• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-04 21:49:46
  • Sursa:
Nicolae Ciuca: Nu cred ca Klaus Iohannis isi va scurta mandatul pentru o pozitie europeana Imagine

Nicolae Ciucă a declarat la Jurnalul de Seară de la Digi24 că, la cum îl cunoaște pe Klaus Iohannis, nu crede că șeful statului își va scurta mandatul pentru a ocupa o funcție la nivel înalt în UE sau NATO. Liderul PNL a făcut aceste clarificări în contextul în care se speculează că președintele României ar putea renunța mai devreme la mandat pentru a ocupa o poziție în fruntea unei instituții din blocul comunitar sau chiar la vârful Alianței Nord-Atlantice.

"Nu se suprapun calendarele de intrare în funcțiune a anumitor poziții la nivel european. Ca atare, în acest moment, au fost mai multe discuții, am văzut, despre ce va face președintele Klaus Iohannis, consider că este important pentru noi să ințelegem și că de-ar fi să fie așa este o recunoaștere față de relevanța țării noastre în UE și cred că-n același timp nu trebuie speculat acest aspect pentru că sunt etape ce trebuie parcurse, să aiba loc europarlamentarele, să vedem scorurile familiilor politice din care facem parte. În funcție de acest scor, să vedem dacă există posibilitatea negocierii unei astfel de funcții. Cum îl știu eu pe domnul președinte, nu cred că-și va scurta mandatul pentru o astfel de poziție, care în momentul de față nici nu trebuie să reprezinte o îngrijorare pentru noi, ci trebuie să fie un motiv de recunoaștere, de mândrie, dacă un român ajunge într-o astfel de poziție", a declarat șeful PNL.În ceea ce privește funcția pe care Klaus Iohannis și-ar dori-o, Nicolae Ciucă a precizat că nu au avut discuții în acest sens."N-am discutat cu domnia sa perspectiva a ceea ce ar trebui să se întâmple, oricare dintre cele două poziții, fie la UE, fie la NATO este onorabilă. România, dar și țările din Est merită să dobândească o astfel de funcție. Touși, reprezentăm un număr de 120 de milioane de cetățeni, este o funcție de reprezentativitate, în afară de Donald Tusk n-a mai fost nimeni într-o astfel de poziție", a mai spus Nicolae Ciucă.

Papa Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, deţinea secretul limbajului simplu şi direct și avea un simț al umorului dezvoltat. Francheţea sa l-a făcut popular, chiar şi în rândul necredincioşilor. „Când mă rog, uneori adorm şi eu”, a mărturisit suveranul pontif într-un interviu televizat, în 2017.

Economie 2025-04-22 10:54:58

Vasele de pescuit ale Chinei au început să ia cu asalt atolul Scarborough din Marea Chinei de Sud în luna mai. Dar aceste vase nu erau acolo ca să pescuiască. Ele fac parte dintr-o miliție maritimă - o armadă secretă - a cărei existență Beijingul rareori o recunoaște și pe care o folosește de mult timp pentru a păstra sau prelua controlul teritoriilor pe care le revendică în regiune, relatează The Guardian.

Economie 2024-06-14 10:11:15

Lanțul de restaurante fast-food Burger King încă operează în Rusia, la peste un an și jumătate de la declanșarea invaziei din Ucraina și după ce s-a angajat, acum mai bine de un an, să părăsească piața rusească, relatează BBC.

Economie 2023-10-03 10:36:13

Actorul Jeremy Strong, nominalizat la Globurile de Aur pentru rolul din „The Apprentice”, a avut la gală o ţinută care a copiat-o pe cea purtată de Anne Hathaway în filmul „The Princess Diaries” din 2001, iar actriţa a glumit pe Instagram: „Scumpule, nu sunt supărată că ai împrumutat-o”.

Economie 2025-01-07 10:45:49

Rusia a anunţat sâmbătă că a discutat în convorbiri separate cu Iranul şi Turcia situaţia „periculoasă” din Siria, după capturarea de către facţiuni rebele și jihadişti a celei mai mari părţi a oraşului Alep. Rusia şi Iranul sunt principalii aliaţi ai regimului lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia este un susţinător al facţiunilor rebele.

Economie 2024-11-30 20:28:38

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri, a fost condamnat, vineri, 31 ianuarie, de Judecătoria Mangalia la zece ani de închisoare. Decizia instanței, care nu este definivită, a fost anunțată după aproape un an de la primul termen din proces.

Economie 2025-01-31 18:04:24

Un tânăr de 20 ani din Oradea a fost depistat de două ori în aceeaşi zi conducând cu cu 140 de km/h, respectiv cu 81 km/h, peste viteza legală, anunţă IPJ Bihor. Bărbatul a primit o amendă de 6.600 de lei şi a rămas fără permis de conducere timp de 8 luni.

Economie 2024-08-04 14:33:42

Podul peste Dunăre de la Brăila - supranumit Golden Gate de România - a fost inaugurat joi. Lucrările, care au costat jumătate de miliard de euro, s-au terminat cu doi ani întârziere. Încă nu sunt gata șoselele de legătură. Însă a fost tăiată panglica, într-o ceremonie la care a participat și președintele Klaus Iohannis. Ministerul Transporturilor promite că în următorii 5 ani șoferii nu vor plăti taxă pentru a traversa podul. 

Economie 2023-07-06 15:41:33