noastră rămâne principalul partener al Republicii Moldova”, a scris preşedintele Senatului pe Facebook.

Nicolae Ciucă arată că în cadrul discuţiilor a reiterat susţinerea noastră pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv pe linia cooperării parlamentare.

”Am reuşit împreună, în ultimii doi ani, să obţinem decizii istorice privind agenda europeană şi am încredere că europarlamentarii români vor continua să fie extrem de vocali în sprijinirea guvernului de la Chişinău în plan european”, a precizat Ciucă.

Preşedintele Senatului a mai spus că, în contextul războiului din Ucraina, autorităţile de la Chişinău au gestionat în mod profesionist numeroasele provocări de destabilizare a statului.

”L-am asigurat pe domnul ministru că securitatea Republicii Moldova rămâne o prioritate pentru România.Totodată, rămânem angajaţi să finalizăm proiectele comune importante de energie şi transport, care ajută Republica Moldova să se conecteze la Europa”, a subliniat preşedintele Senatului.

Karen Clark & Company (KCC), o companie specializată în modelarea riscului de catastrofă, a anunţat, joi, că se aşteaptă ca pierderile suportate de asiguratori ca urmare a cutremurelor care au lovit Turcia săptămâna trecută să se ridice la 2,4 miliarde de dolari, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Economie 2023-02-16 16:10:04

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Republica Moldova crede că are în sfârșit capacitatea de a da Rusia afară de pe teritoriul ei. Dar, planul Chișinăului prezintă și o mare dilemă: cum să facă acest lucru fără să declanșeze o criză umanitară pentru cetățenii săi, relatează Politico.

Economie 2024-04-30 14:36:18

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a cerut marţi ca reconstrucţia Gazei să se realizeze „fără strămutarea palestinienilor”, după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că ar putea suspenda ajutorul pentru Egipt şi Iordania dacă aceste ţări vor refuza să-i primească pe locuitorii enclavei.

Economie 2025-02-11 17:17:42

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat la Budapesta că țara noastră ar putea deveni un furnizor de energie pentru Ungaria. „Ungaria, și România, și toată Europa vrea să se decupleze de resursele rusești”, spune șeful statului.

Economie 2023-10-11 16:05:00

Miercuri a avut loc cel mai mare schimb de prizonieri de când a început războiul, dar mii de oameni sunt încă în captivitate. Printre cei 144 de ofițeri și soldați ucraineni care ar urma să se întoarcă acasă sunt și 95 de soldați care au apărat uzina Azovstal din Mariupol. Deși s-au bucurat să afle această veste, familiilor lor sunt încă îngrijorate, deoarece nu știu nimic despre soarta luptătorilor și susțin că autoritățile din Kiev ar trebui să facă mai mult pentru a-i aduce mai repede înapoi, scrie Politico.

Economie 2022-07-02 08:59:35

Momente penibile la Kremlin, în timpul întâlnirii dintre președintele rus Vladimir Putin și cel al Sudanului de Sud, Salva Kiir. Liderul de la Kremlin s-a văzut nevoit să-i explice prin gesturi omologului său cum trebuie să-și pună la ureche casca pentru traduceri, pentru a putea sta de vorbă.

Economie 2023-09-28 18:08:06

Olaf Scholz calcă pe urmele lui Joe Biden și ale altor lideri care și-au făcut conturi pe TikTok. Cancelarul german s-a alăturat luni platformei de socializare, cu câteva zile înainte de vizita sa în China și le-a făcut tinerilor o promisiune, scrie The Guardian.

Economie 2024-04-08 16:42:29

Premierul Marcel Ciolacu a spus vineri, înaintea ședinței de Guvern, că au fost aprobate ajutoare pentru palestinienii din Fâșia Gaza. „România nu poate asista fără reacție la drama a sute de mii de oameni care riscă să moară de foame, sete și de frig”, a spus Ciolacu.

Economie 2023-10-20 11:33:42